800 de muncă, a declarat Angela Filote, şefa reprezentanţei Comisiei Europene (CE) la Bucureşti.
„Pentru perioada 2007-2013, România a avut la dispoziţie 33 miliarde de euro, din care a primit efectiv până acum 15 miliarde de euro, este vorba despre rambursări deja făcute. Această cifră se datorează în principal sectorului agriculturii şi dezvoltării rurale, unde România stă foarte bine. S-au creat peste 8.800 de locuri de muncă prin diverse proiecte, din care peste 600 în domeniul cercetării, considerat de UE ca un domeniu prioritar atât pentru ieşirea din criză, cât şi pentru creşterea competitivităţii la nivel mondial”, a spus Filote, citată de Agerpres. Ea a precizat că peste 1.200 de IMM-uri au primit sprijin european în această perioadă şi au fost reabilitaţi peste 1.000 km de şosele. „Pentru perioada 2014-2020, vorbim de fonduri 39,3 miliarde de euro, din care aproape 20 miliarde de euro pentru agricultură şi dezvoltare rurală, iar restul pentru dezvoltare regională şi a mediului economic şi social”, a subliniat şeful Reprezentanţei CE.













































