Pilda politică a Învierii: Guvernatorii din timpul lui Hristos și 2000 de ani fără schimbare

Pentru lumea politică, Sfânta Noapte a Învierii e proba puterii ce refuză Adevărul. Guvernarea coruptă începe cu străjerii Sfântului Mormânt, mituiți pentru tăcerea lor și sfârșește cu figurile politice care cred că Hristos e cel mai bun nume alegoric pentru puterea lor, cea care face din lumea aceasta singura împărăție în care cred și pentru care au luptat vreodată. 

Sărbătoarea Învierii nu este doar esența vieții pentru orice creștin, care înțelege că Mântuirea este darul cel mai de preț primit de la Dumnezeu. Astăzi, piatra prăvălită din fața Sfântului Mormânt desparte puterea divină, din cer și de pe pământ, de puterea celor care stăpânesc pământul în fărădelege, dar cărora Dumnezeu nu le refuză raiul, câtă vreme vor avea căință și iertare în inima lor. 

Știm, din Evanghelia după Matei, că străjerii Sfântului Mormânt „le-au dat ostaşilor arginţi din belşug, zicându-le: „Spuneţi că „ucenicii lui au venit noaptea şi l-au furat în timp ce noi dormeam”; şi de se va auzi aceasta la guvernator, noi îl vom îndupleca şi vă vom face fără grijă” (Mt 28, 13-15).

Această speță are o încărcătură politică. Aici, în cetatea noastră, în care fiecare are datoria de a descoperi, a cunoaște și a spune adevărul, deseori acesta este trecut în umbră. De dragul guvernatorului se ascund adevărurile dureroase, acelea care arată că puterea nu e un dat și că cel mai ușor să lupți pentru ea și niciodată pentru propriul suflet. Pentru ca guvernatorii lumii acesteia să reziste, istoria ne arată că adevărurile de credință au fost încercate, confiscate, cenzurate. Însă nimeni nu poate construi o împărăție plecând de la un compromis și nimeni nu dobândește un loc în istorie oricâți arginți ar împărți.

Îmi e teamă de faptul că omenirea aceasta a avut impulsul de a trece miracolul Învierii sub tăcere, doar pentru a plăti un tribut puterii politice. Îmi e frică de cei care cred că dreptatea lui Dumnezeu e mai târziu și că singurul câștig e dreptatea săvârșită cu mâna lor, chiar acum.

Îmi pare rău de toți cei care, deznădăjduiți, văzând că puterea ajunge pe mâinile celor cărora nu li se cuvine, trăiesc cu sentimentul, vorba lui Camus, că „Hristos a înviat doar pentru unii dintre noi”. Hristos a înviat pentru toți. Iar pentru cei care se îndeletnicesc cu lumea politică, Noaptea Sfântă e cea mai de preț lecție pe care o pot primi: Hristos a înfăptuit egalitatea dintre noi, șansa la mântuire, fără să fie un om revoltat, un rebel.

Hristos cunoaște deznădejdea pe Cruce în Vinerea Mare și face posibilă Învierea în dimineața zilei de Duminică. Trece, cu alte cuvinte, prin tot ce e mai omenesc și ne arată tot ce e divin, ca să facă posibil Adevărul. Acel adevăr care, rostit de buzele guvernatorilor de astăzi, nu rezistă de Vineri până Duminică, dar de la un ciclu electoral la altul. 

Sper să avem măcar soarta lui Toma. Adică să credem, chiar și într-un târziu, că Adevărul e înaintea noastră, iar cei care îl rostesc o fac nu teama de a pierde puterea, ci cu frică de Dumnezeu. Hristos a înviat!