„Primăvara de la Praga”. Jumătate de veac între comunism şi democraţie

În urmă cu jumătate de veac, Europa trăia un miracol. Visul libertăţii era aievea, iar pe bătrânul continent, dominat de comunism, apar mugurii democrației. Cehoslovacia dă tonul, țară care își căuta drumul spre vest. Astfel, pe 5 ianuarie 1968 începea perioada rămasă în istorie drept „Primăvara de la Praga”. Ca orice vis, n-a durat mult. Pe 20 august, în același an, tancurile rusești au înăbușit mișcarea. N-au putut, însă, să năruiască dorinţa oamenilor de a fi liberi. Care s-a împlinit, însă, mult mai târziu.

Socialismul cu față umană

În 1968, la putere venise Alexander Dubcek, un comunist de etnie slovacă, cu viziuni liberale. Imediat ce s-a instalat, a vrut să reformeze sistemul. Practic, tocmai un comunist implementa democrația cu toate drepturile ei: libertatea cuvântului, a ziarelor, lipsa de cenzură. De asemenea, polițiștii erau obligați să poarte insigne cu un număr pe uniformă pentru a fi identificabili. Era un semnal că statul polițist trebuie să moară. De asemenea, oamenilor li se dă dreptul la pașaport şi implicit pot să călătorească. Alexander Dubcek era încurajat de elite, care creează „Manifestul celor 2000 de cuvinte”, în care intrau toate ideile de schimbare. Dubcek și-a numit reforma „socialism cu față umană”.

„A avut un ecou stratosferic, zguduitor. Era demonstrația faptului că dacă din comunism scoți totalitarismul, iese la suprafață democrația. Rușii au luat atunci un autogol. Toată Europa privea înfrigurată. Doar România și Iugoslavia l-au încurajat pe Alexander Dubcek. Ceaușescu a fost solidar cu el și public a declarat că îi susține pe tovarășii cehoslovaci. Transformarea în Cehoslovacia era uluitoare. Era altă țară, altă atmosferă. Perioada a fost scurtă, din ianuarie până în august, dar schimbările au fost remarcabile.”, a declarat istoricul Adrian Niculescu pentru Q Magazine. 

Visul nu a durat mult. Pe 21 August 1968, trupele URRS au intrat în țară, cu tancuri și parașutiști. În mod remarcabil, Ceaușescu s-a opus și a refuzat să trimită trupe la Praga. Alexander Dubcek a fost dus forțat la Moscova cu un avion militar, unde a fost bătut crunt. În stradă, oamenii cereau libertate pentru Dubcek. 72 de cehi și de slovaci au fost uciși, iar câteva sute au fost răniți în acele zile de ocupație sovietică.

„Imaginea comuniștilor a fost serios degradată. În Occident, lovitura a fost foarte grea. Partidele comuniste s-au dezis de Moscova, în frunte cu Partidul Italian și cel Francez. Moscova este criticată la modul fățiș. Imaginați-vă ce lovitură!”, mai spune Adrian Niculescu.

Ceușescu critică URSS

Criza de la Praga s-a văzut diferit de la București. Nicolae Ceaușescu  a avut un discurs în care a criticat intervenția URSS într-o țară aliată.

„Pătrunderea trupelor celor cinci ţări socialiste în Cehoslovacia constituie o mare greşeală şi o primejdie gravă pentru pacea în Europa, pentru soarta socialismului în lume. Este de neconceput în lumea de astăzi, când popoarele se ridică la luptă pentru a-şi apăra independenţa naţională, pentru egalitatea în drepturi, ca un stat socialist, ca state socialiste să încalce libertatea şi independenţa altui stat.
Nu există nicio justificare, nu poate fi acceptat niciun motiv de a admite, pentru o clipă numai, ideea intervenţiei militare în treburile unui stat socialist frăţesc.”, declara în 1968 Nicolae Ceauşescu.

Ceaușescu este de altfel, ultimul șef de stat care îl vizitează pe Dubcek, care după negocieri cu rușii, revine la putere, însă pentru scurt timp.

„A rămas la putere până în martie 1969. A revenit  după episodul bătăii din Moscova pentru a „normaliza situația din țară”. Devenise un figurant în țara lui, iar toate drepturile și libertățile pe care le acordase au dispărut. Era sub controlul strict al Uniunii Sovietice. Iar Cehoslovacia a fost sub controlul ei vreme de încă 20 de ani.”, susține pentru Q Magazine istoricul Adrian Niculescu. 

Dar, istoria lui Alexander Dubcek nu se încheie aici. Este trimis ambasador la Ankara. I se oferă libertate, într-o țară occidentală, membră NATO. Tocmai cu speranța că vor scăpa de el. Reformatorul de la Praga refuză. Apoi, din fruntea țării, ajunge șef de ocol silvic, în munții Carpați, în Slovacia lui natală. De atunci, a refuzat să mai vorbească public. Moare în anonimat, într-un tragic accident de mașină.