Așa cum a promis, vineri, 24 mai, generalul Florian Coldea a transmis presei, prin intermediul avocatul său, câteva precizări referitoare la acuzațiile care i-au fost aduse de omul de afaceri Cătălin Hideg, de procurorii anticorupție și postura cu totul inedită în care s-a aflat, de suspect interogat timp de 15 ore în ziua de joi, 23 mai.
- Funeraliile lui Ali Khamenei, amânate din nou
- Cum a reușit România să transforme internetul într-un succes și energia într-o criză permanentă
- Pantagonul, evacuat parțial
- SUA salvează copiii României. Țara noastră este una dintre principalele surse de minori exploatați din Uniunea Europeană
- Dronele complet autonome au ucis soldați umani pentru prima dată
Redăm integral comunicarea generalui Coldea:
„- Ma consider nevinovat pentru faptele de care am fost acuzat;
– Am respectat intotdeauna spiritul si litera legii, atat ca demnitar al statului roman, cat si ca persoana privata, avand convingerea ferma ca nimeni nu este mai presus de lege;
– Am incredere in justitia din Romania, asa cum am avut intotdeauna, pentru a-mi sustine si dovedi nevinovatia in ceea ce priveste acuzatiile care mi se aduc;
– Pe parcursul desfasurarii procesului penal, voi sustine cu onestitate si promptitudine toate demersurile legale si voi colabora pe deplin cu organele de cercetare penala pentru stabilirea adevarului si nevinovatiei mele;
– In conditiile intenselor campanii mediatice interesate, pe care le deruleaza anumite trusturi media, cu promovarea de afirmatii defaimatoare la adresa mea care nu au nicio legatura cu realitatea si cu interesul public, ci cu interese obscure ale unor personaje decredibilizate, nu voi face alte declaratii publice inainte de finalizarea anchetei”.
Într-un comunicat de presă, procurorii DNA au informat tot vineri că au au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane: doi foști militari, în prezent asociați în cadrul unor societăți – Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, un avocat din cadrul Baroului București – Doru Trăilă și o persoană fără calitate specială – Dan Tocaci, pentru săvârșirea unor infracțiuni de trafic de influență, forma participației penale fiind autoratul și complicitatea.
De asemenea, procurorii au făcut precizarea că inculpații nu au voie să părăsească țara și nici să comunice unii cu alții. În cazul nerespectării acestor obligații, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu arestul la domiciliu sau arestul preventiv.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
„În perioada martie 2023 – aprilie 2024, trei dintre inculpați (cei doi oameni de afaceri și avocatul din cadrul Baroului București) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 700.000 euro plus TVA, în schimbul căreia ar fi lăsat să se creadă că ar avea influență asupra unor magistrați din cadrul unor instanțe de judecată și că i-ar putea determina pe aceștia pronunțe hotărâri favorabile martorului într-un dosar penal în care acesta era judecat. După mai multe negocieri, suma care ar fi fost pretinsă de inculpați a fost diminuată la 600.000 euro plus TVA, fiind stabilit ca aceasta să fie remisă în trei tranșe egale.
În contextul menționat mai sus, în aceeași perioadă, martorul ar fi remis celor trei inculpați o plată parțială în sumă de aproximativ 100.000 euro.
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane juridice, cu privire la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei patru inculpați trebuie să respecte o serie de obligații, între care să nu părăsească teritoriul României și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.
Inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar pe cauțiune se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
De asemenea, inculpații vor depune o cauțiune în valoare de 500.000 lei (stabilită față de cei doi oameni de afaceri și avocatul din cadrul Baroului București), respectiv 150.000 lei (cu privire la cel de-al patrulea inculpat), care vor fi consemnate pe numele lor, la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție, sau prin constituirea unor garanții reale, mobiliare ori imobiliare, în limita acelorași sume de bani, în favoarea Direcției Naționale Anticorupție.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.”, se arată în comunicat.
Circuitul banilor
Societatea detinuta de fostul sef al Directiei Juridice din SRI, generalul Dumitru Dumbrava a incasat peste 1 milion de euro de la avocatul Doru Traila. La randul ei, in acelasi interval de timp, firma lui Dumbrava a bagat in socetatea detinuta de fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea si de fostul adjunct al SRI Dumitru Cocoru suma de 250.000 euro. Informatiile apar in ordonanta prin care procuroarea DNA Mihaiela Iorga-Moraru a inceput urmarirea penala fata de generalii Florian Coldea si Dumitru Dumbrava, avocatul Doru Traila si omul de afaceri Dan Tocaci.
Astfel, SC Wise Line Consulting SRL, fondata de generalul Dumitru Dumbrava in 2018, a incasat in perioada 2022-2024 de la Societatea Civila Profesionala “Doru Traila si Asociatii” 5.200.794,19 lei, adica peste 1 milion euro, dupa cum urmeaza:
anul 2022:1.029.409,11 lei
-anul 2023: 3.370.431,90 lei
-anul 2024: 800.953,18 lei
In aceeasi perioada, 2022-2024, firma lui Dumbrava a transferat catre societatea SC Strategic Sys SRL, fondata si detinuta de generalii SRI Florian Coldea si Dumitru Cocoru, suma de 1.241.726,47 lei, adica circa 250.000 euro, dupa cum urmeaza:
-anul 2022: 17.329,00 lei
-anul 2023: 1.075.146,23 lei
-anul 2024: 149.251,09 lei
Toate aceste tranzactii sunt mentionate in ordonanta de incepere a urmaririi penale la capitolul privind comiterea infractiunii de spalare a banilor de catre societatile generalilor SRI Florian Coldea, Dumitru Dumbrava si Dumitru Cocoru.
