Într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni, Traian Băsescu a susţinut că este cazul ca românii să înţeleagă miza importantă a alegerilor europarlamentare şi a prezentat “o listă de teme de care depinde viaţa tuturor românilor, pornind de la ideea că legislaţia adoptată în Parlamentul European devine şi legislaţie naţională”.
Aderarea la spaţiul Schengen, modul cum poate fi susţinut în PE procesul de apropiere şi de integrare a Republicii Moldova la UE, politicile de ocupare a forţei de muncă în Uniunea şi în România, problema integrării etniei rome care să fie abordată de întreaga Uniune Europeană, nu doar în România, utilizarea banilor europeni, sau Mecanismul de Cooperare şi Verificare (căruia este supus România), creşterea economică şi reindustrializarea Europei, sunt câteva teme “de interes naţional”, în opinia preşedintelui.
“Alegerile vor prefigura numele viitorului preşedinte al Comisiei Europene. Ce este în avantajul României, să avem un preşedinte de Comisiei socialist sau unul din spectrul familiei populare?”, a afirmat Traian Băsescu, care a mai menţionat că strategia privind exploatarea resurselor este de asemenea, una din temele cele mai importante: “Europa a descoperit, cu ocazia tensiunilor din Ucraina, cât de vulnerabilă este faţă de resursele naturale ale Rusiei. Ne schimbăm dependenţa faţă de America sau statelor din Golf sau către exploatarea resurselor proprii? Şi sunt discuţii aici inclusiv privind exploatarea gazelor de şist”.
Traian Băsescu a afirmat că se arată dispus să fie implicat într-o dezbatere pe aceste teme, arătând că este nevoie de un procent cât mai mare al prezenţei la vot la alegerile europarlamentare. “Miza nu este să avem un procent mic de participanţi la alegerile pentru Parlamentul European, ci unul cât mai mare. Media a fost de 43%, prezenţa în România a fost de 27%. A doua zi după alegeri, se evaluează nivelul de suport pentru UE a unei ţări şi după prezenţa la vot. Ar fi extrem de important ca politicienii să stimuleze prezenţa la vot prin aceste teme”, a arătat preşedintele .














































