Puterea bărbaților stă în răbdarea femeilor

Convenționalismul zilei de 8 martie ne întoarce întotdeauna nu numai la gestul prin care arătăm că prețuim femeia din viața fiecăruia-indiferent că ea este mama mea sau soția-ci ne face să gândim, chiar în abstract, cum ar fi fost lumea fără femei ? Imposibil de imaginat, nu? Sunt femeile oameni sau nu? a fost o dilema mai ales în Evul Mediu, deși ea își are originile în Biblie, în care Eva a fost făcută răspunzătoare pentru alungarea din Rai, dar, tot ea poate fi considerată și cea care a generat „cunoașterea” Binelui și a Răului, și-n egală măsură a dat naștere umanității.

• Acordul Mercosur a intrat în vigoare
• Bolojan: Pensia specială nu va mai putea fi cumulată cu salariul în sectorul public. CSM arată că proiectul adoptat de Guvern e neconstituțional
• Topul libertății presei: România, locul 49 mondial. Ce state africane o depășesc
• Q Magazine face-to-face with Alexandru Balan. Pawn. Spy. Traitor.
• Din fabrica Philip Morris România de la Otopeni spre 54 de țări, pe 5 continente

Părinții Bisericii s-au contrazis considerând-o când ispită a diavolului, când mireasă a lui Iisus.

Pico della Mirandola, în lucrarea sa „Despre demnitatea omului”, afirmă că principiul potrivit căruia omul este liber să-și hotărască soarta este valabil exclusiv pentru bărbați. Cam în același registru se situează și Sfântul Augustin ale cărui Confesiuni sunt „Biblia” mea, și care, după mulți ani de viață normală, incluzând aici dragostea fizică a unei femei, având chiar și un copil din flori, odată cu trecerea sa din rândul laicilor în rândul crestinaților, a ajuns la concluzia că sexualitatea (indiferent dacă este în cadrul sau în afara căsătoriei) este un păcat care nu te lasă să ajungi la Dumnezeu. Aici, eu nu mai știu pe cine să cred? Pe Augustin sau pe preotul ortodox care îi spune miresei, în slujba nunții, să se înmulțească precum Rasela?Aristotel, un izvor de inspirație pentru mulți dintre bărbații noștri politici, consideră femeia drept o „eroare a naturii”, iar pentru Toma d’Aquino ea era  un bărbat „neizbutit” sau „imperfect”. Dar, așa „eroare” cum o consideră el, filozoful antic s-a îndrăgostit chiar de iubita unui prieten de-al său (ce modern sună, nu?), copleșind-o cu daruri  care, de obicei, erau închinate numai zeităților.

Indiferent de rolul minimal pe care l-a avut în societate la începuturile ei și de triada pe care au vrut să i-o atribuie, ca pe o sentință definitivă, bărbații, de-a lungul istoriei-bucătărie-copii-biserică-femeia nu doar că a generat războaie duse de bărbați, ci a luptat ea însăși pentru recunoașterea drepturilor ei.

Nu vi se pare că ea este cu atât mai puternică decât un bărbat cu cât el a primit totul de la început, iar ea a trebuit să cucerească?

După sute de ani în care rolul ei a fost redus exclusiv la unul biologic, femeia și-a strigat prin glasul franțuzoaicei Olympe de Gouges dreptul de-a fi egală bărbatului. Este curios că această femeie care stă oarecum la baza mișcării feministe timpurii în Europa, crescuse în provincie și nu prea avusese acces la cultură.

Inspirată de Contractul social al lui Rousseau, ea va redacta o variantă pentru femei, intitulată Declarația drepturilor femeii și ale cetățencei, impunând astfel o noțiune complet nouă, căci până în 1791, când a fost redactată, cetățeni erau considerați numai bărbații.

Desigur, acest avangardism o va costa chiar viața pe de Gouges, însă ei ii datorăm îndemnul: „Femeie, trezește-te! Clopotul de alarmă al rațiunii poate fi auzit în întregul univers, recunoaște-ți drepturile!”, dar și amintirea acestei fraze care va inspira revoltele feminine ulterioare: „Femeia are dreptul să urce pe eșafod. În aceeași măsură trebuie să aibă dreptul de a urcă la tribună vorbitorilor.”

