Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS și candidat al PSD pentru parlamentare, a prezentat câteva idei de gestionare a situației pandemiei de coronavirus la nivel național.
Rafila a precizat că până acum a existat o abordare politică a situației. El a spus că este importantă creșterea sistemului sanitar să identifice persoanele infectate, să fie consolidat sistemul capacității de răspuns a sistemului medical.
„Care sunt elementele de bază? Important este să putem să creștem capacitatea sistemului de sănătate publică să identifice persoanele bolnave, să existe un acces facil la testare și persoanele să poată fi îndrumate în ce privește pașii pe care să îi urmeze, să existe disponibilitate la nivelul asistenței medicale să trateze toate categoriile de pacienți, nu numai cei infectați cu coronavirus, și să avem o comunicare profesionistă care să convingă populația că este un partener al sistemului public în general.
Obiectivul general este legat de reducerea transmiterii virusului și protejarea persoanelor vulnerabile. Protejare înseamnă nu numai izolarea persoanelor vulnerabile, care riscă să facă forme grave care să ducă la deces, ci și favorizarea accesului la sistemul medical, tratament pentru pacienți infectați și acces pentru pacienții cu alte patologii, lucru care a fost limitat mai ales în perioada primăverii.
Este foarte importantă consolidarea capacității de răspuns. Noi avem două zone care ar trebui îmbunătățite: terapia pacienților cu forme medii și cu forme grave, una dintre problemele care ridică mari semne de întrebare. Având în vedere evoluția situației din această perioadă, ajungem să avem o amenințare directă la viața acestor pacienți. Protecția personalului medical este o prioritate, pentru că implică funcționalitatea sistemului de sănătate. Consolidarea capacității de răspuns la nivelul DSP e una dintre problemele extrem de serioase, obținerea în maxim 48 de ore a rezultatelor este esențială, pentru că avem județe unde rezultatele vin în 96 de ore și lucrul ăsta favorizează transmiterea bolii, controlul transmiterii în rândul copiilor și adulților și protejarea celor vulnerabili este extrem de importantă, gestionarea focarelor de coronavirus și întreruperea transmiterii, identificarea precoce a focarelor și persoanelor infectate, testarea contacților apropiați și consilierea. Consilierea este una dintre cele mai sensibile, care din păcate nu a putut să fie rezolvată”, a declarat Alexandru Rafila.
În opinia acestuia, trebuie păstrat un echilibru între „limitarea transmiterii infecției și funcționarea economiei”. Populația, care până acum a fost considerată vinovată pentru ceea ce s-a întâmplat, trebuie să devină un partener al autorităților. Creșterea capacității de testare este esențială în viziunea lui Alexandru Rafila.
„Măsurile de reducere a transmiterii înseamnă să putem să luăm decizii care să nu afecteze viața socială și economică. Gândiți-vă că foarte multe dintre activitățile economice au fost afectate de restricții. Restricțiile trebuie luate din timp, fundamentate de sistemul de sănătate publică. Menținerea funcționalității școlilor trebuie să fie una dintre priorități. Nu putem să închidem școlile discriminatoriu. Este vital să menținem echilibrul între limitarea transmiterii infecției și funcționarea economiei. Instruirea personalului instituțiilor publice este extrem de importantă ca să putem să avem o implementare a măsurilor de reducere a transmiterii. Populația trebuie să fie un partener al autorităților.
Din păcate, a fost considerată vinovată pentru ceea ce s-a întâmplat. Este o prioritate absolută consilierea populației, care trebuie să devină un partener al autorităților. Atunci când discutam de modelul suedez, exact la acest lucru mă refeream. În ceea ce privește strategia de testare, avem o listă întreagă de categorii de persoane care sunt testate conform instrucțiunilor INSP. Totuși, trebuie să putem să ușurăm accesul la testare. Acest lucru va avea beneficii extraordinare. Vom izola focarele, putem să prevenim transmiterea ulterioară și intraspitalicească. Noi avem infecții nocosomiale produse de noul coronavirus, adică fie personalul medical se îmbolnăvește, fie pacienții pot avea această problemă. Testarea tuturor indivizilor, dar nu în masă, ci acolo unde există o probabilitate ca transmiterea să fie la un nivel ridicat: cum putem să facem ca accesul la testare să fie facil? Vom dezvolta aplicații informatice care să permită oricui să verifice o testare la nevoie în cazul în care există un risc de infecție, adică persoana se întâlnește cu cineva care a fost pozitiv și vrea să se testeze. Lucrul acesta se întâmplă în Suedia. Creșterea capacității de testare este esențială și trebuie făcute centre de testare care să facă control de calitate, încât să contăm pe teste de bună calitate. Nu în ultimul rând, încurajarea producției interne de medicamente”, a afirmat Rafila.
















































