Parlamentul European a aprobat, joi, alocarea a 2,6 miliarde de euro, în perioada 2014-2020, pentru securizarea frontierelor externe ale Uniunii Europene, România urmând să primească cel puţin 61 de milioane de euro.

Actual

România va primi de la UE cel puţin 61 de milioane de euro pentru securizarea frontierelor

Mai mult de jumătate din valoarea acestui fond va reveni statelor membre care aplică prevederile Schengen sub forma unei asistenţe financiare pentru programele lor naţionale de securizare a frontierelor.

Potrivit unui comunicat al PPE, România va primi un sprijin financiar de cel puţin 61 de milioane de euro. Aceste programe vor fi completate cu acţiuni coordonate de UE şi cu un mecanism de reacţie rapidă, pentru a face faţă situaţiilor de urgenţă.

“Trebuie să creştem securitatea graniţelor noastre externe. Conflictele şi tensiunile din apropierea Uniunii fac din acest lucru un obiectiv esenţial. Am introdus criterii comune de evaluare a nivelului de securitate a frontierelor, o premieră în domeniu. Acestea vor permite armonizarea sistemelor şi procedurilor la frontierele statelor membre. În plus, criteriile comune de evaluare vor permite să nu existe discrepanţe între frontierele statelor membre şi să se elimine posibilitatea ca statele membre noi care au echipat frontierele pentru a fi acceptate în Spaţiul Schengen să depăşească nivelul de securitate al vechilor state membre”, a declarat europarlamentarul PDL Marian-Jean Marinescu, raportor pe acest dosar.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top