Pseudo-victoriile și pseudo-înfrângerile europene

S-a vorbit despre „înfrângeri zdrobitoare” și „victorii ale extremei drepte” în urma europarlamentarelor, s-a disecat firul în patru pentru a se explica de ce Europa are nevoie de totalitarism și pe mai departe. „Îi vom opri – asta este sigur”, le-a spus șefa Comisiei Europene susținătorilor ei despre cei care au alte viziuni decât cea „oficială”.

• „Legături primejdioase”: Axa Călin Georgescu-Simion-PSD
• Deschisă, închisă, redeschisă, iar închisă… și bombardată
• Dinescu, această pasăre Phoenix care va renaște din cenușa casei sale
• Arestări după incidentul de la Spitalul „Sf. Pantelimon”
• Planul de criză al UE: Zile fără mașini, munca de acasă, aerul condiționat „mai cald”

Despre minunile construcției europene

Singurul organism european care se votează este Parlamentul European. Nu este propriu-zis un parlament, ci un simulacru de parlament, neavând drept de inițiativă legislativă, neadoptând singură deciziile luate, ci împreună cu Consiliul UE, în același timp fiind un soi de anexă a Comisiei Europene – alcătuită din 720 de europarlamentari proveniți din 27 de țări.

Alegerile, la rândul lor, nu pot fi propriu-zis câștigate de nimeni, cum nu pot fi nici pierdute de nimeni. Totul depinde de fragmentarea politică. Astfel, indiferent de partidul care câștigă sau pierde, toate formațiunile politice care trec pragul electoral se vor regăsi în așa-zisul Parlament European, regrupați pe „familii politice”, adică niște mega-partide continentale.

Pentru distracție, aceste mega-partide au și ideologii! Astfel, formațiunea „de centru” – Partidul Popular European (PPE) – se declară creștin-democrat, având o sfântă alianță cu ceilalți care se află în acest nucleu majoritar „de centru” cum ar fi bunăoară Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților S&D și liberal-democrații (cei „pro-business”- Renew Europe), având drept aliați Verzii, presupus ecologiști.

În mod straniu, nu există nici stângă și nici dreaptă în Parlamentul European, ci doar „extremă stângă” și „extremă dreaptă”, făcându-se astfel o delimitare implicită între „cei buni”, adică centrul și „cei răi”, adică extremiștii – asta însemnând oricine care împărtășește vreo altă viziune decât cei care se autoproclamă „de centru”.

Cât de adevărate sunt etichetele utilizate, este extrem de simplu de văzut! Așa-zișii creștin-democrați militează pentru islam și homosexualitate, Verzii pentru război nuclear, social-democrații pentru distrugerea economiei și ca atare pentru generarea pauperității în societate. Între timp, „extremiștii” au în vizor chestiuni sociale privind bunăstarea copiilor sau familiei, siguranța cetățeanului, prezervarea libertăților.

361 mandate necesare pentru majoritate

Apoi, PPE (186 de europarlamentari), S&D (135 de europarlamentari), RE (79 de europarlamentari), reprezintă 400 de mandate din 720 în această legislatură, pierzând propriu-zis 35 de mandate, dar nicidecum majoritatea, pe care nu o poate pierde sub nici o formă în actuala structură politică. Ba mai mult, din zona neafiliaților (55 de mandate acum) încă pot veni europarlamentari!

Rezultatele alegerilor europarlamentare 2024 / Sursa: Parlamentul European

Așa-zisa „extremă stângă” înseamnă 36 de mandate, cu unul mai puțin decât înainte. Așa-zisa „extremă dreaptă” înseamnă Conservatorii și Reformiștii Europeni (CRE) – 73 de europarlamentari și Identitate și Democrație (ID) – 58 de europarlamentari, CRE și ID câștigând împreună doar 13 mandate față de cele deținute până acum. Nu mare lucru.

