Fără să își anunțe plecarea din PSD, Victor Ponta alimentează speculațiile legate de implicarea sa în proiectul PRU, afirmând că partidul lui Bogdan Diaconu va obține 10% din voturi la alegerile parlamentare.
Invitat în cadrul unei emisiuni televizate, Victor Ponta a făcut mai multe precizări legate de relația sa cu actualul lider al PRU, Bogdan Diaconu, despre care a afirmat că l-a pus pe listele PSD la alegerile din 2012. Legat de rolul Partidului România Unită pe eșicherul politic românesc, Victor Ponta a afirmat: „Este nevoie de un partid ca PRU, naționalist. Acest partid poate lua si 10% în alegerile parlamentare. Și nu-mi imaginez că PRU, dacă intră în Parlament, va vota cu PNL. Ei atrag electorat de tip PSD”.
În ultima săptămână au existat zvonuri conform cărora Victor Ponta ar urma să părăsească PSD pentru a deveni președintele Partidului România Unită. Numărul mare de parlamentari care au ales să devină membri PRU în ultimele zile, mulți dintre ei fiind apropiați ai fostului premier, a alimentat această teorie, în ciuda dezmințirilor repetate ale lui Victor Ponta. În urma ultimelor sosiri în partid, PRU se poate lăuda cu 13 parlamentari, dintre care 11 deputați (Daniel Oajdea, Sorin Teju, Sebastian Ghiță, Mihai Sturzu, Cristian Rizea, Ion Eparu, Dorin Petrea, Răzvan Tănase, Camelia Khraibani, Mario Caloianu și Marius Manolache) și 2 senatori (Constantin Popa și Daniel Savu)
În acest ritm, PRU are șanse să întrunească condițiile necesare formării de grupuri parlamentare, cel puțin la Camera Deputaților, acolo unde regula spune că grupul se poate alcătui cu un minim de 11 deputați.















































