Patriarhia: Obligarea elevilor la educație sexuală reprezintă un atentat asupra inocenței copiilor și îi marchează pe viață

În ciuda mai multor scrisori pe care Patriarhul Daniel le-a transmis Președintelui României, Klaus Iohannis, premierului Ludovic Orban și ministrului Educației, Monica Anisie, de a nu face din cursurile de educație sexuală o obligație pentru elevi, aceștia au decis contrariul.

Legea privind obligativitatea organizării acestor cursuri a fost promulgată de președintele Iohannis în timpul stării de urgență și faptul a trecut aproape neobservat. „Organele de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi orice alte instituţii publice sau private cu atribuţii în domeniul sănătăţii şi în domeniul educaţiei sunt obligate să adopte, în condiţiile legii, toate măsurile necesare pentru: derularea sistematică în unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, de programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor; derularea sistematică în unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, de programe de educaţie pentru sănătate, inclusiv pentru dezvoltarea capacităţilor psiho-emoţionale, a competenţelor sociale şi interpersonale”, se arată în lege. Adică orice ONG progresist care are autorizare pentru a preda cursuri de orice fel poate fi eligibil să îi învețe pe copii despre sexualitate.

Am arătat într-o emisiune a TVR cum există deja în librării cărți de povești pentru copii în care personajele principale nu mai sunt mama, tata și copilul, ci o fetiță cu doi tați sau în care se arată două femei sărutându-se pe gură iar fetița lor din cuplu este învățată să nu vadă nimic straniu în faptul că are două mame și că aceasta este o formulă de iubire acceptată.

Emisiunea poate fi vizionată aici.

Legea, în sine, nu este condamnabilă, și acuzațiile aduse parlamentarilor făcuți responsabili pentru ea, sunt exagerate. Programa în baza căreia se va aplica această lege și Normele ei metodologice sunt esențiale.

Mai multe întrebări adresate de Q Magazine pe acest subiect ministrului Monica Anisie, încă din data de 13 aprilie, au rămas fără răspuns până astăzi.

Le las aici, în speranța că poate vom afla vreodată răspunsul la ele:

„Doamna Ministru,

În virtutea Legii 544/2001, având în vedere promulgarea recentă a Legii privind obligativitatea educației sexuale în școli, pentru o corectă informare a opiniei publice vă rog să ne răspundeți la câteva întrebări pe acest subiect:

1. Legea arată datoria autorităților locale administrative, precum și a altor entități, să organizeze în școli astfel de cursuri. Cine are, concret, obligația de organizare și ce rol are Ministerul Educației?
2. Cine validează competența cadrelor care vor preda aceste ore?
3. Cine va elabora programa în baza căreia se vor desfășura aceste cursuri?
4. A fost deja elaborată? S-a lucrat la o astfel de programă?
5. Ați avut la bază Documentul elaborat de OMS împreună cu Centrul Federal German de Educaţie pentru Sănătate BzgA  sau ce alte documente ați avut în vedere?
6. În Documentul pe care vi l-am menționat, publicat în 2010, este stipulat că „de la vârsta de 0-4 ani, copiilor trebuie să li se predea în cadrul acestor ore de educație sexuală Despre masturbarea timpurie. Bucuria și plăcerea de a atinge propriul corp. În afară de masturbare mai apar și noțiuni ca identitatea de gen unde este inclusă homosexualitatea. La copiii între 4 – 6 ani se consolidează cunoștințele despre prietenie și dragoste față de persoanele de același sex!” Dumneavoastră, ca părinte și profesor, vi se par utile și necesare acesteinformații?
7. Unul dintre argumentele introducerii acestei legi a fost acela al creșterii numărului de infecții cu HIV și a sarcinilor premature. Din cifrele pe care le ați avut la baza Notei de fundamentare pentru această lege, care a fost dinamica infecțiilor HIV și a sarcinilor premature în rândul persoanelor de sub 18 ani, comparativ, în ultimii 10 ani sau pentru perioada pe care ați avut-o dvs în vedere atunci când ați găsit necesară și utilă introducerea acestei educații sexuale în școli?”

