Politica externă a României: Priorităţi asumate, europenizare şi eşec

Evenimentul marchează, ca de obicei, schimbările de nuanţă şi adaptările strategiilor de politică externă, securitate şi apărare ale României, în principiu, după precedentul discurs din acest cadru, cel susţinut în faţa ambasadorilor României, la începutul lunii septembrie 2010. De data aceasta, discursul pare, în general, mult mai bine articulat decât cele precedente, prin elementele nou-introduse, prin abordări inedite şi nuanţări relevante în terţe domenii.
Există sensul unor priorităţi subliniate şi asumate, interese relevante puse în prim-plan, dar şi sacrificarea unor zone geografice şi relaţii cu costuri ce se vor vădi în timp. Doar două parteneriate strategiceÎntre schimbările înregistrate, două sunt relevante.Mai întâi, numărul de parteneriate strategice relevante marcate s-a redus la două – SUA, pe teme de securitate, dar cu un parteneriat în extindere, şi Coreea de Sud, pe dimensiune economică – prin dispariţia referirilor la Parteneriatul Strategic cu Polonia (comprehensiv, cu Franţa) pe teme europene, cu Turcia sau cu Azerbaidjan – parteneriat energetic.O altă modificare sensibilă este interesul pentru terţe spaţii şi definirea acestora ca fiind Asia de Sud-Est (legat, probabil, şi de directorul din Serviciul de Acţiune Externă al UE pe care îl avem) şi Orientul Mijlociu, Africa şi America nefiind definite concret şi intrând la diverse (cu absenţe notabile ale relaţiilor cu Brazilia, Argentina sau Africa de Sud şi alte zone tradiţionale).Aşezarea anului de politică externă sub semnul „Anului românilor" are efecte pozitive directe – discuţiile pe Schengen şi accesul la piaţa muncii, legarea românilor de ţara de origine, identitatea românilor din spaţiile istorice versus loialitatea faţă de ţările de reşedinţă -, dar ridică şi chestiuni profund politice şi controversate: votul prin corespondenţă contestat de Opoziţie şi care ar avea impact prin prisma rezultatelor relevante la ultimele alegeri prezidenţiale, fapx ce a stârnit dispute la nivelul unor colegii externe, acolo unde tehnic au existat probleme privind viteza de votare şi prezumţia fraudelor.În al doilea rând, aceste angajamente presupun şi anumite condiţionări impuse în activitatea externă, respectiv o relativă asumare a unor responsabilităţi excesive de cătreAmbasada României peste hotare faţă de resortisanţi şi fa?ă de problemele de reprezentare a lor şi de chestiuni consulare, în detrimentul activităţii reprezentanţelor României pe teme bilaterale, în contextul înrăutăţirii sensibile a acestor relaţii, în special la nivel european, vădită la dezbaterile privind intrarea în spaţiul Schengen.Definirea anului cu bune şi rele, cu speranţe şi transformări este mai degrabă o abordare echilibrată, deşi alţii ar putea-o critica pentru forma insipidă, lipsită de culori şi accente privind conturul politicii externe, mai degrabă laxă şi fără miez.Nu există o trăsătură dominantă sau o nevoie dominantă marcată, nici o asumare cu voinţă, explicită, a unei evoluţii, toate cele pe care le remarcăm fiind mai degrabă de ghicit conjunctural şi prin modul de tratare indirect. Cioran, ambasadorul României Referirea la anul Emil Cioran, la omagierea împlinirii a 100 ani de la naşterea prozatorului şi dramaturgului român, are, astfel, intenţia de a remarca subtil şi simbolic un element ce uneşte în relaţia cu Franţa, în dorinţa indirectă, neafirmată, de apropiere de Paris (în condiţiile în care parteneriatul strategic cu Franţa pentru Europa este înlocuit de priorităţi româneşti ce desenează intenţiile şi obiectivele în UE, utile, deşi cam tardive).Remarcăm aici absenţa ideii eliminării Mecanismului de Verificare şi Control anul acesta, spre deosebire de alte declaraţii clare şi obiective conturate în anii anteriori.România declară în centrul politicii sale externe românul, numind 2011 „
