Volodimir Zeleenski s-a întâlnit cu actorul american Tom Cruise în octombrie 2019
FOTO: Facebook
Featured

Războiul marketingului: Cum a doborât pilotul Tom Cruise „Fantoma de la Kiev”

La finele lunii aprilie, omenirea se confrunta cu o informație-șoc sau cel puțin incomodă în contextul imensei campanii publicitare de preamărire a eroilor ucraineni, cei care ridiculizează forțele rusești: celebrul pilot de vânătoare supranumit „Fantoma de la Kiev” nu a existat niciodată, recunoștea oficial statul ucrainean, fiind doar un mit creat artificial în numele propagandei.

De ce l-au „ucis” ucrainenii pe marele erou de război în condițiile în care bătăliile erau în toi, ca și acum, de altfel, și încă ar fi avut nevoie de legenda lui? O explicație simplă ar fi că nu Zelenski, ci Tom Cruise a fost cel care l-a lichidat.

Reamintim pe scurt: imediat după invazia rusă, în Ucraina a bubuit povestea unui pilot viteaz care face ravagii în rândul piloților ruși. În prima zi de război, doborâse singur șase avioane de luptă rusești. Ulterior, numărul lor crescuse între 40-60. Presa occidentală, în special cea americană, îi acorda spații uriașe, mergând până la publicarea unui interviu cu părinții eroului, care povesteau cu lux de amănunte cum vine pilotul seara de la război, ostenit, dar fericit că mai doborâse cîteva avioane rusești.

Povestea pilotului ucrainean care a fost numit „Fantoma din Kiev” după ce a doborât zeci de avioane rusești a fost dezvăluită prima dată de jurnaliștii de la The Times of London.

„Oamenii îl numesc Fantoma din Kiev. Și pe bună dreptate – acest as al UAF (Forțele Aeriene Ucrainene) domină cerurile capitalei și țării noastre și a devenit deja un coșmar pentru aeronavele rusești invadatoare”, spunea guvernul ucrainean. Ulterior, Statul Major al armatei Ucrainei a postat pe Twitter o fotografie a pilotului în cabina aeronavei sale MiG-29, având fața acoperită, cu mesajul: „Invadatorule, vin după sufletul tău!”.

Pe 30 aprilie a venit bomba: Comandamentul Forțelor Aeriene din Ucraina a recunoscut public că Fantoma de la Kiev nu a existat, că fusese creat artificial și că el întruchipa „spiritul colectiv al piloților cu înaltă calificare”. S-a recunoscut că el a fost doar o unealtă propagandistică făcută pentru a „ridica moralul oamenilor într-un moment în care ei aveau nevoie de povești simple”.

Nostim a fost că, în același timp, Comandamentul sfătuia oamenii „să nu neglijeze regulile de bază ale igienei informaționale” și să „verifice sursele de informații, înainte de a le răspândi”.

Mai pe scurt, ucrainenii au împins baba pe scări și apoi tot ei au criticat-o că se grăbește.

Și totuși, cine și de ce a eliminat bravul pilot imaginar din ecuația propagandei ucrainene într-un moment când era nevoie maximă de el, iar decizia a reprezentat, totodată, a doua mare lovitură încasată de propaganda ucraineană, după povestea cu grănicerii-martiri din Insula Șerpilor?

În umila noastră opinie, analizând derularea unor evenimente, marele suspect e Tom Cruise.

Desființarea legendei de la Kiev s-a produs la 2-3 zile după ce a avut loc premiera mondială a celui mai așteptat blockbuster al anului, Top Gun: Maverick, pe 27 aprilie, la CinemaCon, în Las Vegas.

După premiera menită să frăgezească publicul, pentru o publicitate maximă, filmul a fost lansat pe piață pe 27 mai, iar zilele trecute s-a anunțat că a bătut, pentru Paramount, recordul de încasări în SUA ale Titanicului și a sărit de 1,2 miliarde de dolari la nivel mondial în cîteva săptămâni. Și continuă să încaseze.

Top Gun 2 reia povestea care a făcut furori în anii 80 a unui super-pilot american, jucat de Tom Cruise, care doboară de unul singur, într-o bătălie, cinci avioane rusești de luptă și bate recordul tururor timpurilor pentru armata SUA. Cifra era efectiv aberantă, dar la Hollywood se poate orice și de aia îl iubim.

Lansarea continuării filmului a inclus, cum spuneam, o publicitate deșănțată, dar a apărut pe tapet o problemă gravă de marketing.

Cum să mai împachetezi legenda unui pilot cu cinci avioane amărîte doborâte pe ecran cât timp în Ucraina e în derulare un ultra-mediatizat război și au un pilot real care a doborât șase avioane doar în prima zi de luptă?

Prin comparație, Maverick ar fi devenit o glumă proastă, un amator, un învățăcel, un neica-nimeni, ce să mai spunem.

Presa mondială ar fi declanșat în mod cert o campanie despre cum imaginarul Maverick e bătut la fund, cu efectele speciale computerizate cu tot, de un erou autentic, ucrainean. Deloc bine pentru marketingul hollywoodian.

În consecință, s-au luat măsuri și supereroul ucrainean a fost dat de rușine la timp. Până să vină marea lansare a Top gun 2. Maverick a fost salvat. Rămâne campionul absolut în lupta cu rușii.

Miliardele curg la box-office. PR-ul hollywoodian l-a bătut pe cel ucrainean.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top