Liderul LEGA, Matteo Salvini, la Palermo, în așteptarea procesului privind presupusa răpire a sutelor de migranți ilegali cărora le-a interzis debarcarea pe țărmul italian
Foto: Facebook
Actual

Procuratura din Palermo a solicitat punerea sub acuzare a lui Salvini

Liderul partidului de dreapta LEGA, Matteo Salvini, fostul ministru al Internelor din Italia, se confruntă cu un proces-spectacol menit nu doar să-l discrediteze, ci eventual să îl și elimine din viața politică, oricât de ridicole ar fi acuzațiile ce i se aduc.

De la migrație ilegală și trafic de persoane la „răpire”

Un procuror italian a cerut oficial, sâmbătă, ca Matteo Salvini (LEGA) să fie judecat pentru răpire, ca urmare a deciziei sale de a împiedica 147 de migranți să intre în țară, în 2019. Este vorba despre nava unui ONG spaniol, Open Arms, care dorea să debarce la Lampedusa migranți ilegali aduși din Africa.

Decizia lui Salvini, luată pe vremea când ocupa funcția de ministru de interne, i-a lăsat pe migranți blocați în port până când procurorii au dispus confiscarea navei și evacuarea persoanelor aflate la bord. Procurorul susține acum că decizia luată de fostul ministru ar fi fost „ilegală”, întrucât ar fi fost luată de Salvini „fără implicarea celorlalți membri ai guvernului Conte”.

În mod evident, deciziile unui minister nu au nevoie de „implicarea” restului Guvernului. Însă, întregul proces împotriva lui Salvini este doar o mascaradă juridică. Mai mult, după cum declară Salvini, miniștrii Apărării și Transporturilor, precum și președintele Consiliului, au fost informați asupra acțiunilor sale.

Salvini și-a apărat poziția la Palermo și a declarat că nu este îngrijorat de cererea procurorului. “Sunt mândru că am lucrat pentru a-mi proteja țara, respectarea legii, trezirea Europei și salvarea de vieți. Dacă acest lucru îmi va cauza probleme și suferință, primesc asta cu bucurie”, a scris Salvini pe Facebook.

În cele 14 luni ca ministru de interne, Salvini a oprit mai multe ambarcațiuni să acosteze în Italia, într-un efort de a opri fluxurile de migrație ilegală. El acuzat în mod regulat așa-zisele organizații caritabile de salvare că ar încuraja în mod efectiv contrabanda de persoane.

Salvini ar putea primi o sentință de până la 15 ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat. O condamnare definitivă l-ar putea împiedica să mai ocupe funcțiile guvernamentale.

Indiferent de rechizitoriu, decizia finală cu privire la continuarea procesului îi revine unui judecător superior. Deocamdată, cazul s-a discutat doar de o instanță preliminară, abia după o eventuală acceptare a cazului, prima instanță ar putea trece la judecarea cazului propriu-zis.

Mai trebuie spus că primarii (stîngiști) din Barcelona (Ada Colau) și din Palermo (Leoluca Orlando) s-au constituit – în numele orașelor pe care le conduc – părți civile în acest fantasmagoric proces împotriva fostului ministru italian. Din același registru, tot împotriva lui Salvini s-a pronunțat și fostul premier Giuseppe Conte!

Salvini, o țintă și pentru establishmentul european

Premierul maghiar Viktor Orban a declarat vineri radioului de stat din Ungaria că urmează să poarte discuții cu liderul LEGA, Matteo Salvini, dar și cu premierul polonez Mateusz Morawiecki despre crearea unui nou grup de dreapta în Parlamentul European.

Partidul Fidesz al lui Orban a părăsit recent Partidul Popular European (PPE) care se pretinde a fi de centru-dreapta, dar care este, de fapt, o formațiune de stânga, aliata Verzilor și a social-democraților, promovând politici marxiste.

Pe de altă parte, formațiunile politice conduse de Morawiecki, Orban și Salvini sunt toate partide de dreapta (nu de extremă dreapta cum tendențios le denumește propaganda marxistă) și caută în clipa de față să participe la o reconstrucție a dreptei europene, ca alternativă la blocul marxist care domină Parlamentul European.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top