Actual

S-a terminat carantina și la Suceava

Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, a anunțat emiterea unei ordonanțe militare prin care încetează carantina în Suceava și în alte 8 comune limitrofe.

„Aş dori să mulţumesc compatriotilor din judetul Suceava pentru efortul, daruirea si implicarea din aceasta perioada. Prin tot ceea ce au facut au avut grija de sanatatea celor dragi si au protejat pe ceilalti cetateni din zonele limitrofe si din toata tara.

Sunteti eroii nostri, sunteti niste invingatori si pentru toate acestea va multumesc din suflet dvs, medicilor care au luptat in prima linie, colegilor din MAI, prefectului si presedintelui consiliului judetean, cat si tuturor instututiilor implicate in acest efort titanic.

Ordonanțele militare au consolidat un zid împotriva acestui inamic invizibil. O națiune puternică nu poate exista fără unitate și am arătat că putem fi uniți. Să tratăm fiecare zi cu responsabilitate. Într-o luptă venită prin surprindere, am găsit puterea pentru a ne aduna și a fi responsabili. Să respectăm toate indicațiile, începând cu distanțarea socială până la spălarea pe mâini timp de 20 de secunde.

În această luptă nu a existat, de multe ori, o schiță, pentru că nu a mai fost un asemenea război și pentru că dușmanul a fost invizibil, deosebit de periculos și agresiv. Am fost uimiți de acest pericol care pune viața la încercare. Au fost momente în care, întotdeauna, ne-am gândit la binele dumneavoastră și cum putem să facem ca să resimțiți această bătălie cât mai puțin.

Vă mulțumesc că sunteți parte a luptei împotriva coronavirusului, pentru că ați respectat ordonanțele militare. Vă garantez, cu colegii din Guvern, că vom trece cu bine și peste aceasta.

Închei cu un gând simplu, dar foarte important: Dumnezeu să binecuvânteze România!”, a spus Marcel Vela.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top