Prima pe lista PSD la europarlamentare, Rovana Plumb atrage atenția că poziția PES pe tema situației statului de drept din România este o declarație politică în context electoral, generată de dezinformări.
Citeşte şi: SALVATORI LA SANADOR
PSD nu va tolera această atitudine
Președintele Partidului Socialiștilor Europeni, Sergei Stanishev, a anunțat că au fost înghețate relațiile cu Partidul Social Democrat din România până în momentul în care aceștia nu-ți vor reafirma atașamentul față de valorile statului de drept și nu vor respecta recomandările Comisiei Europene.
La rândul lor, lideri PSD, între care Rovana Plumb a declarat că nu vor tolera această atitudine și vor cere liderilor PES să vină la discuții pentru a lămuri situația.
„Nu intrăm în jocuri electorale nici măcar dacă ele vin de la colegi din PES! Acea poziție afișată ieri pe site-ul PES nu este statutară, ci reflectă mai degrabă o declarație politică în context electoral. În realitate, situația PSD nu a fost discutată în cadrul întâlnirii PES.
Este trist că propaganda anti-PSD a ajuns atât de departe încât să influențeze inclusiv opiniile unora dintre colegii PES. Este cu atât mai trist cu cât acest lucru se întâmplă în cadrul aceleiași familii politice.
Nu vom tolera o astfel de atitudine care se bazează pe dezinformări. Cred că lucrurile pot fi și trebuie clarificate. Avem toată deschiderea să îi ajutăm pe acei colegi nemulțumiți să înțeleagă realitatea din România. Le punem la dispoziție absolut toate informațiile pentru a-și face o imagine corectă.
În ciuda dezinformărilor și jocurilor electorale, reiterez faptul că PSD susține statul de drept din România tot așa cum susține și respectarea drepturilor omului. Pentru că statul de drept fără drepturile omului nu are cum să funcționeze”, susține Rovana Plumb.
AMENINȚĂRI cu excluderea din PES
Serghei Stanișev, a transmis miercuri că liderii PES consideră înghețate relațiile cu PSD până când guvernul României își clarifică angajamentul față de statul de drept și urmează recomandările Comisiei Europene, potrivit unui comunicat de presă al PES.
Preşedintele PES arată în comunicatul citat că apartenența PSD la familia socialiștilor europeni va fi discutată în iunie, la viitoarea întâlnire a conducerii PSD.
„Președintele PES (Partidul Socialiștilor Europeni) dl. Sergei Stanishev a confirmat îngrijorările legate de respectarea regulilor statului de drept în România.
El a informat Prim Miniștrii, liderii de partide şi comisarii europeni că, până la momentul la care Guvernul României îşi reafirmă atașamentul faţă de statul de drept şi urmează recomandările Comisiei Europene, conducerea PES consideră BLOCATE toate relațiile cu PSD; urmează ca discuția oficială privind apartenența PSD la PES să aibă loc la următoarea reuniune a Prezidiului PES”, arată un comunicat al PES.
Toată efervescența se va stinge după alegerile din 26 mai
PSD susţine că anunţul liderului socialiştilor europeni nu reprezintă poziţia de ansamblu a PES, adăugând că aşteaptă cu interes să afle care sunt aspectele care îngrijorează.
„Acest tratament al unor colegi din PES este inadmisibil. Ne putem aştepta la mistificări şi acuzaţii fără acoperire din partea adversarilor politici ai PSD, dar nu din partea propriei familii.
Înţelegem că, în realitate, situaţia PSD nu a fost discutată în cadrul întâlnirii PES, ceea ce indică faptul că acea poziţionare nu reflectă poziţia de ansamblu a PES. Dar, dacă sunt colegi în PES care au îngrijorări cu privire la statul de drept din România, aşteptăm cu interes să ne spună concret care sunt aspectele care îi îngrijorează.
Până acum, nimeni dintre cei care s-au arătat îngrijoraţi de situaţia din România nu a putut indica un element concret care să le justifice îngrijorarea”, este reacţia PSD la anunţul preşedintelui PES, Serghei Stanişev.
Potrivit PSD, „toată această poveste legată de statul de drept din România este mai degrabă o chestiune motivată de o logică electorală, decât de o îngrijorare reală şi toată această efervescenţă se va stinge după alegerile din 26 mai”.
„Atunci, după alegeri, situaţia va fi cu totul alta, când cei aleşi în numele PSD vor avea o poziţie mult mai puternică. Atunci va veni şi răspunsul nostru. Însă acum nu vom intra în acest joc şi nu e cazul să-i acordăm o atenţie mai mare decât e cazul”, se arată comunicatul PSD.
În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.