Așadar, a fi câștigător sau perdant, nu reprezintă o chestiune care să aibă la bază alegerile sau lupta politică. Este o chestiune de asumare a acestei poziții. Poți alege tabăra câștigătoare sau tabăra perdantă, după cum ai chef. Sau, funcție de apetitul tău de a fi într-un permanent consesns unanim cu toți ceilalți sau nu. Așa-zisa ideologie politică la nivel european este o dulce poveste, la fel ca și în politica noastră națională.

Cine este, totuși, câștigătorul în urma alegerilor?

Întrebarea aceasta are deja un răspuns bine cunoscut: PPE, ca de obicei. De ce? Pentru că alegerile nu prea contează! Dacă ne uităm roată prin cele 27 de state europene, victoriile dreptei sunt, sau ar trebui să fie, evidente. Nu este extrema dreaptă, ci dreapta pur și simplu. Fie că vorbim de Belgia, de Olanda, de Franța, de Italia, de Germania, de Austria, Finlanda, Ungaria, Slovacia. Există semne cât se poate de clare de-a lungul și de-a latul Europei că cetățeanul s-a săturat de politicile Comisiei Europene impuse de Ursula von der Leyen.

Numai că, la europarlamentare, nu contează câștigătorul, ci suma procentelor adjudecate de fiecare formațiune în parte și afilierea europeană. Cât de multă influență vor avea partidele naționaliste euro-sceptice va depinde de capacitatea lor de a-și depăși diferențele și de a lucra împreună. În prezent, sunt împărțiți între două (dacă nu trei) familii diferite, iar unele partide și parlamentari se află deocamdată în afara acestor grupări.

În urma alegerilor a urmat o adevărată isterie europeană, cu demisia premierul belgian, dizolvarea camerei inferioare în Franța și convocare de anticipate, o Ursula von der Leyen și mai ahtiată de război cu Rusia țipând că „îi va opri” pe „extremiștii” care nu-și doresc război în Europa.

Cele două țări cu adevărat importante pentru construcția europeană – Franța și Germania – se află, ambele, în situații delicate și din punct de vedere politic, dar și economic. Chiar și votul dat de cetățenii europeni arată în mod clar că aceștia nu-și mai doresc Green Deal sau aventuri militare riscante, ba nici război economic cu noul pol global format din țările BRICS, care dețin atât resursele industriale, cât și tehnologia și forța de muncă necesară pentru a le prelucra. Cei care au decontat proasta guvernare a UE au fost așadar RE (așa-numitul partid pro-business) și Verzii (considerați responsabili pentru revolta fermierilor și taxele introduse în spațiul comunitar).

Pe scurt, președintele Emmanuel Macron nu face parte dintre câștigători, el pierzând copios susținere în Parlamentul European (prin scăderea mandatelor deținute de RE) și riscând anticipatele acasă. Poziția lui Macron, de șef al statului, nu va fi afectată direct de viitorul vot, însă capacitatea sa de a promova un prim-ministru și credibilitatea proiectului său politic vor fi puse în joc. Având opțiuni limitate, Macron pariază pe faptul că alegătorii francezi vor fi mai puțin dispuși să-și asume riscul de a vota pentru Marine Le Pen la alegerile naționale. Sau, poate că trei ani de guvern de dreapta ar putea expune limitările partidului condus de Le Pen și ar putea evita o victorie Le Pen (Partidul Adunarea Națională) în 2027.

Alegeri legislative înainte de termen – soluția lui Macron pentru a rămâne la control / Foto: X

Una peste alta, partidul lui Macron și aliații săi vor pierde locuri, dar cel mai probabil se vor menține ca cea mai consistentă forță în parlamentul francez. Însă, schimbarea de pe 30 iunie și 7 iulie (datele viitoarelor runde de alegeri) le va slăbi și mai mult capacitatea de a trece prin unele reforme structurale și fiscale dificile. Propriu-zis, ceea ce face Macron acum este un fel de control al pagubelor.

