Uncategorized

S-a stins din viață scriitorul Jim Harrison

Scriitorul american Jim Harrison, în vârstă de 78 de ani, cunoscut pentru stilul său jovial și pasiunea pentru natură, autorul melodramei “Legends of the Fall” (Legendele toamnei), s-a stins din viață sâmbătă, a anunțat casa editorială a autorului, potrivit France Presse.

Născut în 1937 în Michigan, autorul de mare succes a murit în sud-vestul Statelor Unite unde își petrecea iernile. Scriitorul care prin opera sa “a explorat natura, viața spirituală și plăcerile trupului” a murit în Patagonia din Arizona, la vârsta de 78 de ani, a scris despre el “New York Times”, citând din comunicatul “Grove Atlantic”.

Jim Harrison a scris 21 de cărți de ficțiune, 14 cărți de poezie și eseuri, cărți de memorii și o carte pentru copii. Pe lângă “Legends of the Fall” (1979), una dintre cele mai mari opere ale sale este “Dalva” (1988), care relatează căutările unei femei al cărei copil a fost adoptat.

Una dintre cele trei nuvele din “Legends of the Fall” a fost adaptată pentru cinematografie într-un film omonim, în care personajul interpretat de actorul Brad Pitt se îndrăgostește în film de văduva fratelui său într-o ferma din Montana, la începutul secolului al XX-lea.

Pasiunea pentru natură, pentru marile spații și pentru fauna sălbatică transpare din întreaga operă a scriitorului, care și-a împărțit timpul între Arizona, unde vâna “tot felul de lucruri”, și Montana “unde era atras cu entuziasm de șerpii cu clopoței care îi colonizaseră grădina”, scrie “New York Times”.

Iubitor de mâncare bună, scrierile sale despre acest subiect au fost adunate într-o carte publicată în anul 2001.

Jim Harrison, care el însuși s-a descris drept un maniaco-depresiv, a fumat și a băut foarte mult iar fața sa era marcată de un accident din copilărie când o fată i-a scos ochiul stâng.

El avea un fel de “magnetism care a atras oameni de toate felurile — de la crescători de vite la personalități ca Jack Nicholson, de la amatori pasionați de observarea păsărilor la vânători de păsări”, a scris prietenul său Philip Caputo în omagiul său.

“A avut o moarte de poet, avea literalmente un stilou în mână, fiind concentrat asupra scrierii unui poem” când a avut un atac de cord, a spus Caputo.

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top