Studiile internaţionale demonstrează că mediul în care trăiesc şi învaţă copiii în primii cinci ani determină posibilităţile lor de a avea succes în viaţă. În România, chiar şi atunci când oficial sunt înscrişi, multi copii din familii sărace nu merg la gradiniţă regulat.
Ajunşi în clasa I, ei au deja un decalaj faţă de ceilalţi copii greu de recuperat şi riscă să părăsească timpuriu şcoala.Absenţa educaţiei preşcolare creşte riscul abandonului şcolar, nevoia de educaţie specială, şomajul şi infracţionalitatea în rândul adulţilor.Pentru a contracara aceste efecte negative, Asociaţia Ovidiu Rom şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului invită, pentru al doilea an consecutive, toate Primăriile din ţară să aplice pentru o finanţare care să le ajute să aducă la grădiniţă fiecare copil sărac cu vârsta între 3 şi 6 ani. Rezultate spectaculoase, după primele şase luniIniţiativa Fiecare Copil în Grădiniţă a fost lansată în iulie 2010 şi până în prezent a sprijinit 1.300 de copii şi familiile acestora, din 19 comunităţi.Rezultatele au fost surprinzătoare.Rata prezenţei zilnice aproape s-a dublat faţă de anul şcolar precedent şi a crescut constant lună de lună, ajungând la 84% în martie.
Acesta este cel mai mare procent de copii care vin zilnic la gradiniţă din ultimii 3 ani.Asociaţia Ovidiu Rom a alocat aproximativ 150 euro pentru un an pentru fiecare copil a cărui familie trăieşte sub pragul sărăciei.Această sumă acoperă necesarul lunar de resurse educaţionale şi tichete sociale pentru familiile ale căror copii au avut prezenţă zilnică. În plus, Ovidiu Rom asigură formarea în metode educaţionale moderne centrate pe copil a profesorilor care doresc acest lucru.Pentru a identifica toţi copiii, proiectul se bazează pe recrutarea din uşă în uşă.Prezenţa copiilor la gradiniţă este notată zilnic de cadrele didactice şi monitorizată săpxămânal de coordonatorii locali şi, prin sondaj, de echipa Ovidiu Rom.
La sfârşitul fiecărei luni, asistenţii sociali distribuie tichete sociale în valoare de 50 de lei părinţilor ai căror copii au avut prezenţă zilnică în luna respectivă. Asociatia Ovidiu Rom şi MECTS lansează o nouă invitaţie tuturor Primăriilor pentru a selecta cinci comunităţi noi în proiectul Fiecare Copil în Grădiniţă.Pentru a fi selectate acestea trebuie să aibă (1) peste 50 de copii foarte săraci de 3-6 ani care nu merg la grădiniţă (2) un mediator şcolar calificat şi normat (3) un asistent social care să se implice activ în proiect (4) capacitatea şi motivaţia membrilor echipelor locale pentru a implementa metodologia.Ovidiu Rom susţine gândirea inovatoare a primarilor şi directorilor de şcoli şi grădiniţe care sunt preocupaţi de viitorul comunităţii lor şi îşi corelează strategia de dezvoltare locală pentru educaţia timpurie cu cea naţionala în vederea generalizării educaţiei preşcolare.











































