Abiy Ahmed, premierul etiopian, a primit celebrul premiu pentru eforturile sale care au dus la încheiere unui război care dura de 20 de ani între țara sa și Eritreea.
Președinta Comitetului Nobel, Berit Reiss-Andersen a motivat alegerea din acest an: „Pentru eforturile sale în vederea atingerii păcii şi în favoarea cooperării internaţionale, mai ales pentru iniţiativa sa hotărâtoare vizând să soluţioneze conflictul frontalier cu Eritreea“.
„ Cred că ceea de Abiy a făcut în privința problemei cu Eritreea a presupus mult curaj și a fost un gest remarcabil. Mulți consideră că acestă reușită este demnă de o mare recunoaștere. Cele două state nu mai sunt în război. Familii au fost reunite pentru că există din nou zboruri între cele două țări. Relații rupte acum 20 de ani au fost reluate”, a declarat Awol Allo, profesor de drept la Universitatea Keele din Marea Britanie.
Abiy Ahmed conduce guvernul etiopian din aprilie 2018. De la începutul mandatului său, a lansat o serie de reforme economice și politice.
În perioada 1991-2010 a activat în armata etiopiană. A fost ofițer al serviciului de informații din armată, fiind implicat în cariera sa militară în războiul civic din Etiopia, trupele ONU trimise în Rwanda și războiul dintre Etiopia și Eritreea.
În perioada 2008-2015 a fost director al Agenției pentru Securitatea Informațiilor din Etiopia, fiind unul dintre co-fondatori. Ulterior, în 2015-2016, a ocupat funcția de ministru al Științei și tehnologiei în guvernul Desalegn.













































