Cel puţin 36 de persoane au murit în urma raidurilor aeriene, susţine Coaliţia Naţională Siriană, o grupare a opoziţiei. Statele Unite au exprimat preocupare privind bombardamentele, avertizând că intervenţia rusă nu va contribui la soluţionarea conflictului.
“În conformitate cu decizia Comandantului Suprem al Forțelor Armate ale Federației Ruse, Vladimir Putin, avioane ale Forțelor Aeriene și Spațiale ale Federației Ruse au început operațiunea aeriană prin atacuri țintite asupra obiectivelor de la sol ale grupării Statul Islamic în Republica Arabă Siria”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării al Rusiei, general-maiorul Igor Konașenkov.
Oficialul a precizat, de asemenea, că ministrul apărării rus, Serghei Șoigu, i-a anunțat pe colegii din cadrul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) în legătură cu faptul că în timpul operațiunii avioane ruse întreprind lovituri aeriene asupra tehnicii militare, mijloacelor de transport, depozitelor de arme, muniții și combustibil care aparțin teroriștilor grupării Statul Islamic în Siria.












































