Europarlamentarul Cristian Preda a declarat, duminică, la Alba Iulia, că Victor Ponta doreşte să îl numească pe Mircea Geoană comisar european pentru a scăpa de un competitor pentru prezidenţiale în interiorul PSD.

Intern

Preda: Ponta vrea să îl numească pe Geoană comisar ca să scape de un competitor pentru prezidenţiale

“Victor Ponta are de gând să îl numească pe Mircea Geoană comisar pentru a scăpa de un competitor în interiorul PSD în privinţa prezidenţialelor. Ceea ce este absolut inacceptabil, adică în loc să îl susţină pe Dacian Cioloş, care a făcut un mandat foarte bun, Ponta vrea să plaseze un om care s-a compromis deja, domnul Geoană, în Comisia Europeană. Suntem evident împotriva unei asemenea manevre. Credem că poziţia de comisar european din partea României nu trebuie să fie un premiu de consolare sau obiectul unui troc politic la PSD care să-l avantajeze pe Ponta în competiţia lor pentru cine este prezidenţiabil din partea socialiştilor”, a spus Cristian Preda.

Europarlamentarul i-a cerut public premierului Victor Ponta deschiderea unei discuţii publice despre portofoliul pe care România îl va viza la Comisia Europeană.

Cristian Preda a afirmat că, după un foarte bun comisar european din partea României, Dacian Cioloş, “pe care PSD nu îl mai susţine” pentru această funcţie, “se bat” acum Corina Creţu, Titus Corlăţean şi Mircea Geoană.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top