Cu acordul familiei Raisei, avocatul Adrian Cuculis, cel care apără în instanță interesele acesteia, a făcut publică o scrisoare primită de la polițistul Constantin Popescu. Acesta a accidentat-o mortal pe Raisa, care avea doar 11 ani. Raisa, fetița de 11 ani care a decedat după polițistul Constantin Popescu a lovit-o în plin cu mașina pe trecerea de pietoni, a fost înmormântată la 15 ianuarie. Sute de oameni, unii dintre ei care nu o cunoașteau, au plâns lângă sicriul alb în care zăcea trupul neînsuflețit. Avocatul Cuculis a declarat pentru Q Magazine că va cere despăgubiri record.
Redam mai jos scrisoarea polițistului
„Îndurerată familie
Nici nu știu cum să încep, durerea pe care v-am pricinuit-o îmi este de neimaginat și știu că orice aș spune în aceste momente în fața dumneavoastră nu mai are importanță, dar, totuși, vreau să îmi cer iertare, știu că nu o voi primi, dar…
Îmi exprim regretul profund față de familia dumneavoastră nevoită să treacă prin acest tragic eveniment.
Nu pot să mai fac nimic, aș da orice să pot să întorc timpul, orice!
Pot doar în aceste momente să mă rog la Dumnezeu să aibă grijă de sufletul fetiței dumneavoastră, sunt convins că o va face, și mă rog în același timp să vă dea Dumnezeu puetere în aceste momente grele pe care eu vi le-am cauzat.
Știu că nu am cum să vă cer acum să mă iertați, nici nu mă aștept la asta acum, doar atât sper, ca în viitor să nu mă mai percepeți ca un criminal, ci ca pe un om care v-a greșit enorm și care va trăi toată viața cu această grea apăsare.
Am greșit, am greșit, și nu știu ce pot să mai fac.
Îmi trec multe gânduri și oricât aș scrie tot aici revin. Regret enorm cele întâmplate și aș da orice să pot să mă întorc și să îndrept ce am făcut.
Mă opresc aici pentru că indiferent cât și ce aș mai spune nu va îndrepta ce-am făcut.
Aș dori, dacă se poate, să vă trimit un ajutor pentru înmormântare. Orice pot să fac, voi face.
Sincere regrete,
Constantin Popescu”

Ce știm până în acest moment despre accidentul din Bulevardul Laminorului unde Raisa și-a pierdut viața?
„Accidentul de săptămâna trecută unde polițistul Popescu Constantin a accidentat mortal fetița de 11 ani și pe prietena ei, tot de 11 ani a trimis-o ăn spital, scoate la iveală o serie largă de probleme de ordin organizatoric în Poliția Română, dar și la nivel de personal angajat.
Cunoaștem până acum următoarele:
Polițisul Constantin Popescu era încadrat din sursă externă cu un curs de câteva săptămâni care nu te face polițist, ci mai degrabă un fel de înfumurat fără motive.
În urma accidentului, dar și prin ceea ce cunoaștem că s-a declarat la audieri, polițistul NU știa să acorde primul ajutor;
Ne-am oripilat cu toții când am văzut imaginile cu Popescu ce susținea corpul micuței cu bocancul murdar de Poliție. Se pare ca acest lucru nu l-a învățat la Școala de Poliție de câteva săptămâni, ci acest lucru l-a simțit așa, din interior, fiindcă eu cel putin nu-mi explic cum să stai precum un vultur pe pradă într-o asemenea situație.
Popescu Constantin nu cunoștea că preschimbarea permisului de conducere este obligatorie în România, fapt pentru care, desi conducea o autospecială de Poliție, acesta NU avea permis de România, ci permis de UK.
Reiese la suprafață și faptul că Popescu Constantin nu știe unde a făcut cursurile de condus defensiv și nici nu mai știe cu cine sau cât au durat, ceea ce indică și faptul că este posibil ca acele cursuri să fi fost doar pe hârtie.
Din toate probele dosarului reiese clar faptul că accidentul l-a provocat din culpă aproape exclusivă polițistul Popescu.
Urmează ca în acest proces să fie introdus în cauza și MAI, dar și DGPMB alături de ASPMB, care ar fi avut obligația de semnalizare corespunzătoare a trecerii.
Asta nu-l scuză pe Popescu Constantin care recunoaște că rula cu viteză EXCESIVĂ de vreo culpă.
Mai sunt multe de făcut în dosarul penal fiindcă nici măcar expertiza nu a fost dispusă, însă cert este că din toată tragedia aceasta nu poate fi de vină doar polițistul Popescu, ci avem un ansamblu întreg de persoane și instituții ce vor trebui să plătească.
Săptămâna viitoare urmează alte audieri.”, mai precizează avocatul Adrian Cuculis.















































