Premierul Victor Ponta a prezentat la Guvern concluziile preliminare ale raportului comisiei conduse de vicepremeirul Gabriel Oprea, care a analizat modul în care instituțiile statului au intervenit după producerea accidentul aviatic de luni de la Cluj, soldat cu doi morți. “Au existat deficiențe inacceptabile. Concluzia pe care eu o consider întemeiată este aceea că în cadrul MAI, ROMATSA și STS lucrurile au funcționat inacceptabil de încet, fără o asumare a responsabilității și coordonării. Aceste instituţii trebuie să aibă autoritatea necesară pentru a lua măsuri şi implicarea necesară”, a afirmat Victor Ponta, care a caracterizat intervenția de luni drept “un eșec”.
El a anunțat că secretarul de stat în cadrul Ministerului de Interne Constantin Chiper și președintele Romatsa Aleodor Frâncu au fost demiși și că va propune, în calitate de vicepreședinte al CSAT, într-o ședință a cărei convocare o dorește de urgență, și înlocuirea directorul STS, Marcel Opriș.
În ceea ce priveşte procedura de reacţie, premierul a menționat că “există acte normative referitor la accidentele de aviaţie civilă, HG 71/2008 care stabileşte foarte clar cine şi cum se organizează”.
Update: Șeful IGSU a demisionat
Ioan Burlui, șeful IGSU a anunțat că și-a depus demisia din funcție, dar aceasta nu a fost acceptat de conducerea MAI. “Am demisionat ca să nu planeze suspiciuni asupra oamenilor pe care îi am în subordine. Nu doresc să planeze suspiciunea asupra oamenilor care au fost în teren”, a afirmat Burlui.















































