Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, conduce în barometrul pe luna septembrie privind încrederea în personalităţile publice, efectuat de IMAS pentru “Adevărul”.

Economie

Românii îi acordă cea mai mare încredere lui Mugur Isărescu. Află mai jos cine urmează în top

Isărescu are un capital de încredere de 35,8%, fiind urmat de Sorin Oprescu şi Victor Ponta.

Cota de popularitate a guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, este în scădere însă faţă de iulie şi august, când acesta se bucura de încrederea a 41,2% dintre intervievaţi, respectiv 40,8%.

Sorin Oprescu se află pe locul al doilea, cu o cotă de 34,7%. Acesta nu s-a numărat printre personalităţile evaluate lunar de IMAS, dar la precedenta prezenţă în acest clasament, în luna aprilie, era cotat cu 25,3%. Podiumul este completat de către premierul Victor Ponta, care beneficiază de încrederea a 31,7% dintre cei intervievaţi. Ponta a pierdut 3%, comparativ cu luna august. De altfel, vârful de popularitate al preşedintelui PSD s-a înregistrat în iunie, cu 45,8%.

O scădere a înregistrat şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, care în august avea un capital de încredere de 33,1%, iar în septembrie a ajuns la 27,1%. În iunie, nivelul popularităţii liderului liberalilor era la 36,6%. O erodare a popularităţii poate fi constatată şi la fostul prim-ministru Mihai Răzvan Ungureanu, cotat la 20%, în comparaţie cu cele 25% pe care le avea în perioada cât conducea Guvernul.

Nivelul popularităţii lui Dan Diaconescu este de 17,5%, în scădere cu două procente. De menţionat este faptul că cercetarea sociologică a fost efectuată înainte ca Diaconescu să câştige licitaţia pentru privatizarea Oltchim. Încrederea românilor în preşedintele Traian Băsescu este de 14,4%. În iunie, Băsescu era cotat la numai 9,9% pentru ca în iulie să crească la 15,5%, iar în august să fie de 15,4%

În sondajul IMAS mai este evaluată popularitatea lui Teodor Meleşcanu – 11,4%, Vasile Blaga – 10,1%, Corneliu Vadim Tudor – 9,5% şi Marko Bela – 5,3%.

Sondajul a fost realizat de Institutul de Marketing şi Sondaje (IMAS) la comanda cotidianului „Adevărul” în perioada 6-16 septembrie. Barometrul cuprinde un eşantion de 1.035 de persoane şi are o marjă de eroare de ±3%.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top