Responsabilitate, reconstrucţie şi reconciliere

Ba cred că şi vocabularul limbii române trebuie rescris pentru a aduce în prim-plan noi formule de superlative şi elemente de limbaj şocant şi excesiv, după ce toate cuvintele limbii române pe care le aveam în acest sens au fost utilizate fără măsură şi dezbrăcate de sens prin abuz.

Totuşi, există viaţă şi după 29 iulie, iar România trebuie să-şi recompună coeziunea societală. Nu înainte de a se asigura că experienţe ca aceasta nu se mai pot repeta, pentru a introduce electroşocuri în economiile românilor şi în stabilitatea lor emoţional afectivă.

Responsabilitatea pentru acţiunile suspendării

De astăzi, referendumul s-a încheiat. La ora la care citiţi acest editorial, toată lumea ştie care sunt rezultatele. Înseamnă că şi criza politică s-a încheiat? Mai pot suporta românii continuarea crizei? Dacă referendumul a fost validat, iar preşedintele demis, da. O nouă campanie electorală prezidenţială se va lansa şi nu va dura probabil trei luni, dar 45-60 de zile da. Urmată de alegerile generale. Iar USL ar putea să treacă în marş triumfal la dobândirea unanimă a puterii în România, însă doar dacă explică sau corectează ce a făcut deja.

UE aşteaptă o inversare completă a acţiunilor ce au dus la paralizarea statului de drept. Ignorarea acestui deziderat e suicidară, înseamnă ieşirea din Europa nu neapărat fizic, dar diplomatic şi ca prestigiu da. Deci inversarea procesului de alterare, limitare sau suspendare a instituţiilor democratice trebuie făcută. Cel mai dureros fiind procesul de repunere sub control constituţional a hotărârilor Parlamentului, eventual reinstalarea vremelnică, chiar şi pentru doar câteva luni, a foştilor preşedinţi ai Senatului şi Camerei. Probabil că procesul va fi amânat, din raţiuni de vacanţă parlamentară, până în septembrie, respectiv până după alegerile prezidenţiale, pentru ca lucrurile să nu poată fi inversate.

Dacă în cazul cel mai probabil – cel al nevalidării referendumului prin absenteism la vot – deconturile provocării acestui atac asupra instituţiilor statului de drept sunt evidente, şi în cazul validării referendumului cineva va trebui să fie vinovat şi să-și asume decontul, chit că jocul de pasare a responsabilităţii se va desfășura între preşedintele interimar şi premier sau între PNL şi PSD. La final, calmarea spiritelor la nivel european şi o primă dovadă că asemenea acţiune nu se repetă – deci statul de drept este sustenabil, ca şi democraţia în România – nu se poate proba fără a avea vinovaţi care plătesc juridic şi politic acţiunea.

Reconstrucţia post-conflict: recompunerea mozaicului românesc

Reconstrucţia post-conflict în cazul acţiunii de suspendare/demitere a preşedintelui în forţă, sumară şi prin încălcarea normelor statului de drept cu bună ştiinţă, va fi şi mai complicată. Am mai scris pe larg aici despre aceste aspecte. Cele mai complicate vor fi reaşezarea în condiţii de coabitare şi de formulă minimală de lucru a unor adversari care au aruncat rivalului cele mai abjecte invective, au utilizat cele mai josnice metode şi manipulări în tentativa de a demite preşedintele şi de a prelua cu forţa şi anticipat întreaga putere în stat. Miză mare, risc mare şi efecte costisitoare în formula de reconstrucţie a instituţiilor şi a funcţionalităţii lor în coabitare. Probabil că unii actori vor trebui schimbaţi din funcţie, alţii vor fi retraşi definitiv din prim-plan, în fine, unii mai puţin vizibili în acţiuni vor trebui să-şi asume o pauză.