Studiile arată că după aceste cursuri sunt mai mult nașteri premature

Patriarhia română le-a scris oficialilor statului că „încadrarea în mod obligatoriu a elevilor în programe de educație sexuală reprezintă un atentat asupra inocenței copiilor, împiedicând dezvoltarea lor firească și marcându-i pe aceștia pentru întreaga viață.”dând exemplul Statelor Unite în care s-a constatat că după astfel de cursuri, copiii își încep viața sexuală mai devreme și se înregistrează nașteri la vârste foarte mici. Ori scopul declarat al autorilor legii era tocmai acesta, să prevenim nașterile unor fete la vârste de 14,15,16 ani, care, se presupune, că din cauza lipsei cursurilor de educație sexuală de la școală nu știu să se protejeze.

Nu știm însă ce rol vor avea aceste cursuri care vor învăța copii de până în 4 ani „bucuria atingerii propriului corp”, adică a masturbării.

„Mai multe studii realizate în diferite țări au demonstrat că o astfel de abordare a educației copiilor a avut ca urmare începerea vieții sexuale mai devreme, cu implicațiile de rigoare, fără vreo îmbunătățire în plan social. Spre exemplu, analiza intitulată Re-examinarea dovezilor: Educația sexuală completă în școli în Statele Unite ale Americii, realizată în anul 2019, de Institutul pentru Cercetare și Evaluare, din Statele Unite ale Americii, organizație independentă cu peste 25 de ani de experiență în evaluarea programelor de acest tip, arată că programele de educație sexuală în școlile publice nu sunt eficiente, iar unele au dus chiar la creșterea ratei sarcinilor la adolescență, la reducerea vârstei debutului sexual, precum și la comportamente sexuale riscante. Concluzia cercetării este că astfel de programe sunt mai degrabă „de îndoctrinare sexuală” decât de educație.”, arată Patrirahia Română într-un comunicat remis Q Magazine.

Redăm mai jos argumentele Patriarhiei, pentru care cere ca aceste cursuri să nu devină obligatorii.

Legea nr. 45/3 aprilie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287/6 aprilie 2020, care modifică şi completează Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului prevede obligativitatea organizării în școli, cel puțin semestrial, a unor programe pentru viață și sănătate, inclusiv educație sexuală pentru copii, deși Patriarhia Română a susținut caracterul opţional în școli al orelor de educație pentru viață, iar programele şcolare corelate acestora să fie elaborate potrivit valorilor morale.

În acest sens, încă din ziua de 13 martie 2020, Patriarhia Română a transmis adrese cu privire la Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, către Președintele României, Primul-ministru și Ministrul Educației și Cercetării, cu argumentele de mai jos.

