La finele lunii ianuarie, administratorul judiciar a anunţat amânarea termenului de depunere a ofertelor pentru Oltchim pentru 28 martie.

Actual

Privatizarea Oltchim s-ar putea amâna încă o lună sau două

Cel mai probabil însă, luni se va decide o nouă amânare a termenului, probabil cu două luni, versiunea oficială fiind aceea de a se finaliza preluarea Arpechim de la OMV.
“Consorţiul de administratori judiciari ai Oltchim SA,  RomInsolv SPRL şi BDO Business Restructuring SPRL, informează că până la această dată, un număr de patru potenţiali investitori a achiziţionat Caietul de prezentare care detaliază procedura şi etapele vânzării fluxului de producţie al Oltchim SA.
O parte dintre investitori, interesaţi de funcţionarea în sistem integrat a combinatului Oltchim cu rafinăria Arpechim,  au solicitat un nou termen de 30 de zile, motivat de orizontul de timp în care estimează că vor finaliza negocierile pentru preluarea rafinăriei odată cu Oltchim SPV. În acest sens, consorţiul de administratori judiciari va convoca Adunarea creditorilor şi va supune aprobării acesteia repetarea procedurii cu un nou termen limită de depunere a ofertelor angajante.”, a anunţat ministerul Economiei prin intermediul unui comunicat de presă remis Q Magazine.
Un consorţiu chinez format din Baota Petrochemical Group şi Junlun Petroleum Ltd., Ştefan Vuza (patronul Chimcomplex), şi SIF Transilvania au fost cei care şi-au manifestat, pe ultima sută de metri interesul pentru privatizarea combinatului.
Vineri, a fost depusă o singură ofertă, dar după expirarea termenulului, motiv pentru care aceasta a fost respinsă, au anunţat administratorii juduciari.

Primul-ministru Victor Ponta a afirmat săptămâna trecută că statul se află în discuţii foarte avansate cu OMV pentru preluarea rafinăriei Arpechim, care urma să fie inclusă la pachet cu Oltchim pentru privatizare, aşa cum au cerut mai multe firme interesate.
Preluarea Arpechim trebuie însă inclusă într-o hotărîre de guvern, după care este nevoie şi de aprobarea Adunării Generale a creditorilor. Procedurile ar putea dura cel puţin 45 de zile, motiv pentru care nu este exclus ca nou termen pentru depunerea ofertelor pentru privatizarea Oltchim să fie stabilit peste două luni.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top