Catalogat drept oligarh și o primejdie pentru Justiție, primul-ministru ceh Andrej Babis a fost pus în fața unei imense mișcări de protest în regia ONG-urilor și globaliștilor.
Grupul de la Visegrad, următoarea țintă a globaliștilor
Un cocktail din elemente arhicunoscute la noi – „diaspora” care vine să dea jos guvernul, ONG-uri stipendiate Soros ori alte surse obscure, presă aservită, „stat de drept”, acuzații privind chestiuni vechi de 20 de ani, miting masiv organizat în capitală – ce ar trebui să îl „salveze” pe cetățeni de votul „pensionarilor inutili” reprezintă scenariul după care se joacă noua piesă politică de la Praga, avându-l drept protagonist pe prim-ministrul Andrej Babis.
După anihilarea lui Liviu Dragnea, în România, printr-o condamnare abuzivă, lupta dintre cercurile franceze și germane pentru impunerea liniei globaliste a devenit și mai evidentă.
O problemă spinoasă legată de PSD-ul condus de Liviu Dragnea era posibila basculare a europarlamentarilor acestui partid dinspre socialiștii din Parlamentul European către suveraniștii strânși în noul grup „Identitate și democrație”. La momentul alegerilor, pe siteul Parlamentului European, europarlamentarii PSD erau notați cu semnul întrebării, nefiind calculați drept reprezentanți ai socialiștilor. Îndată după arestarea lui Dragnea, situația lor s-a clarificat!
Europarlamentarii români ar fi fost aur curat dacă s-ar fi putut realiza o coaliție între PPE și Socialiști, așa cum a exista până în prezent. Nu este nici un secret că PPE este „un bun” al germanilor, iar Socialiștii și Democrații conduși de olandezul Frans Timmermans ar fi trebuit să asigure susținerea majorității. Cum însă opțiunile electorale au luat-o razna, pe de o parte din cauza suveraniștilor, pe de altă parte din cauza afluenței de voturi în direcția „verzilor” stângiști, situația a devenit extrem de complicată.
La fel, accederea în structurile europene a macroniștilor, a schimbat radical lucrurile. Ca atare, îndepărtarea lui Manfred Weber a devenit o prioritate pentru toată lumea, în afară de PPE. Și nu e nici un secret că Emmanuel Macron a convocat Grupul de la Visegrad, care s-a poziționat clar împotriva lui Weber, în încercarea de a încropi o cât mai largă alianță împotriva nemților.

Andrej Babis a avut o agendă încărcată în ultima perioadă: s-a întâlnit cu Donald Trump, asigurându-l de cumpărarea de elicoptere și tehnică de luptă pentru Cehia, s-a întâlnit cu Jean-Claude Juncker, dar și cu Michel Barnier, care este considerat unul dintre candidații la președinția Comisiei Europene și preferatul Grupului de la Viseregrad. Pentru premierul ceh, este esențial ca noul președinte al CE să fie imparțial și nepolitic.
Partidul premierului ceh face parte din „RenewEurope” (fostul grup ALDE), așa încât, problemele abia acum încep! Noul șef al grupului se numește Dacian Cioloș, care poate fi denumit orice, mai puțin suveranist… Babis s-a întâlnit apoi, din nou, cu președintele Emmanuel Macron, probabil tot în legătură cu susținerea lui Barnier. Ceea ce nu înseamnă că are spatele asigurat în ceea ce privește pumnalele „anticorupție” germane!
Un „déjà vu” cu alți actori, același scenariu!
Una din armele des utilizate de globaliști în ultima perioadă este „diaspora”. Cît de puternică este această armă, mărturie stau realegerea lui Traian Băsescu pentru al doilea mandat – în România, trecerea referendumului împotriva avortului într-o țară ultracatolică – Irlanda etc.
În cazul specific al Irlandei, părea imposibil de trecut referendumul, așa încât au fost trimiși înapoi în Irlanda toți cei plecați în Statele Unite, Australia, Noua Zeelandă etc. Acum, în cazul Babis, pentru mitingul de la Praga, descris ca „cel mai mare de la căderea comunismului încoace” – dacă vă sună cunoscut, s-a utilizat exact aceeași strategemă, fiind trimiși acasă cehii din străinătate, rupți de realitățile politice din țară și ușor manipulabili cu teme legate de corupție.
Ca să îi susțină pe tovarășii lor, atît presa, cît și social-media, oferă și detalii despre activiștii suedezi, germani, maghiari și chiar români care legați prin același hashtag s-au grăbit să participe la „noua revoluție de catifea” de la Praga.