Nici cancelarul german Olaf Scholz nu este tocmai câștigător! Partidul său, SPD (Partidul Social Democrat), tocmai a căzut pe al treilea loc în alegeri, fiind devansat de AfD (Alianța pentru Germania) – noua stea „extremistă” a politicii germane și de coaliția „creștin-democrată” CSU/CDU. Și Verzii s-au văzut în cădere liberă, iar celălalt partener de coaliție – FDP (Partidul Liber Democrat), a fost devansat până și de Bündnis Sahra Wagenknecht – un partid care poartă numele liderului – Sahra Wagenknecht, rupt din partidul foștilor comuniști est-germani, actualmente având orientare eurosceptică, anti-imigrație, care a obținut cel puțin 6 mandate de europarlamentari.

Alegerile tocmai încheiate vor avea impact direct asupra poziționării Parlamentului în chestiuni cheie din politica europeană. În domeniul bunăstării sociale, următorul parlament va pleda probabil pentru o abordare mai orientată spre piață și mai puțin spre politici de sancțiuni economice. Același lucru este valabil și pentru tranziția către energiile verzi și obiectivele climatice. Majoritatea noilor parlamentari vor pleda, probabil, pentru o tranziție mai treptată. În chestiunile legate de azil și controlul la frontieră, presupunem și o schimbare de direcție către o politică semnificativ mai restrictivă.

Am putea spune, prin urmare, că nici cei care acum se consideră marii câștigători ai alegerilor – cei din PPE – nu vor avea un mandat ușor. Ursula von der Leyen visează totuși la un al doilea mandat în urma primului mandat catastrofal în fruntea Comisiei Europene. Deocamdată, von der Leyen încă nu a răspuns acuzațiilor că ar fi sifonat miliarde de euro pe doze de vaccin inutile sau chiar letale, cum este încă neclară dimensiunea pagubelor produse de politicile Comisiei în relație cu Rusia și diversele sancțiuni care au dus la scumpirea energiei, adevărate cataclisme în economia europeană și zdruncinarea monedei Euro.

Apoi, există deja schimbări și la nivelul reprezentanților guvernelor în Consiliul UE. Schimbarea majorităților va modela din ce în ce mai mult procesele decizionale politice din instituțiile europene. De la ultimele alegeri UE din 2019, partidele populiste sau de „extremă”-dreapta conduc acum guverne în trei națiuni – Ungaria, Slovacia și Italia – și fac parte din coaliții de guvernământ din alte state, inclusiv Suedia, Finlanda și  Olanda. Alegerile din Austria, cel mai probabil, vor aduce înapoi la guvernare FPÖ. Schimbări se așteaptă și în Belgia.

Nici extinderea europeană nu pare să fie generatoare de mari bucurii pentru sistem, exceptând poate cazul Moldovei, flacăra rezistenței la politicile impuse de americani și de Comisia Europeană arde la fel în Balcanii de Vest sau Georgia.

Ursula von der Leyen rămâne optimistă în privința celui de-al doilea mandat în fruntea Comisiei / Foto: X

Cu toate acestea, Ursula von der Leyen rămâne optimistă în privința obținerii unui al doilea mandat! „Am demonstrat în timpul primului meu mandat ce poate realiza o Europă puternică. Scopul meu este să continui această cale cu cei care vor fi pro-europeni, pro-ucraineni în Parlamentul European. Această lucrare începe mâine. Sunt încrezătoare în numirea mea pentru al doilea mandat.”

Ursula este încrezătoare că UE va continua războiul cu Rusia până la distrugerea completă a Europei? Este deprimant că un astfel de politician reprezintă cea mai bună ofertă care există în Europa celor 27 de țări și a celor 350 de milioane de votanți. O femeie care joacă la ruletă soarta întregului continent, condusă fiind de o ideologie inspirată de Davos și Casa Albă.

Cine vor fi deținătorii funcțiilor cheie din UE?

Partidul Popular European al Ursulei von der Leyen a rămas cel mai mare grup din Parlamentul European după alegeri, ceea ce înseamnă că va stabili cine va fi numit șef al Comisiei executive. Mai sunt însă câteva amănunte! Pentru numire este nevoie de 15 state, reprezentând 65% din populația UE.

PPE are în componență nu mai puțin de 13 lideri naționali, Germania ar urma să facă nominalizarea (iată de ce cancelarul Scholz nici nu clipește zilele acestea), iar Franța ar consfinți numirea, aducând majoritatea calificată.