Apoi, cel mai greu de redobândit este încrederea în ireversibilitatea procesului democratic. Aici lucrurile depăşesc responsabilitatea celor ce au generat acţiunile – calificabili oricând că au săvârşit abuzuri în funcţie, uzurpare de calităţi oficiale, asociere în vederea comiterii de infracţiuni şi alte vreo 20 de delicte şi abateri conexe. Deja trebuie construite garanţii normative, instituţionale şi funcţionale ale statului de drept prin care să poată fi împiedicată adoptarea unui proiect de act normativ contrar legii (şi care nu poate fi sancţionat decât după o judecată în contencios administrativ de câţiva ani, între timp actul vădit ilegal producând efecte) sau să fie sancţionată ab initio o ordonanţă dată într-un domeniu în care Guvernul nu are atribuţii, vădit ilegală din start, producând efecte, dar fără posibilitatea de a fi blocată în vreun fel astăzi. Aşa cum trebuie stabilit un mecanism care să nu mai permită decapitarea principalelor trei funcţii în stat, consacrate constituţional succesiv ca formule interimare – preşedinte şi preşedinţi ai celor două camere ale Parlamentului –, rolul constituţional fiind exact acela de asigurare a stabilităţii în fruntea statului.

Toate acestea vor dura ani, dacă trece referendumul, pentru că autorii acţiunii se vor afla în prim-plan, deci vor fi lipsiţi de credibilitate până după alegerile generale ulterioare lui 2012, anticipate sau la termen. Dacă referendumul nu este validat, repunerea în prim-plan a prestigiului şi credibilităţii României, a încrederii în statul de drept şi a sustenabilității democraţiei va dura mai puţin, dar va fi cel puţin la fel de costisitoare. O reformă majoră a întregii clase politice este necesară, iar aceasta presupune fundamental un alt tip de finanţare a politicului, un alt profil de politician şi construcţia unor partide ale căror atribute să fie atragerea şi pregătirea unei rezerve de cadre profesioniste şi nu accesul la putere pentru producerea ilicită de resurse financiare şi economice prin căpuşarea, în diferite forme – mai fruste sau mai sofisticate –, a bugetului de stat.

Reconcilierea naţională înaintea următorului val al crizei

În fine, poate cel mai greu de recompus vor fi unitatea şi coeziunea naţională. În faţa crizei economice ce vine, a suprapunerii crizelor internaţionale ce ne pândesc în proximitate, conştiinţa duşmanului extern comun şi conştiinţa nevoii unui efort comun vor putea recompune societatea, vor reconstrui poduri peste prăpăstiile create între oameni în atâţia ani, după utilizarea unor metode ce au fracţionat fundamental şi atacat psihicul şi emoţiile acestora.

Suntem astăzi la cel mai jos nivel al coeziunii societale, ne aşteaptă o campanie de alegeri generale, iar reconcilierea naţională e necesară şi presupune şi gesturi de penitenţă, şi recunoaştere a vinei şi greşelilor, şi mărturisiri, şi formule de asumare şi ispăşire a acestor responsabilităţi – dacă ele au conţinut juridic, probabil în spatele gratiilor –, dar societatea trebuie vindecată. Iar aici nu este numai rolul politicienilor, ci al personalităţilor de referinţă, al elitelor, al oamenilor de cultură şi, de ce nu, al Bisericii. Aici ar trebui să se joace formula de mărturisire, de ispăşire şi iertare a păcatelor, pe care Biserica o poate promova şi garanta.

Cred că am căzut într-o prăpastie atât de mare, ca naţiune, ca ţară, încât avem de urcat Golgota regăsirii în genunchi, cu trudă, pas cu pas. Nivelul ambiţiilor va trebui să cadă, iar îngâmfarea, tupeul, proasta creştere, şmecheria, furtul şi mai ales MINCIUNA vor trebui să îşi găsească posibilităţi de sancţionare la nivelul general pentru a putea fi eliminate dintre valorile acceptabile atunci când toate mijloacele sunt bune pentru scopul distrugerii inamicului. Mai ales că inamicul suntem tot noi, e o luptă fratricidă la care am asistat, un război fără învingători în fapt, pentru că cei răniţi de moarte sunt România şi românii.