FOTO: Facebook
Actual

Premierul Franței a demisionat

Premierul francez Edouard Philippe i-a remis vineri demisia guvernului său preşedintelui Emmanuel Macron, care a acceptat-o, a anunţat Palatul Elysée, precizând că „un nou prim-ministru va fi numit în orele următoare”, transmite Agerpres, citând agenția AFP.

Guvernul demisionar va gestiona treburile curente până la numirea unui nou executiv.

Schimbarea guvernului a fost dorită de preşedinte, care, într-un interviu apărut vineri în mai multe ziare regionale, a promis o „nouă echipă” pentru un „nou drum”, cu „noi obiective de independenţă, de reconstrucţie, de reconciliere şi cu noi metode”, în a doua parte a mandatului său până la scrutinul din 2022.

Macron a rămas totuşi evaziv în ce priveşte păstrarea sau nu în fruntea noului guvern a lui Edouard Philippe, pe care l-a numit în funcţie după alegerea sa la Elysee în 2017.

„De trei ani alături de mine, el realizează cu guvernele succesive o muncă remarcabilă şi am întreprins reforme importante, istorice, în circumstanţe adesea foarte dificile”, a subliniat Macron.

Această schimbare de guvern era aşteptată în urma turului al doilea de duminică, 28 iunie, al alegerilor locale, marcat de un absenteism puternic, un regres al partidului prezidenţial LREM (La République en marche) şi un avans al ecologiştilor în centrele urbane.

Edouard Philippe, mai popular decât Emmanuel Macron, după cum arată sondajele de opinie, vine de la dreapta spectrului politic şi nu s-a înscris niciodată în partidul prezidenţial.

După accederea lor la putere, cei doi oameni politici au întreprins mai multe reforme controversate, cum este cea a asigurării de şomaj, şi s-au confruntat cu crize multiple, precum cea a „vestelor galbene” şi cea sanitară legată de epidemia de COVID-19, care l-a determinat pe Macron să spună că trebuie să „se reinventeze”.

Sursa: Agerpres

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top