Tot ce se întâmplă acum în Cehia se aseamănă foarte bine cu ce am văzut anul trecut la București! Și, tot la fel, din ecuație nu putea lipsi „societatea civilă”, în fapt ONG-uri finanțate de „progresiștii” mondialiști. „Un milion de momente pentru Democrație” (Milion Chvilek Pro Demokracii), este o platformă care pretinde că dorește “să susțină și să cultive cultura democratică, angajamentul civic și dezbaterea publică”. Din bun start ei spun că premierul nu dorește dialogul! Deci, tocmai s-au dezis de orice dialog și dezbatere!
Mai mult, cei trei așa-ziși „studenți” care conduc mișcarea nu par interesați nici de dialog, nici de performanțele guvernului, singurul lucru care pare să îi intereseze este ca primul-ministru să demisioneze și să fie trimis după gratii! În opinia lor, votanții lui Babis sunt „oi”.
Organizația dorea, chipurile, o întâlnire publică cu premierul ceh, în cadrul căreia acesta să le demonstreze că „sprijină democrația”! De parcă democrația ar fi fost vreo ecuație complicată, poate un calcul diferențial ce se demonstrează la tablă.
Andrej Babis, în fruntea partidului său, ANO, a câștigat alegerile democratic, dar asta pare să nu conteze – căci din nou avem modelul votantului „pesedist” care nu știe ce votează. Pensionarii, în primul rând, deveniți inutili pentru societate, dacă vă sună cunoscut refrenul!
Demonstrațiile sunt asociate (întâmplător, desigur) cu partidele politice ale căror legături cu Germania sunt evidente. TOP 09 (Schwarzenberg), Pirații (Antifa, Verzii germani – care au și participat la miting), Praga pentru tine/Praha sobě (Ackerman Gemeinde și Konrad Adenauer Stiftung).
Lupta cu corupția a ajuns pistol cu apă
Și, dacă tot am ajuns aici, să vorbim și despre Transparency International, unde banii lui Soros sunt, totuși, mult mai vizibili. Pentru cei care se întreabă cine sunt cei care decid cine este corupt în UE și ce nu, există un răspuns: Transparency International! După cum bine știm, aici nu lucrează somități în drept sau antifraudă, ci niște tineri care decid ad-hoc să lupte și ei cu corupția.
Măsurarea corupției este însă pur subiectivă! Se însumează – pentru început – date empirice, cifre halucinante, rostogolite prin presă etc. – niciodată dovedite. Există apoi un indice de percepție a corupției, elaborat tot de Transparency International, ce reflectă opinia unor ”experți” și politicieni, în fine, apoteoza o reprezintă Barometrul Global al Corupției, elaborat de același ONG – Transparency International – care măsoară percepția publică despre corupție.
În mod normal, o asemenea inițiativă ar trebui considerată o glumă, dar de ani de zile, presa, politicienii și, în cele din urmă, chiar și cetățenii s-au obișnuit să ia în serios astfel de însăilări, de multe ori fără vreun suport faptic sau științific, dar adesea având un substrat pur politic.
Cu toate acestea, organismele europene par să ia scriptele celor de la Transparency mai în serios decât Sfânta Scriptură, dar cum altfel, dacă și plătesc bani europeni pentru asta! Pe urmă, Grupul Statelor Împotriva Corupţiei din cadrul Consiliului Europei (GRECO) de exemplu, confruntă aceste date cu altele similare cu cele ce au servit drept bază pentru rapoartele Transparency, în cazul României, avem Digi 24, marele cotidian Romania Insider sau trompeta HotNews. Dar mai există și OLAF (Oficiul European de Luptă Antifraudă). Ca și fapt divers, investigații privind utilizarea fondurilor Uniunii gestionate sau cheltuite integral sau parțial la nivel național sau regional închise în 2017 au în top România, Ungaria și Polonia.
Potrivit lui Andrej Babis, Transparency International care a depus plângere împotriva lui la Comisia Europeană, a primit de la aceeași Comisie subvenții de 9 milioane de coroane, aceeași sumă venind și de Open Society Foundation finanțată de Soros, precum și 4 milioane de coroane de la OLAF între 2009-2017.
Cum a ajuns Babis „penal”?
Șeful Transparency Internațional Cehia, David Ondráčka, s-a plâns Comisiei în legătură cu o subvenție pe care una din firmele lui Babis și-a adjudecat-o în urmă cu peste un deceniu. Tehnic, Babis n-a comis nici o ilegalitate! Pur și simplu a „tăiat o felie” din holdingul pe care-l deținea, transformând „felia” într-o firmă perfect eligibilă pentru a beneficia de subvenție la o fermă. După încheierea operațiunilor, a reintegrat în holding firma care câștigase subvenția și care-și încheiase activitatea pentru care a cheltuit banii. Ca atare, urmărirea penală de care ONG-urile fac atâta caz, nici măcar nu are la bază vreo faptă penală, eventual o chestiune morală.

