Nimeni, în afara unei instanțe de judecată, nu poate imputa unui militar o răspundere patrimonială, au stabilit judecătorii Curții Constituționale.
Foto MApN
Actual

Răspunderea materială a militarilor, fără proces, este neconstituțională

Curtea Constituţională a României a admis, cu unanimitate de voturi, o excepţie de neconstituţionalitate şi a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile cuprinse în art. 25, art. 27 – 43 şi art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.

În esenţă, Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, în condiţiile statului de drept, valoare consacrată prin art. 1 alin. (3) din Constituţie, răspunderea patrimonială pentru daune se impune să se stabilească de către instanţele judecătoreşti, care, potrivit art. 124 alin. (1) din Constituţie, înfăptuiesc justiţia în numele legii.

„Prin urmare, reglementarea competenţei autorităţii pretins păgubite de a emite o decizie de imputare, precum şi conferirea caracterului de titlu executoriu al acesteia, prevăzute de art. 25 din OG nr. 121/1998, sunt distonante în raport cu principul statului de drept şi al securităţii juridice, inducând arbitrariu, subiectivism şi un caracter aleatoriu în desfăşurarea raporturilor de muncă, ceea ce este contrar art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. Având în vedere că procedura de angajare a răspunderii materiale a militarilor se grefează pe dispoziţiile art. 25 din OG nr. 121/1998, Curtea a constatat, pentru aceleaşi motive, şi neconstituţionalitatea art. 27 – 43 şi art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998″, anunţă CCR într-un comunicat de presă.

Pensiile nu pot fi diminuate prin ordonanță

Tot astăzi, Curtea a declar neconstituţionale mai multe prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 prin care a fost instituită obligativitatea plăţii asigurărilor de sănătate pentru persoanele care obţin venituri din pensii mai mari de 4.000 de lei lunar.

CCR a admis joi, cu majoritate de voturi, o excepţie de neconstituţionalitate şi a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. XXIV pct.11 [cu referire la art.153 alin.(1) lit.f ind.2)], pct.12 cu referire la art.154 alin.(1) lit.h) sintagma „de până la suma de 4.000 lei lunar inclusiv”, pct.13 cu referire la art.155 alin.(1) pct.a ind.1), pct.14 cu referire la sintagma „venituri din pensii” din cuprinsul titlului secţiunii a 3-a capitolul III al titlului V „Contribuţii sociale obligatorii”, pct.16 cu referire la art.157 ind.3, pct.17 cu referire la sintagma „precum şi al veniturilor din pensii” din cuprinsul titlului secţiunii a 4-a capitolul III al titlului V „Contribuţii sociale obligatorii”, pct.18 cu referire la art.168 alin.(1) în privinţa trimiterii la art.153 alin.(1) lit.f ind.2), alin.(5) în privinţa trimiterii la art.157 ind.3 şi alin.(7) ind.1 şi pct.19 cu referire la alin.(1) lit.a) în privinţa trimiterii la art.153 alin.(1) lit.f ind.2) şi art. XXV alin.(1) lit.c) cu referire la pct.12, 13, 16, 18 în privinţa alineatelor (1) şi (5) ale art.168 şi pct.19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

În esenţă, Curtea a reţinut că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.130/2021 a diminuat cuantumul pensiei prin instituirea unei contribuţii la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

„Or, prin ordonanţă de urgenţă, nu se poate diminua cuantumul pensiei, nici prin instituirea de impozite, nici prin instituirea de alte contribuţii, pentru că o asemenea măsură conduce la o afectare a dreptului la pensie prevăzut de art.47 alin.(2) din Constituţie, fiind, astfel, contrară art.115 alin.(6) din Constituţie, care interzice afectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale prin ordonanţe de urgenţă”, spune CCR.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top