Partidul Social Democrat atrage atenția asupra faptului că, în majoritatea secțiilor de vot, operatorii de tabletă insistă ca cetățenii să ia buletin și pentru a vota la Referendum.
Conform unui comunicat de presă, PSD arată că, „în cazul în care cetățenii răspund că nu doresc să voteze și la Referendum, operatorii de tabletă repetă, în mod insistent, întrebarea”.
„Mai mult, în majoritatea cazurilor, operatorii de tablete repetă cu voce tare întrebarea, astfel încât să îi audă și alți cetățeni prezenți la coadă în secția de votare, în încercarea de a-i timora și intimida pe cei care nu vor să voteze și la Referendum și a atrage ostracizarea acestora de către alți cetățeni”, transmite Biroul de presă al PSD.
De asemenea, se comunică faptul că în multe secții de vot nu este trasă bară, pe listele persoanelor cu drept de vot la Referendum, dar care nu au votat.
Aceasta poate atrage riscuri mari de fraudare a Referendumului, spun cei din PSD.
„În același timp, PSD a sesizat Biroul Electoral Central, Autoritatea Electorală Permanentă și Serviciul de Telecomunicații Speciale că, în prima parte a zilei, operatorii de tablete nu i-au întrebat pe cetățeni dacă vor să voteze atât la europarlamentare, cât și la Referendum, ci au bifat, în aplicația gestionată de STS, din oficiu, ambele variante, astfel că alegătorii au fost puși în fața faptului împlinit. Așa se și explică diferența mică din prima parte a zilei dintre alegătorii de la Europarlamentare și cei de la Referendum, diferență care a crescut semnificativ după ce am transmis aceste semnalări.
În condițiile în care, după numărarea voturilor, se constată o diferență semnificativă între buletinele de vot introduse în urnă și numărul de semnături de pe lista de prezență la Referendum, vom sesiza organele de cercetare penală.
Totodată, s-a încălcat și se încalcă, în continuare, în mod sistematic art. 1, alin. 2 din Decizia 72/D/14.05.2019 a BEC, în care se precizează că președintele secției de votare barează, în prezența alegătorului, cu o linie orizontală, rubrica destinată semnăturii din lista electorală aferentă Referendumului.
PSD atrage atenția că dreptul de a opta, al cetățeanului, pentru votul la Referendum, este grav viciat.
Legea trebuie aplicată fără interpretări personale și nu într-o manieră subiectivă, prin urmare solicităm președinților de secții de votare și operatorilor de tablete să își facă strict datoria, în conformitate cu deciziile și instrucțiunile Biroului Electoral Central”, se mai arată în comunicat.
Prezenţa la urne pe ţară la referendumul convocat de preşedintele Klaus Iohannis a fost, duminică, până la ora 15:00 este de 22,78%, potrivit datelor înregistrate pe site-ul Biroului Electoral Central.
Președintele Klaus Iohannis votează la alegerile europarlamentare și la referendumul pentru justiție, convocat chiar de el. Șeful statului a făcut și o declarație, la Liceul Jean Monnet din Capitală.
Președintele Klaus Iohannis a votat la alegerile europarlamentare și la referendumul pentru justiție la Liceul Jean Monnet din Capitală.
„Veniți la vot, dragi români, veniți la vot, că astăzi puterea politică este la voi. Astăzi, decidem împreună cum arată România de mâine. Merită, chiar merită să votați!”, a spus Klaus Iohannis, după ce a votat.
„Astăzi, dragi români, decideți pentru următoarele luni, ani. Suntem la primele alegeri dintr-un ciclu mai lung. Este începutul unei serii de alegeri și astăzi puteți să începeți să schimbați România.
„Am votat și în campania electorală am constatat că am avut mai multe inițiative de mobilizare la vor decât altădată. Acest lucru mă bucura foarte mult. Le mulțumesc tuturor celor care au inițiat campanii de mobilizare pentru vot, persoane private, companii și ONG-uri. Vă repet, veniți, dragi români, la vot. Nu lăsați pe alții să decidă în locul vostru”, a adăugat șeful statului.
















