Mai mult, în urma scandalului, Andrej Babis a decis să returneze banii din subvenția europeană. Nu mai spunem că la vremea respectivă actualul premier Babis nu făcea politică.
O a doua acuză formulată la adresa premierului ceh, tot de Transparency International, vizează un presupus conflict de interese între calitățile de politician și om de afaceri. Primul-ministru ceh și-a plasat holdingul Agrofert în două fonduri de administrare în februarie 2017, înainte să își înceapă mandatul. Inspectorii UE spun că Babiš, care a ajuns în guvern în decembrie 2017, continuă să influențeze deciziile companiei, dar nu reușesc să prezinte nici o dovadă în acest sens.
Babis a declarat că va contesta rezultatele auditului preliminar, deoarece a îndeplinit obligațiile legale prin plasarea companiei sale în fonduri de administrare înainte de preluarea mandatului. El a respins ideea oricăror abateri în obținerea banilor UE, deși în raportul „scurs” se arată că Cehia ar trebui să returneze aproximativ 17,5 milioane de euro. Babis a calificat raportul – încă nepublicat de UE – drept “un atac la adresa Republicii Cehe” și a declarat că refuză să restituie orice fonduri comunitare.
Principala problemă a lui Andrej Babis este că face parte din Grupul de la Visegrad, că se opune migrației necontrolate și islamizării și susține interesele economice ale Cehiei. Presa occidentală îl caracterizează ca fiind „3 în 1: Berlusconi, Orban și Trump”.
Câinele de pază al democrației latră după cum e plătit
Presa, începând cu BBC, AFP, Reuters, Bloomberg, Washington Post, EuroNews, adică exact cea care e „îngrijorată” de obicei și de „corupția” din România, s-a aliniat cu tunurile împotriva premierului Babis. Să demisioneze! De ce să demisioneze? Pentru că, ar conduce statul ca pe o companie. Este celebra și puerila acuză ce i se aduce și lui Donald Trump.
O altă acuză ar fi că premierul ceh ar fi fost agent StB, altfel spus, agent al fostei Securități din Cehoslovacia! Ceea ce se știe exact este că Andrej Babis a lucrat pentru compania Petrimex care se ocupa de comerțul exterior din fosta Republică Socialistă Cehoslovacă, deci este probabil să fi colaborat cu StB, deși o decizie definitivă a instanței infirmă acest lucru. Împreună cu fostul director de la Petrimex, cei doi aveau să pună bazele companiei Agrofert, în prezent a 4-a cea mai importantă companie din țară.
Holdingul Agrofert deține nu mai puțin de 230 de companii în Cehia, Slovacia, Germania și China. Printre altele, holdingul deține și MAFRA Media Group, care controlează cel mai bine vândut cotidian ceh Mlada fronta DNES, dar și Radio Impuls, care are cel mai mare număr de ascultători din Republica Cehă.
Iar aici, Babis se diferențiază net de Liviu Dragnea. În timp ce o parte din presă aruncă cu noroi, cealaltă parte a presei naționale curăță mizeria.
Letna Park, un fel de Piața Victoriei
Protestatarii din Parcul Letna au declarat că nu au venit să răstoarne sistemul politic actual, ci să-l apere. Ei consideră că Babis, e un miliardar populist, o amenințare la adresa democrației, inclusiv a independenței sistemului juridic al țării. Ca atare, ales sau nu, să plece!
Mikulas Minar, cel care conduce „Un milion de momente pentru Democrație” nu are nici o explicație privind fondurile cu ajutorul cărora au fost deplasați oamenii din întreaga țară la Praga sau alții aduși din străinătate. Pagina de internet a organizației este la fel de opacă în ceea ce privește informațiile despre finanțatori.
La fel, e greu de explicat ce legitimitate poate avea mișcarea atâta timp cât Andrej Babis continuă să fie un politician popular și votat, dar nici Mikulas Minar și nici șeful Transparency International – David Ondráčka nu par să își bată capul cu asemenea „fleacuri”. Mai mult, „imparțialul” șef al TI a declarat presei că speră ca guvernul condus de Andrej Babis să fie răsturnat de la putere prin presiunea străzii, dacă un vot de neîncredere în Parlament nu va avea sorți de izbândă.















