Anul românilor".Referirea la identitate este salutară, ca şi celelalte elemente de schiţă a acestei politici.Pe de altă parte, recursul la votul prin corespondenţă reluat ridică semne de întrebare.E greu de criticat, pentru că, într-adevăr, cuprinderea diasporei în procesele politice şi electorale din ţară reprezintă un element al legăturii diasporei cu ţara de origine.Totodată, elementele controversate, încărcate politic, de la ultimele alegeri, votul de la Paris şi întoarcerea trendului la alegeri, cu acuzaţiile de fraudă, fac subiectul controversat, acesta urmând să fie deschis la critici aprinse.Lucrul periculos apare – din nou doar sugerat – în accentul constant care se menţine pe temele responsabilităţilor reprezentanţelor României faţă de românii din diaspora, construirea acestui adevărat „al doilea guvern al României din exterior", un tip de angajament implicit, ce menţine accentul pe dimensiunea de reprezentare pentru românii de acolo, pe afaceri consulare, în detrimentul rolului esenţial ce revine reprezentanţelor României pentru relaţiile bilaterale, un rol ce pare de mult uitat, cu costuri relevante mai ales la nivel european – am văzut-o cu ocazia dezbaterilor vizând spaţiul Schengen. În loc să-şi exercite menirea de reprezentare a statului în plan bilateral, abordând elementele de divergenţă şi problemele bilaterale, reprezentanţele României joacă rolul de case de avocatură pentru infractorii români – după cazul Kulik din Polonia – şi de antreprize de pompe funebre pentru concetăţenii ce mor peste hotare, cu accent mai mare pe afaceri consulare decât pe reprezentarea intereselor statului român. Înapoi la istorie Interesantă şi salutară este referirea la legătura cu teritoriile istorice şi referendumurile care vin, un obiectiv corect de menţinere a aspectelor identitare.
Mai mult, referirea vorbeşte şi despre rolul românilor în strângerea relaţiilor cu ţara de cetăţenie.Este o formulă corectă de afirmare a unui angajament şi a unui principiu corect, pentru care am militat de nenumărate ori, principiul priorităţii loialităţii minorităţilor româneşti faţă de statul de reşedinţă contra recunoaşterii identităţii şi a drepxurilor acestor minorităţi româneşti din jurul României.E adevărat că acest aspect este mai degrabă lăsat să se înţeleagă în discurs şi nu formulat explicit, poate pentru a nu şoca, senzaţia fiind însă cea de indecizie şi ambiguitate, un angajament translucid şi nesigur.Abordarea unor subiecte precum intrarea în spaţiul Schengen, accesul românilor la piaţa muncii din UE şi problema rromilor sunt mai mult decât corect formulate, departe de iritarea şi furia din alte ieşiri publice, echilibrat şi demn, subliniind interesele şi interpretările corecte ale României, asumarea responsabilităţilor şi apelul la responsabilitatea UE şi a celorlalte state partenere europene.Aparte este referirea la interesele noastre de europeni, contopirea, în premieră, cu postura de stat european şi asumarea deplină a acesteia, interesul pentru evoluţia UE în viitor.Este pentru prima oară când putem decela această abordare europeană şi interesele directe subliniate şi dincolo de nevoia de consolidare a prezenţei noastre în Europa, şi dincolo de interesul pentru securitatea energetică, reafirmată, din nou, cu tărie.Legăturile cu Republica Moldova au o abordare naturală de prioritate, cu referinre inclusiv la chestiunea nistreană, deşi menţinerea dezideratului alăturării Chişinăului statelor balcanice pare vetust, prăfuit, nerealist, măcar