Președintele României ar trebui să fie primul care să respecte independența justiției, el neavând voie, indiferent de context, să lanseze acuzații la adresa magistraților, a afirmat sâmbătă, la Curtea de Argeș, premierul Victor Ponta.

Intern

Ponta: Președintele trebuie să fie primul care respectă legea


Solicitat să comenteze reacția ambasadei SUA la solicitarea premierului pentru a lua poziție cu privire la declarațiile președintelui Traian Băsescu, pentru a întări poziția că Justiția nu trebuie să fie supusă presiunilor, Victor Ponta a menționat: “Dacă eu spun ceva ce poate fi considerat că supără sistemul de justiție, recunosc, îmi cer scuze și sunt atent. (…) Asta înseamnă că și președintele țării este primul dintre noi toți care trebuie să respecte independența justiției și că nu are voie să iasă, chiar la supărare, chiar la nervi, să acuze Consiliul Superior al Magistraturii și magistrații de lucruri de care nu poți să le spui într-o societate democratică. Și se crease impresia că noi toți ceilalți trebuie să respectăm justiția și președintele nu trebuie să respecte justiția. Cred că acest lucru se schimbă și e foarte bine”, a declarat Ponta.

Premierul a mai spus că a văzut deja reacția Ambasadei Statelor Unite ale Americii la scrisoarea sa deschisă, prin care cerea să se intervină public în sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii, adăugând că așteaptă reacții și din partea altor reprezentanțe diplomatice pe această temă.

Premierul Victor Ponta a făcut un apel vineri, printr-o scrisoare deschisă, la reprezentanții diplomatici ai SUA, Comisiei Europene și statelor membre ale UE să intervină public în sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii, instituție pe care o consideră “direct vizată” de declarațiile făcute recent de președintele Traian Băsescu.

Premierul a supus atenției reprezentanților diplomatici afirmațiile făcute anterior de președintele Băsescu: “Se pare că sunt magistrați care țin neapărat să facă politică și au ajuns să facă și mai prost decât politicienii. Am înțeles că un domn magistrat a considerat că am afectat justiția pentru că aș fi dat date din dosar. Domnul magistrat minte! Dacă este vreun magistrat în CSM care vrea să facă politică, să intre cinstit în politică și să se lase de calitatea de magistrat. Astfel de atitudini mincinoase nu fac decât să discrediteze instituția. Nu puteam să trec peste acest incident, pe care îl consider de nedorit, și este o rugăminte: dacă sunt judecători membri în CSM, procurori sau judecători care vor să facă politică, să intre în politică”.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top