Foto: gov.ro
Actual

Reformele din sistemul judiciar, discutate de procurorul general al României și premier

 Premierul Ilie Bolojan a avut astăzi o întrevedere cu Procurorul General al României, Alex Florin Florența.

Discuțiile au vizat temele majore de reformă din sistemul judiciar, în special reforma pensiilor din magistratură, inclusă în cel de-al doilea pachet de măsuri guvernamentale. Printre aspectele analizate s-au aflat creșterea graduală a vârstei de pensionare, stabilirea unor perioade de tranziție pentru implementarea modificărilor, precum și ajustarea formulei de calcul a pensiilor.

În cadrul întâlnirii au mai fost abordate teme privind necesitatea unui cadru predictibil de salarizare pentru magistrați, îmbunătățirea condițiilor de desfășurare a activității și gestionarea volumului ridicat de dosare aflat pe rolul instanțelor și parchetelor.

Întâlnirea face parte din procesul mai amplu de dialog instituțional privind reformele din sistemul judiciar. Luni, 18 august, premierul Ilie Bolojan a avut consultări cu reprezentanții asociațiilor de magistrați: Asociația Magistraților din România, Uniunea Națională a Judecătorilor din România, Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului, Asociația Procurorilor din România și Asociația Forumului Judecătorilor din România.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top