Presa franceză a consemnat că „România îi rezistă lui Macron” – corespondență de la Paris

 „La Roumanie n’a rien dit sur le sujet.” Omniprezența acestei scurte fraze „România nu s-a pronunțat într-un fel sau altul asupra acestui subiect” în presa franceză, a doua zi după vizita efectuată de președintele Emmanuel Macron, este o dovadă că unicul interes al presei franceze este directiva muncitorilor detașați.

În ajunul plecării lui Macron spre Bucureşti canalele de televiziune franceze repetau acelaşi laitmotiv-„preşedintele Macron pleacă să convingă Estul să accepte schimbarea directivei europene a lucrătorilor detaşaţi”, după cum anunţa France 24.

Emmanuel Macron alături de președintele României

Ei bine, până la urmă, Franţa bănuia că România, ţara estică din care provin cei mai mulţi muncitori detaşaţi (însă cifra rămâne minoră şi ridicolă, aproximativ 1.200 de astfel de muncitori detaşaţi temporar se află în Franţa!),  se va îndupleca mai greu sau chiar deloc.
„Macron critică prea slaba încadrare a statutului muncitorilor detasaţi”, scria astfel cotidianul Le Monde.

A se înţelege „prea slaba încadrare a statutului european al muncitorilor detaşaţi”, căci reglementarea nu este franceză, nici germană (cancelarul Angela Merkel doreşte acelaşi fapt), ci comunitară. Scopul adoptării ei a fost întocmai facilitarea unui acces legal şi echitabil muncitorilor din Est pe piaţa din Vest, dar fără a încuraja emigrația. Directiva, îndelung negociată pe plan european, cu 15 ani în urmă pentru prima dată, după cum explică clar Mihaela Gherghișan, corespondent RFI la Bruxelles, pe reţelele sociale, a fost o idee a comisarului european Fritz Bolkenstein. Ea cere, simplu, ca principiul ţării de origine să fie aplicat în cazul unei detaşări (de lucrător, de fotbalist, etc.). Astfel obstacolele din calea liberei circulaţii a bunurilor şi a serviciilor sunt ridicate, iar libera circulaţie a muncitorilor, nu doar a călătorilor, în UE, devine realitate.

Ce se întâmplă însă de fapt?

Asemenea Poloniei, România «exportă» mână de lucru în restul Europei, în mai multe variante : muncă la negru, muncă oficială permanentă prin integrarea rapidă a românilor în ţările unde emigrează, muncă temporară prin detaşarea pentru un timp limitat a unor angajaţi români în străinătate.

Cifrele nu sunt în măsură să influenţeze nici pozitiv şi nici negativ  şomajul Franţei (în perpetuă creştere şi deja aproape dublu ca procent faţă de cel al României, 9.6% faţă de 4.8%).

În timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale franceze, nu doar vocea Marinei Le Pen, preşedinta Frontului Naţional, ci şi a sindicatelor, proclama faptul că „străinii ne iau munca, alocaţiile sociale si medicale, tot.” Străinul era văzut ca un ţap ispăşitor pentru toate relele Franţei.

Emmanuel Macron nu avea deci altă alegere, nu are altă posibilitate, decât de a încerca să vadă dacă poate face ceva fie pentru a remedia, fie pentru a explica. Nu are altă posibilitate nu pentru că soluţiile nu ar fi în Franţa, ci pentru că, aşa cum a spus şi la București şi a fost imediat citat atât de Ouest France, cât şi de Le Figaro – “francezii detestă reformele, Franţa nu este reformabilă.”

Nici măcar nu se referea astfel la clasa de mijloc, care ar dori ca taxele pe care angajatorii le plătesc pentru fiecare muncitor angajat, să nu mai fie atât de ridicate (printre cele mai mari din Europa), ci la « statul » francez în sine, care pare a nu dori absolut deloc reducerea acestor taxe, care aduc venituir substanțiale la buget.

Angela Merkel si Emmanuel Macron

Situația sufocă practic, întreprinzătorii mici și mijlocii, dar din ce în ce mai mult şi multinaționale cu sediul în Franţa care preferă de acum să joace la nivel european, fie relocalizând în alte țari cu impozitări fiscale mai avantajoase (de exemplu România, care are o taxă de impozitare a unui angajat de doar 16 % !!!), fie adoptând lucrători detaşaţi care sunt plătiţi de societatea care îi angajase (română, poloneză etc. cu salarii la nivelul ţării respective, plus un spor de detaşare etc.). Evident, taxele sunt plătite în România, în cazul acesta, nu în Franţa, munca este făcută, lucrătorul detaşat câştigă şi experienţă şi un spor, angajatorul francez este satisfăcut căci se încadreză în normele europene.

Ce doreşte Macron, dar şi Merkel, este o renegociere a acestei legi a muncitorilor detaşaţi, de care beneficiază, să fim bine înţeleşi, nu doar europenii din Estul Europei, ci şi un francez sau un olandez detaşat, de exemplu, în România, astfel încât muncitorii detaşaţi să primească acelaşi salariu ca un muncitor francez.

La prima vedere, pare corect şi minunat. La a doua vedere, nu este deloc. Un angajator din Est nu-şi va permite niciodată să ofere un salariu echivalent unuia francez lucrătorului său detaşat, deci nu va mai detaşa, iar angajatorul occidental va prefera în aceste condiţii nu să angajeze un …occidental (am explicat de ce, din cauza taxelor foarte mari), ci va prefera să se întoarcă la o procedură la fel de veche ca cea mai veche meserie din lume : munca la negru. Cu consecinţele de rigoare pentru români, pentru străini, etc.

Ce face de fapt președintele Macron…

„Se face” că rezolvă ceva în acest sens, pentru a închide cumva gura compatrioților săi. El știe foarte bine că o ţară cu bun simţ si responsabilitate va spune Nu. Asta pentru că a fost cândva ministru al Economiei şi s-a confruntat cu refuzul colegilor de partid, culmea, de a vota reformele sale care doreau exact acest fapt (reducerea taxelor plătite de angajatori, pentru a încuraja descreşterea somajului şi relansarea economiei franceze), şi a demisionat exact din acest motiv în august 2016. Nu, mai ales dinspre o ţară care are muncitori detaşaţi şi care înţelege să utilizeze pârghiile pe care le oferă Uniunea Europeană pentru o adevărată circulaţie a serviciilor, liberalizare a pieţei muncii, a liberei circulaţii. Polonia a spus Nu, Cehia şi Slovacia au spus Da (pentru că nu au muncitori detaşaţi), Bulgaria (unde se află astăzi Macron), va spune probabil Da (căci nu are muncitori detaşaţi), în timp ce România,  nu vrea să zică încă nimic.

Nu putem decât spera că răspunsul va fi la final Nu. Pentru că nicio promisiune de avansare într-unul din domeniile care interesează România (Schengen, MCV, moneda euro) nu merită renunţarea la acest drept european atât de greu obţinut. Un foarte frumos titlu al revistei pariziene Challenges spunea de dimineaţă că „România îi rezistă lui Macron” (La Roumanie reziste à Macron sur le travail détaché). Aşa să fie.