Foto: Cetățeanul.net
Actual

Rejudecarea dosarului Băneasa: Probele judecătorului Ion-Tudoran au fost anulate!

Primul termen din dosarul Băneasa – latura civilă a fost judecat vineri, 15 ianuarie, de către Curtea de Apel București. Instanța supremă a anulat sentința motivată de la Psihiatrie de către judecătorul pensionar Corneliu Bogdan Ion-Tudoran, potrivit Cetățeanul.net.

Un dosar al abuzurilor

În prezent, procurorii SIIJ îl cercetează penal pe judecătorul Ion-Tudoran, acuzat de represiune nedreaptă și abuz în serviciu. Asupra lui Ion-Tudoran planează acuzația că ar fi inventat probe în scopul justificării terenurilor și a clădirilor unuia din cel mai mare complex comercial din România, în timp ce se afla internat într-un sanatoriu de psihiatrie. Procesul se reia de la zero, după ce în iunie 2020, magistrații de la Înalta Curte au desființat măsurile de executare luate în dosar.

Traseul dosarului Băneasa rămâne astfel în nota caracteristică încă din faza de cercetare penală. După ce cazul a fost inițial investigat și respins de către Biroul Procurorului General, procurorii DNA au deschis dosarul pentru a cerceta infracțiunea de „abuz în serviciu”. În anul 2008, pe baza invocării existenței unui prejudiciu care depășește un million de euro, DNA a redeschis cazul în anul 2008, rechizitoriul fiind făcut de către procurorul DNA Nicolae Marin, considerat un personaj extrem de controversat.

După trimiterea în judecată a omului de afaceri Puiu Popovici, în descembrie 2012, avocații acestuia au reclamat existența unor grave nereguli în efectuarea anchetei penale, după ce martorul principal al acuzării i-a contrazis pe anchetatori și a recunoscut că nu a fost mituit de către omul de afaceri. Presa a relatat, la acel moment, despre amenințările cu arestarea primite de profesori universitari pentru a se constitui ca parte civilă în cadrul procesului.

Fondul dosarului Băneasa

După Primul Război Mondial, terenurile din moșia Băneasa, care aparțineau contesei Maria de Montesquieu (Bibescu), au fost expropiate. Circa 302 ha din terenul trecut în proprietate publică au fost predate în administrare Şcolii Superioare de Agricultură din Herăstrău. Devenită Academia de Înalte Studii Agronomice din Bucureşti (în prezent USAMV Bucureşti), prin Înaltul Decret Regal 2746/1929, școala a devenit proprietarul clădirilor și terenurilor, având interdicție la înstrăinarea acestora. Prin abrogarea Legii din 1942, interdicția privind înstrăinarea terenurilor a fost înlăturată în 1942.

Terenul Băneasa - Cetățeanul.net

Ulterior, fără a ține cont de prevederile Constituției din 1948, care garantau dreptul de proprietate, prin Decretul 266/1948, regimul comunist a naționalizat și a a trecut integral în proprietatea statului patrimoniul instituțiilor de învățământ, prevedere aplicată până în 1995. După căderea regimului comunist, instituțiile de învățământ superior au redobândit dreptul de proprietate private asupra bazei materiale.

În cadrul procesului, judecătorul Tudoran a considerat că prințesa Maria de Montesquieu (Bibescu) a donat clădirile și terenurile către statul român, fără să existe un document care să ateste acest fapt. În prezent, pe terenurile expropiate se află complexul comercial din Băneasa, magazinul Ikea și Ambasada SUA.

Urmărit penal într-un alt dosar

În răspunsul oferit pentru Newsweek România, Biroul de Presă al Ministerului Public informează că fostul judecător Ion-Tudoran este urmărit penal “sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. 1 Cod penal, și represiune nedreaptă, prev. de art. 283 alin. 2 Cod penal”, pentru care riscă până la zece ani de închisoare.

Surse judiciare citate de mediafax.ro au menționat că fostul judecător este cercetat pentru că ar fi trecut pe numele fiului său o casă situată în stațiunea Sinaia, evaluată la aproximativ 100.000 de euro.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top