Ea a mers mai departe clamând necesitatea implicării femeilor în politică ceea ce, chiar și în preajma Revoluției Franceze, era de neconceput, în ciuda unuia dintre principiile care au guvernat-o, acela al Egalității. Să ceară drepturi electorale egale cu ale bărbaților pentru femei a ghilotinat-o la propriu.

Testamentul ei, redactat cu două saptămâni înainte de-a fi executată, are anvergura  unui lider: „Am prevăzut totul. Știu că moartea mea este inevitabilă.”, și și-a lăsat inima moștenire patriei, onestitatea, bărbaților („pentru că au nevoie”), fanaticilor spiritul său, religia ateilor, sufletul femeilor și voia bună femeilor aflate la vârstă critică.

Ca oricare om superior timpurilor pe care le trăiește și semenilor cu care este contemporan, de Gouges va fi „recuperată” istoric mult mai târziu, recunoscându-i-se piatra de temelie pusă la clădirea statutului social și al drepturilor pe care femeia le are astăzi.

Cam în vremea revoluției pașoptiste, și în SUA femeile au început să se „trezească” și să se revolte în fața „sclavagismului” la care erau condamnate de lipsa drepturilor. Acesta a fost începutul unui drum care avea să se sfârșească, iată, în 2008 cel puțin cu posibilitatea ca SUA să fie conduse, pentru prima dată, de o femeie. Și dacă ar fi să cred într-unele profeții, până la urmă, acesta va fi și viitorul!

Fie după Primul Război Mondial, fie după cel de-al Doilea, femeile din toate țările civilizate au obținut dreaptul de-a vota și, ori înainte, ori după acest atribut, au căpătat și altele.

Din păcate, pe lângă Augustin, și Napoleon-eroul meu- m-a dezamăgit cu misoginismul lui, Codul său fiind unul dintre cele mai limitative la adresa femeii și aberant (cu influențe musulmane, aș putea spune) cel puțin în punctul în care prevedea că, în cazul în care bărbatul își surprinde femeia în timpul unui adulter, o poate omorî. De ce n-am beneficia noi de un asemenea „privilegiu”? Oricum, n-ar fi fost decât încă un argument pentru a ne demonstra capacitatea de-a ierta, de-a iubi în continuare și de-a arăta că noi DĂM viață, nu o luăm! Poate așa se explică de ce bisericile sunt pline de femei, iar închisorile sunt pline de bărbați!

Desigur, ar trebui s-o evoc în acest context al mișcărilor feminine, pe Simone de Beauvoire, însă nu știu încă unde să o situez mai mult: de partea femeilor pentru care a protestat în stradă și în numele cărora a scris cel mai frumos Manifest-potrivit căruia „Nu te naști femeie, ci devii”, sau de partea slăbiciunii care a făcut-o să-i ierte lui Sartre toate aventurile, unele chiar cu studente ale ei?

De Beauvoire îmi întărește încă o dată convingerea că NIMIC NU E CUM PARE.

În 2009 femeia are dreptul nu doar să voteze, ci, în unele țări conduse de ele, chiar să-i numească pe bărbați. A mai căpătat însă, tocmai din cauza emancipării ei pentru care s-a luptat atât, o dimensiune masculină de-a purta panataloni (învățată de la George Sand), de-a fuma, de-a-și conduce propria afacere, de-a decide pentru ea și pentru ceilalți.

Independența aceasta a abrutizat-o uneori și-a făcut-o să-și asume cu sânge rece divorțul, care, în alte epoci era de neconceput, aducând cu sine repudierea ei în comunitate.

Și mie-mi place să fiu liberă, însă, în același timp, mi-ar plăcea să fiu și mică într-o mâna mare.

Cred că, în esență, fiecare femeie, indiferent cat de puternică ar fi și capabilă să-și ghidoneze propriul său destin, nu se simte „completă” decât în raport cu un bărbat. Este o interdependență în fața căreia, de cele mai multe ori, femeia renunta la carieră ei pentru el. De fapt, renunta pentru iubire.

Am făcut toată această acoladă pentru a ajunge, iată, la această concluzie…femeia, deși s-a revoltat la-nceput împotriva bărbatului, a sfârșit prin a-l iubi. Iar el ar trebui să-și amintească asta nu doar o dată pe an! Căci între timp…am cucerit și dreptul de-a ne pierde răbdarea.