ca formulare, dacă nu ca şi conţinut, acolo unde opinăm că obţinerea perspectivei aderării la UE, de tipul angajamentul de la Salonic pentru statele balcanice, ar trebui să fie ţinta reală, nu alăturarea grupului Balcanilor de Vest – nici nu e posibil, geografic şi politic, nici recomandabil, în Republica Moldova fiind multe avantaje faţă de unele state din regiunea vizată, precum Bosnia sau chiar Serbia-Kosovo.De remarcat aici referirea în politica externă – nu o premieră, dar profund supărătoare şi incorectă pentru un discurs  oficial – la cetăţenii Republicii Moldova cu numele de „moldoveni", deşi nu există un stat „
Moldova" recunoscut, ci Republica Moldova, iar majoritatea „moldovenilor" – ca identitate regională a românilor – fiind în provincia Moldova a României, nu în stânga Prutului. Ucraina, expediată la rela?ii banale„Consolidarea relaţiei cu Turcia" este o formulă de expediere a uneia dintre cele mai importante relaţii bilaterale şi strategice (statut semnat la nivel bilateral), în timp ce parteneriatele strategice cu Polonia şi Azerbaidjanul, extrem de importante şi care dădeau tuşele de particularitate până de curând, au dispărut, la fel ca şi parteneriatul strategic cu Franţa.Tot aici e de remarcat şi abordarea de pe poziţii de formalism excesiv şi expediere a complexităţii relaţiilor cu vecina Ucraina. În locul unui desen mai clar al relaţiei, al unui interes sau chiar angajament, Ucraina este expediată şi trimisă în rândul relaţiilor banale.Măcar e pomenită, spre deosebire de relaţiile cu Georgia, Serbia, Caucaz sau cu Asia Centrală, absente complet.Dezamăgitoare, deşi corectă şi relevantă pentru stadiul relaţiilor bilaterale, este şi formula rezervată relaţiilor cu Rusia.
Nu avem idei sau ambiţii pe această direcţie, iar referirea la fapxul că „şi Rusia poate să joace un rol în chestiunile de securitate regională", care ne-ar interesa, este de-a drepxul simbolică pentru nivelul ambiţiilor în această relaţie.Măcar e realistă şi mai conturată decât toate discursurile ultimilor trei ani – după celebra posibilă vizită la nivel înalt de la Moscova, din sepxembrie 2008, şi prezenţa lui Vladimir Putin la summitul NATO de la Bucureşti.Interesantă este abordarea multilaterală: se revine la OSCE ca punct prioritar, cu referire la un anumit eşec şi afacere neterminată la Astana, când conflictele îngheţate nu au putut fi abordate, dar şi la reîntoarcerea la principiile originare.Transnistria e formulată ca prioritate politică a României, în contextul reluării formatului 5+2 şi a căutării unei soluţii durabile – de ce nu oare juste şi durabile, în contextul drepxului internaţional, invocat pe finalul discursului, federalizarea sau controlul efectuat de trupele ruseşti fiind la fel de durabil ca în ultimii 20 de ani, iar referirea la retragerea acestor trupe ruseşti lipseşte chiar şi la nivelul formulărilor din documentele summitului NATO de la Lisabona.E menţionat, corect, principiul integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.Şi referirile la Marea Neagră se menţin, în spaţiul aceluiaşi formalism şi al lipsei de inventivitate – preşedinţia română a OCEMN, relansarea Sinergiei, Vecinătatea plus abordată integrat şi cu celelalte politici, Forumul societăţii civile la Marea Neagră.De reţinut şi referirea şi susţinerea la adresa activităţilor ONU şi a reformelor Consiliului de Securitate, inclusiv în privinţa unui loc adiţional de membru nepermanent pentru Europa de Est. Lipseşte transferul tehnologicÎn planul securităţii, menţinerea explicită a parteneriatului strategic cu SUA este relevantă, dar şi extinderea ariei de cooperare la dimensiunile economiei, investiţiilor, comerţului.