Iata pasajul din ordonanta DNA referitor la banii transferati pe filiera Traila-Coldea-Dumbrava:
„Referitor la firma SC Wise Line Consulting SRL s-a stabilit ca a fost inregistrata la Registrul Comertului in anul 2018, sub nr. J40/12658/2018, avand ca unic asociat si administrator pe numitul Dumbrava Dumitru, iar ca obiect principal de activitate ‘Activitati de consultanta pentru afaceri si management’. Incepand cu anul 2020 societatea a raportat o cifra de afaceri si un profit net semnificative:
-anul 2020: cifra de afaceri 1.148.552 lei, profit net 938.294 lei;
-anul 2021: cifra de afaceri 4.693.003, profit net 3.646.710;
-anul 2022: cifra de afaceri 1.797.744 lei, profit net 693.344 lei;
-anul 2023: cifra de afaceri 6.218.316 lei, profit net 3.491.739 lei.
In perioada 2020 – 2023, societatea nu a avut niciun salariat.
Din analiza rulajelor de cont a rezultat ca, in perioada 10.01.2022 – 28.02.2024, SC Wise Line Consulting SRL a incasat de la Societatea Civila Profesionala ‘Doru Traila si Asociatii’ suma totala de 5.200.794,19 lei, astfel:
-anul 2022 – 1.029.409,11 lei,
-anul 2023 – 3.370.431,90 lei,
-anul 2024 – 800.953,18 lei.
SC Strategic Sys SRL a fost inregistrata la Registrul Comertului in anul 2020, sub nr. J40/8352/2020, avand ca asociati pe Coldea Florian si Dumitru Cocoru, iar ca administrator pe Dumitru Cocoru. Obiectul principal de activitate al societatii il constituie ‘Activitati de inginerie si consultanta tehnica legate de acestea’, insa sunt prevazute si activitati secundare: ‘Activitati de consultanta in domeniul relatiilor publice si al comunicarii’, ‘Activitati de consultanta pentru afaceri si management’, ‘Activitati de consultanta si tehnologia informatiei’, s.a.
Incepand cu anul 2020 societatea a raportat o cifra de afaceri si un profit net semnificative:
-anul 2020: cifra de afaceri 639.739 lei, profit net 573.775 lei;
-anul 2021: cifra de afaceri 4.483.572 lei, profit net 4.310.955;
-anul 2022: cifra de afaceri 2.945.093 lei, profit net 2.690.565 lei;
-anul 2023: cifra de afaceri 6.119.796 lei, profit net 4837.140 lei.
In anul 2020 societatea a avut un salariat, in anul 2021 un numar de 2 salariati, iar in anul 2022 un singur salariat.
Din analiza rulajelor de cont a rezultat ca, in perioada 10.01.2022 – 28.02.2024, SC Strategic Sys SRL a incasat de la SC Wise Line Consulting SRL suma totala de 1.241.726,47 lei, prin 19 transferuri, astfel:
-anul 2022 – 17.329,00 lei,
-anul 2023 – 1.075.146,23 lei,
-anul 2024 – 149.251,09 lei.
Pentru a stabili legatura dintre sumele de bani platite de firma SC Sanimed Impex International SRL catre SCP ‘Doru Traila si Asociatii’ si platile ulterioare efectuate de SC Sanimed Impex International SRL (n.r. – fima lui Catalin Hideg) catre SC Wise Line Consulting SRL si SC Wise Line Consulting SRL catre SC Strategic Sys SRL, au fost analizate contractele de consultanta, actele aditionale la acestea, facturile emise de catre prestator si documentele justificative din spatele acestora.
S-a stabilit ca intre SCP ‘Doru Traila si Asociatii’ si SC Wise Line Consulting SRL au fost incheiate contracte cadru, cu un obiect general, in care nu sunt prevazute elemente care sa permita cuantificarea serviciilor prestate si determinarea valorii facturilor. De altfel, contrar clauzelor contractuale, care impuneau ca pentru serviciile de consultanta intre SCP ‘Doru Traila si Asociatii’ si SC Wise Line Consulting SRL sa se incheie acte aditionale prin care sa se stabileasca obiectul prestatiilor si pretul acestora.
(…) In drept, faptele persoanelor juridice SC Wise Line Consulting SRL si SC Strategic Sys SRL intrunesc elementele constitutive ale infractiunii prev. de art. 49 alin. 1 lit. b din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea si combaterea spalarii banilor si finantarii terorismului, precum si pentru modificarea şi completarea unor acte normative”.
Alte cazuri
Potrivit Ordonanței emise de procurorii DNA la 15.05.2024, prin care s-a început urmărirea penală față de cei patru, Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea altor infracțiuni de trafic de influență, fapte în legătură cu firmele controlate de numiții Adamescu Bogdan Alexander și Tufan Emil Mihai.
2000.
„Prin ordonanța din data de 15.05.2024 s-a dispus extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 291 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și cumpărare de influență prev. de art. 292 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, fapte în legătură cu firmele controlate de către numiții Adamescu Bogdan Alexander și Tufan Emil Mihai, iar ulterior pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor prev. de art. 49 alin. 1 lit. b din Legea 129/2019.”
















































