Este cel mai mare exportator al României, cu o contribuție la PIB de 2,9% în 2011.

Actual

Renault anunță un march arriere. Șantaj sau realitate economică?

Deține cea mai densă rețea comercială din România, cu peste 800 de furnizori și 95 de puncte de vânzare. Investiții totale de peste 2 miliarde de euro. A tras un semnal de alarmă. Subtil, coerent și logic din punct de vedere economic: „Putem pleca oricând din România!”.

Lumea este într-o continuă schimbare, apar provocări. Uzina Renault din Maroc devine principalul competitor al celei de la Mioveni. O dată pentru că posibilitatea de transport a vehiculelor este mai simplă prin Gibraltar decât pe Marea Neagră sau terestru, prin Europa, în al doilea rând, salariul mediu al unui angajat din uzina Renault din Tanger este de 250 de euro, la jumătate faţă de Mioveni. „Există oricând posibilitatea să mutăm situri fie către Maroc, fie către alte ţări din Africa, să mutăm partea de industrial, cât şi de inginerie şi design. De ce? Pentru că nu ne putem complace, nu putem să ajungem la un nivel de complezenţă. Nu trebuie să vedem niciodată situaţia ca pe una statică, pentru că astfel înţelegem că starea economică este una statică şi ajungem într-o mare eroare”, a declarat Carol Tavares, directorul operaţional al Grupului Renault şi al doilea om în ierarhia grupului francez după Carlos Ghosn, pentru ZF.

Filiala Renault din România a fost cea așteptată: „Vorbele lui Carlos Ghosn au fost răstălmăcite”.
„În ultimii 12 ani, Grupul Renault a investit în România circa două miliarde de euro pentru modernizarea dispozitivului industrial și pentru a crea un lanț auto complet. Avem o bază industrială la Mioveni, care cuprinde o uzină de vehicule, o uzină mecanică performantă ce produce motoare, cutii de viteze și șasiuri și cea mai mare platformă logistică a Grupului Renault – centrul RIR-ILN. În plus, Grupul Renault desfășoară în România toate activitățile unui constructor auto, având un centru de design, un centru de inginerie și singura entitate din grup, la nivel mondial, care fabrică utilaje pentru presaj. Toate acestea ne oferă un avantaj competitiv față de alte țări din grup și depinde de noi să punem în valoare acest potențial și să menținem România în plutonul câștigătorilor în grupul Renault”, a transmis Direcția de comunicare a Dacia Renault pentru Q Magazine.

Africa, noua Chină
Nici analistul economic Florin Cîțu nu crede că Renault va pleca prea curând. Dar chiar să fie vorba de șantaj? „Cred că e o negociere, cine știe de ce au nevoie… Au nevoie de ceva de la statul român, nu pleacă Renault așa ușor”, ne-a spus Cîțu. „Ne putem aștepta oricând să plece, nu e o declarație întâmplătoare, ci o presiune pentru menținerea unor salarii mici. «Nu cereți salarii mari, că plecăm» este o declarație colonialistă tipică”, ne-a spus și analistul economic Ilie Șerbănescu.

Secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Cristian Pârvan, este de părere că nu ne putem baza pe faptul că, indiferent ce se întâmplă, Dacia va continua să producă în România, în condițiile în care producția se apropie din ce în ce mai mult de piețe. El spune că este evident mai profitabil să produci în Africa decât în România. Dar ce ne-am face noi fără Renault? Și, mai important, ce facem noi pentru a ne păstra investitorii? „Plecarea Renault din România s-ar traduce printr-o cădere a producției industriale extrem de grave și care, deocamdată, nu poate fi înlocuită cu nimic. Nu pentru că nu am putea, dar nimeni nu-și pune o astfel de problemă. Toată lumea este mulțumită că există producția Renault, fără să-și pună problema dacă n-ar mai exista producția Renault, care ar fi strategia economică a României? Ţara noastră este în pericol să apară alte relocări, având în vedere că în România acționează peste 15.000 de firme internaționale, dintre care doar 100 au centre de decizie în România. Deci, o hotărâre gen Mechel poate să apară oricând, nimeni nu s-a gândit că Mechel va lua o astfel de decizie sau ING-ul cu divizia de brokeraj, sau Eureko”, a declarat Pârvan pentru
Q Magazine.

Ca să ai bani, trebuie să vinzi. Ca să vinzi, trebuie să produci!
Acesta este de părere că statul trebuie să sprijine mai puternic, consecvent, cu mai multă transparență și determinare capitalul românesc, care ar avea nevoie măcar de aceleași facilități ce au fost acordate capitalului străin. Pârvan susține o politică de sprijin al investițiilor în producție pentru încurajarea consumului de produse autohtone. Alarmant, spune Pârvan, este faptul că investițiile străine din România au caracter speculativ și nu favorizează producția.
„În timp ce investițiile străine au fost preponderent favorabile producției în țările centrale și est-europene, state precum Cehia, Polonia, Ungaria, în România au fost preponderent speculative. Ca urmare, acele țări au căpătat o capacitate de producție și vânzare suplimentară, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul țării noastre, unde caracterul speculativ și orientarea către imobiliar și înșelătorii au adus România într-o criză pe care alții nu o traversează. Nu avem o politică stimulatoare care să sprijine investiția în producție, astfel încât noi să consumăm mai multe produse realizate în România, pentru că, dacă mergem pe teoria foarte multor analiști tineri, e foarte simplu să imporți tot. Dar trebuie să ai și bani din care să plătești. Ca să ai bani să plătești, trebuie să produci ceva, pentru că, dacă nu produci, nu ai ce vinde. Dacă n-ai ce vinde, n-ai bani, atunci nu ai nici cu ce să cumperi”, a adăugat Pârvan.

Analistul economic Ilie Șerbănescu admite că plecarea unor mari grupuri din România, precum Renault, ar însemna o pierdere și un mare minus la exporturi. Soluția este aceeași: producție românească. Asta într-o perioadă de mare goană după privatizări și investitori internaționali.

„Pentru spațiul acesta, n-ar fi un lucru bun, întrucât Renault produce aici o afacere de câteva miliarde, cu o contribuție mare la export. Dar pentru economia românească nu e cine știe ce nenorocire, deoarece economia noastră nu mai există, există doar economia din România. Din partea oricărui grup internațional te poți aștepta la așa ceva, fiindcă el nu urmărește nimic decât profitul pe o bază internațională, și, dacă se poate obține profit mai mare într-o altă combinație de producție și comercializare, atunci pleacă, trebuie înțeles că nu depinde de România. România ar avea șanse dacă ar avea producție românească și firme românești. Așa… este la bunul plac al altora”, a adăugat Șerbănescu.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top