Preşedintele republicii Peru, Ollanta Moises Humala Tasso, a declarat, marţi, după întrevederea cu preşedintele Traian Băsescu, că ţara sa este interesată să importe medicamente generice produse de firmele farmaceutice din România.

Life & Style

Preşedintele peruan, interesat să importe medicamente: România produce medicamentele generice la un cost mic

“Ne interesează domeniul sănătăţii. România produce medicamentele generice la un cost mic, ceea ce este de interesul nostru. Noi ne-am săturat să plătim mult pe medicamente scumpe”, a afirmat preşedintele Ollanta Humala.

La rândul său, preşedintele Traian Băsescu a arătat că din partea firmelor din România există disponibilitate pentru implicarea în programul naţional de achiziţii de medicamente al Guvernului de la Lima.

“România doreşte să se implice în programul lansat de domnul preşedinte cu privire la asigurarea medicamentelor generice pe care noi le producem”, a afirmat Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, marţi, la Lima, cu omologul peruan Ollanta Moises Humala Tasso, în timpul primei vizite în această ţară a unui şef de stat român după 1990, scrie Mediafax.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top