Lipseşte în continuare ideea transferului tehnologic, o idee pentru care pledăm, cu atât mai mult în contextul amplasării viitorului scut antirachetă.Referirile la NATO sunt corecte şi decente, limitate chiar, parcă într-o dorinţă de a sublinia mai degrabă latura europeană decât pe cea euroatlantică a României, ca reacţie la anumite critici.Componenta europeană are o întindere substanţială în discurs, spre deosebire de NATO, expediat într-un paragraf.E adevărat că referirea la relaţiile UE-SUA apare la parteneriatul strategic cu Washingtonul.Pe planul desenului profilului strategic al României apar elementele legate de respectarea angajamentelor în teatrele de operaţiuni, de crearea capacităţilor civile de management al crizelor şi de reconstrucţie postconflict.E adevărat că aceste deziderate mai vechi nu au avut şi o transpunere realistă într-o formă concretă, stabilă, iar acele seminarii întâmplătoare, din ce în ce mai incerte, făcute anual de MAE sunt o formă diluată de menţinere a interesului constant, pe mâna unor personaje şi priorităţi discutabile.Referirile cu prioritate la misiunile PESAC şi la contribuţia noastră, inclusiv referirile la eventualele elemente şi misiuni din vecinătatea UE, sunt relevante mai degrabă pentru marcarea zonei de interese – în subsidiar Republica Moldova, Serbia-Kosovo şi Republica Moldova-Transnistria – decât o referinţă profund realistă. Asia şi Orientul Mijlociu – priorită?iInteresantă este şi asumarea unor priorităţi geografice şi globale cu terţe state, cu marcarea Asiei de Sud-Est şi a Orientului Mijlociu drepx priorităţi.
Referirea la Asia de Sud-Est în general – China, Japonia, India, cu marcarea specifică a parteneriatului strategic economic cu Coreea de Sud – este un pas înainte, deşi el dezavantajează o anumită prevalenţă şi avantaj al unei relaţii cu China ce ar trebui reflectată ca atare, şi ca relevanţă, şi în termeni de interes asumat.Nouă este şi referirea la interesul pentru situaţia din Myanmar-Burma, citat în contextul programului nuclear al Coreei de Nord şi Iranului.Declararea Orientului Mijlociu ca prioritate era, de asemenea, de aştepxat, ca şi o bună alegere, curajoasă, a unor priorităţi asumate.Interesantă este prioritatea acordată de România zonei Golfului – după deschiderea liniei directe aeriene cu Qatarul, lansarea forumului economic, din martie, cu ţările din zona Golfului reprezintă o noutate şi un aspect pozitiv privind liniile directoare ale României.În contrapartidă, evident, relaţiile cu state din Africa şi America Latină rămân neconturate.Trebuie să vedem dacă nu cumva priorităţile pentru anumite zone geografice şi continente ar fi trebuit abordate mai echilibrat, prin favorizarea mai degrabă a unor priorităţi la nivelul relaţiilor cu unele ţări, ce nu ar fi trebuit să lipsească.Astfel, relaţiile cu zonele de resurse disputate din Africa lipsesc cu desăvârşire, ca şi cele cu economii emergente şi interesante, precum cele ale Braziliei şi Argentinei.Nu în ultimul rând, e de salutat formularea corectă a interesului României de recurs şi apărare a drepxului şi regulilor internaţionale, de respectare a angajamentelor internaţionale asumate de toţi actorii. În postura sa istorică şi tradiţională, dar şi ca ţară mică, România trebuie să fie legalistă în fond şi să sancţioneze, chiar şi implicit, revizionismul de orice fel.
Poziţia principială are şi un alt substrat, atunci când principiile fundamentale citate sunt cooperarea internaţională şi bona fides, respectarea strictă, în litera şi spiritul lor, a angajamentelor asumate de către fiecare actor al drepxului internaţional.Aici, dacă interpretăm acest paragraf în legătură cu referirea la eşecul summitului OSCE de la Astana şi cu angajamentele de la summitul NATO de la Lisabona, prevederile din documentul Consiliului NATO-Rusia: fondul este o nouă referire indirectă la angajamente semnate la Lisabona şi trădate la Astana de către Moscova, pe fondul revizionismului în privinţa „schimbării situaţiei" în chestiunea regiunilor separatiste ale Georgiei.Iar cum schimbarea de poziţie a intervenit la nici două săpxămâni între semnături, este relevant pentru instabilitatea regulilor şi a angajamentelor în această parte de lume în care se află şi România.