1. Constituția României prevede: „părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine” (art. 29, alin. 6); de asemenea, „libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale” (art. 29, alin. 1); așadar, nu există niciun temei obiectiv pentru ca Statul să impună un model ideologic în educația copiilor, peste acordul și convingerile părinților.
2. Totodată, în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului se arată: „părinţii copilului au cu prioritate dreptul de a alege felul educaţiei care urmează să fie dată copiilor lor” (art. 51, alin. 2).
3. Conform Legii educației naționale nr. 1/2011, „educația și formarea profesională a copiilor, a tinerilor și a adulților au ca finalitate principală formarea competențelor, înțelese ca ansamblu multifuncțional și transferabil de cunoștințe, deprinderi/abilități și aptitudini, necesare pentru împlinirea și dezvoltarea personală, prin realizarea propriilor obiective în viață, conform intereselor și aspirațiilor fiecăruia și dorinței de a învăța pe tot parcursul vieții” (art. 4); așadar, finalitatea nu este conectarea minții elevilor la ideologii invariabil nocive, fapt probat constant în istoria contemporană a umanității.
4. Potrivit art. 65, alin. 4 și 5 din Legea educației naționale nr. 1/2011, „Planurile-cadru şi programele şcolare pentru disciplinele/domeniile de studiu, respectiv modulele de pregătire obligatorii din învăţământul preuniversitar sunt elaborate de către instituţiile şi organismele abilitate ale Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. Curriculumul la decizia şcolii se constituie atât din pachete disciplinare opţionale ofertate la nivel naţional, regional şi local, cât şi din pachete disciplinare opţionale ofertate la nivelul unităţii de învăţământ. Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, în urma consultării elevilor, părinţilor şi pe baza resurselor disponibile, stabileşte curriculumul la decizia şcolii.” Așadar, Planurile-cadru și programele școlare sunt elaborate de către Ministerul Educației și Cercetării, nu prin lege adoptată de Parlamentul României.
5. În planul curriculumului școlar formal, responsabilitățile educaționale nu pot fi atribuite decât personalului didactic, certificat în acest sens.
6. Considerăm că încadrarea în mod obligatoriu a elevilor în programe de educație sexuală reprezintă un atentat asupra inocenței copiilor, împiedicând dezvoltarea lor firească și marcându-i pe aceștia pentru întreaga viață. În acest sens, mai multe studii realizate în diferite țări au demonstrat că o astfel de abordare a educației copiilor a avut ca urmare începerea vieții sexuale mai devreme, cu implicațiile de rigoare, fără vreo îmbunătățire în plan social. Spre exemplu, analiza intitulată Re-examinarea dovezilor: Educația sexuală completă în școli în Statele Unite ale Americii, realizată în anul 2019, de Institutul pentru Cercetare și Evaluare, din Statele Unite ale Americii, organizație independentă cu peste 25 de ani de experiență în evaluarea programelor de acest tip, arată că programele de educație sexuală în școlile publice nu sunt eficiente, iar unele au dus chiar la creșterea ratei sarcinilor la adolescență, la reducerea vârstei debutului sexual, precum și la comportamente sexuale riscante. Concluzia cercetării este că astfel de programe sunt mai degrabă „de îndoctrinare sexuală” decât „de educație”.
7. În unele state ale Uniunii Europene, educația sexuală este organizată în cadrul altor discipline școlare (Austria, Grecia, Irlanda, Letonia, Portugalia, Slovacia, Spania), iar în altele, ca disciplină distinctă, neavând caracter obligatoriu (Bulgaria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia, Lituania, Polonia).
8. În România, studierea temelor specifice educației pentru viață și sănătate se realizează în cadrul disciplinei școlare obligatorii Consiliere și dezvoltare personală, căreia i se alocă deja o oră/săptămână în Planul-cadru pentru învățământul gimnazial.De asemenea, în sistemul public de învățământ românesc există deja discipline opţionale, ofertate la nivel național, care abordează aspecte privind educația pentru viață: Educație pentru sănătate; Pregătiţi pentru viaţă. Educaţie pentru viaţă şi comunitate; Adolescenţă şi autocunoaştere; Mai întâi caracterul.
9. În țara noastră, numeroase și reprezentative asociaţii din societatea civilă şi-au exprimat îngrijorarea faţă de efectele educaţiei sexuale asupra copiilor. Aceste asociaţii şi-au prezentat poziţia în mod public şi au propus soluţii alternative, în care accentul cade pe educația pentru familie. Considerăm că pregătirea pentru viaţa intimă şi de familie trebuie să fie lăsată în primul rând în sarcina familiei care poate aprecia corect şi obiectiv stadiul de dezvoltare psiho-fizic, intelectual şi emoţional al copilului.
10. Conștienți fiind de importanța educației tinerilor pentru a răspunde provocărilor societății actuale, considerăm că identitatea și viața persoanei umane nu se epuizează într-o realitate exclusiv biologică sau socio-culturală. Viața are și o dimensiune spirituală, ignorată în societatea contemporană secularizată, care a pierdut sensul sacru al vieții umane. Biserica a acordat dintotdeauna o importanță deosebită creșterii spirituale a omului, care este chemat la viață veșnică în iubirea lui Dumnezeu. De aceea, este relevantă și valorificarea specificului formativ al educației religioase, care contribuie la cultivarea unei conştiinţe vii şi mărturisitoare a valorii eterne a persoanei umane, la promovarea demnităţii acesteia în familie şi în societate și la reducerea efectelor negative ale crizei contemporane de identitate şi de orientare.

Q Magazine a publicat AICI imagini care arată cum homosexualitatea, lesbianismul și transgenderii devin eroii copiilor de azi: