Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a anunțat astăzi că va iniția un proiect de lege prin care să putem trimite încă 5 procurori care să lucreze la Parchetul European, sub conducerea Laurei Codruța Kovesi. România va da astfel noii structurii de investigații europene 15 procurori, mai mult cu 4 decât Germania.
Kovesi ceruse ca țara noastră să detașeze între 20 și 30 de procurori români, motivând că după 2014 s-au deschis aici între 1500 și 2000 de dosare de fraude cu fonduri europene pe an, ceea ce face din România una dintre țările, în care, cel puțin la nivelul teoretic al acuzațiilor formulate de procurori, se produc cele mai multe fraudări financiare.
Guvernul României, prin Ministerul Justiției, a răspuns că poate detașa doar 10 procurori, pentru a nu pune în pericol activitatea DNA care risca să rămână fără procurori.
Prin anunțul făcut astăzi de Cătălin Predoiu, se pare că s-a ajuns la compromisul de 15 procurori români, însă proiectul de lege trebuie mai întâi avizat de CSM, apoi va fi promovat de Guvern și trimis în Parlament.
„România a susținut și susține concret operaționalizarea EPPO, atât prin pozițiile adoptate în cadrul Consiliului JAI, cât și prin măsuri concrete adoptate în cadrul dialogului și cooperării cu Parchetul European. Am continuat dialogul cu Procurorul-Șef al Parchetului European și am identificat soluții pentru a suplimenta numărul de 10 procurori anunțați inițial.
În ultima perioadă, am purtat discuții cu Procurorul General al României și cu Procurorul-Șef DNA pe acest subiect, analizând concret volumul de încărcare, deficitul de personal și ceilalți parametri tehnici relevanți. Plecând de la faptul că se preconizează modificări legislative care să lărgească baza de recrutare a procurorilor în unitățile specializate, am fost în măsură să suplimentăm numărul de procurori delegați de la 10 la 15, fără a afecta, în perspectivă, capacitatea de anchetă a DNA, poziție comunicată atât bilateral Procurorului-Șef al Parchetului European, cât și în cadrul Consiliului JAI.

În acest fel, România se plasează pe primele locuri între statele care au luat concret decizii adecvate și necesare pentru a sprijini operaționalizarea EPPO și sperăm să fie urmată și de alte state membre UE.
Sperăm ca problemele adiționale ridicate de alte state membre UE în cadrul Consiliului JAI, cu privire la statutul full time-part time al procurorilor europeni, problemele de regulament și cele de salarizare să fie rezolvate rapid între respectivele state membre și Procurorul-Șef al Parchetului European.
Revenind la planul intern, România dispune de cadrul legislativ pentru selectarea procurorilor europeni delegați și este în procedură pentru a adopta suplimentar prevederi care să organizeze efectiv cooperarea între structura națională de suport-DNA și EPPO.
Astfel, imediat ce proiectul de lege va primi avizul CSM, va fi promovat în Guvern pentru adoptare și sesizarea Parlamentului.
Pe scurt, în ceea ce privește EPPO, Ministerul Justiției din România este în grafic și antemergător, alături de alte state membre UE, în susținerea operaționalizării acestei instituții.
Pe această cale, mulțumesc Parchetului General al României, Direcției Naționale Anticorupție pentru cooperarea în cadrul acestor consultări interne, dar și CSM pentru operativitatea cu care a analizat proiectul de lege al Ministerului Justiției.”, arată un comunicat al ministrului Cătălin Predoiu.













































