Mihai Tudose a punctat că o „largă majoritate” își dorește continuitatea la guvernare a PSD-PNL
Foto Facebook
Actual

PSD și PNL anunță astăzi decizia privind comasarea alegerilor. Mihai Tudose: Nu putem fi defazați!

În cursul zilei de astăzi PSD și PNL ar trebui să ia o decizie în privința comasării (sau nu) mai multor runde de alegeri, candidaturi comune, precum și susținerea unui prezidențiabil.

O primă şedinţă a coaliţiei de guvernare pe tema stabilirii calendarului alegerilor şi a unei eventuale comasări s-a desfăşurat, începând cu ora 8.00, la Palatul Victoria.

Prim-vicepreședinții celor două partide, Rareș Bogdan și Mihai Tudose, au ieșit împreună la declarații după finalizarea ședinței de coaliție. Ei au declarat că la ora 19.00 va fi anunțată decizia finală.

Mihai Tudose a punctat că, potrivit unei cercetări sociologice, venită în miez de noapte, 60% dintre români își doresc comasarea alegerilor și că o „largă majoritate” își dorește continuitatea la guvernare a PSD-PNL.

„Este clar că lumea s-a săturat de schimbări bruște, de schimbări de guverne, de schimbări de politică internă și externă. Asta s-a discutat intens și astăzi. Nu putem fi defazați de aceste lucruri și atunci decizia celor două partide a fost ca astăzi, la ora 16.00, să avem structuri de conducere simultan, să vedem ce spun partidele noastre, colegii noștri, despre strategia pe care noi am convenit să le-o propunem. Nu mă întrebați care este, că trebuie să afle de la noi colegii, nu de la dvs, că așa e frumos! Vom avea o coaliție imediat după aceste întâlniri de la ora 16.00, iar la ora 19.00 îi veți avea în față pe cei doi președinți”, a declarat Mihai Tudose în fața Palatului Victoria.

Un prim scenariu este cel al comasării europarlamentarelor cu localelor, pe 9 iunie, și ar putea veni la pachet și cu candidaturi comune la Parlamentul European, fapt care a stârnit nemulțumiri mai ales în tabăra social-democrată. Marcel Ciolacu dă de înțeles că acest lucru ar putea fi depășit. „Când ajungi în anumite funcții de stat trebuie să decizi ce e mai bine pentru România și apoi să armonizezi lucrurile astfel încât colegii să fie lămuriți că așa e cel mai bine pentru România, dincolo de a fi pesediști sau peneliști”, a spus el.

De asemenea, PNL și PSD trebuie să decidă dacă și la locale vor fi candidaturi comune sau dacă acestea vor fi punctuale. PSD și PNL ar putea face front comun pentru funcția de primar în localități conduse de primari USR pentru a-și maximiza șansele de câștig. Marea discuție este cea a candidatului pentru Primăria Capitalei.

PSD vrea un calendar pentru tot anul electoral 2024. Surse din partid susțin că, dacă se va conveni pentru comasarea europarlamentarelor cu localele, atunci fiecare partid va merge cu propriul prezidențiabil în fața românilor. Dacă se va decide o comasare a parlamentarelor cu unul dintre cele două tururi ale alegerilor prezidențiale, atunci PSD vrea un candidat unic, susținut de ambele partide ale Coaliției.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top