Noua coaliție politică de la conducerea UE ar mai cuprinde Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților, al doilea grup parlamentar ca mărime, și Renew Europe, aruncând peste bord Verzii pe care-i urăște toată lumea. Fostul prim-ministru portughez Antonio Costa este principalul candidat pentru a-i succeda lui Charles Michel în funcția de președinte al Consiliului European, un rol care implică legătura cu liderii UE și prezidarea summit-urilor UE.

Singura problemă ar fi că fostul premier Costa a demisionat din funcție în noiembrie 2023 din cauza unei investigații privind presupusele ilegalități în gestionarea de către guvernul său a proiectelor de litiu și hidrogen. Totuși, Costa este preferat din cauza faptului că alternativa ar fi din rândul socialiștilor danezi, considerați „prea anti-imigrație”.

Al treilea post cheie, de șef al politicii externe, vine cu o altă surpriză, principala candidată fiind Kaja Kallas, prim-ministrul Estoniei, care are o atitudine rusofobă.

Ursula și prioritățile celui de-al doilea mandat

În mod paradoxal, politicile europene se construiesc în funcție de nevoile susținătorilor, nu după interesele electoratului. Dar, probabil că pentru cei mai mulți, asta nu mai reprezintă vreo surpriză!

Înainte de orice, Comisia Europeană nu renunță la război, ci va oferi Ucrainei 1,5 miliarde de euro în venituri provenind din activele înghețate ale Rusiei în iulie, din aceast[ sum[ 90% vor merge către înarmare, a anunțat șefa CE, Ursula von der Leyen. Apoi, Comisia va da vina pe Rusia când structura financiară a UE va suferi o nouă lovitură.

Apoi, Ursula von der Leyen a spus că se va concentra și mai mult pe eforturile de a crea un „scut de protecție” pentru democrația europeană împotriva campaniilor străine de dezinformare. În traducere, asta înseamnă război deschis declarat libertății de expresie, cenzură, sancțiuni aferente.

Pe urmă, Ursula susține că se va concentra pe eforturile UE de a aborda schimbările climatice – dar într-un mod care să nu afecteze creșterea economică. Sănătatea economiei germane, aflată în prezent în recesiune, ar putea juca un rol cheie aici.

În timp ce UE a luat măsuri pentru a interzice motoarele tradiționale până în 2035, CDU/CSU din Germania militează pentru salvarea industriei auto din Bavaria și, implicit, pentru a anula această decizie.

Ursula von der Leyen a promis că orice abordare a schimbărilor climatice în al doilea mandat va fi marcată de pragmatism, investiții, inovație și o „abordare deschisă din punct de vedere tehnologic”.

Și Partidul Liber Democrat (FDP) din Germania a văzut „condiții de fond” pentru a susține nominalizarea ei. Pe lângă faptul că susține motoarele pe benzină și diesel și noul pact de migrație, liderul FDP, Christian Lindner, a spus că noul președinte al comisiei „nu ar trebui să ia nicio inițiativă pentru datoria Comunităților Europene”.

Probleme ar putea să se ivească și din Franța, întrucât președintele partidului Les Républicains (LR), Éric Ciotti, a anunțat că își va uni forțele cu Rassemblement National (RN), pentru alegerile legislative. Ciotti a anunțat la televiziunea națională TFI că a acceptat oferta făcută de Jordan Bardella, Marine Le Pen și Rassemblement National ca Les Républicains să se alieze pentru alegerile legislative anticipate din 30 iunie și 7 iulie.

Așadar,  o ușă deschisă pentru „extrema dreaptă”? Ursula von der Leyen a ocolit întrebările despre acceptarea sprijinului din partea premierului italian Giorgia Meloni (Fratelli d’Italia) și a grupării sale de la Bruxelles, Conservatorii și Reformiștii Europeni (ECR). La fel, susținerea RN din Grupul Identitate și Democrație. „Voi vorbi cu cei cu care am lucrat bine în trecut, dar asta lasă ușile deschise” – a concluzionat Ursula.