O situație mai puțin obișnuită s-a întâmplat recent la Tribunalul București, care a primit o cerere de la secretarul general adjunct al PNL Giurgiu, Ionel Dinu.
Oficialul PNL a declarat vineri (n.r. 24 noiembrie) că a depus o cerere la Tribunalul București, în nume personal, prin care solicită dizolvarea Partidului Social Democrat (PSD). Motivul pentru această decizie, spune Ionel Dinu, citat de Agerpres, este că PSD nu și-ar fi respectat programul de guvernare.
Recentele decizii ale PSD au contribuit
Oficialul a zis, de asemenea, că moțiunea adoptată la adunarea PSD de la Băile Herculane de săptămâna trecută, privind existența „statului paralel”, a contribuit la decizia sa.
„Motivul care m-a determinat să depun această cerere de dizolvare a PSD, sincer vă spun, a fost întâlnirea de la Băile Herculane acolo unde au stabilit printr-o rezoluție, care a fost votată în unanimitate pentru existența statului paralel. M-am referit la rezoluție pentru că ține cont, pe undeva, de statutul PSD. Nu cred că statutul permite ca un for cât ar fi el de tutelar în cadrul partidului să adopte o asemenea rezoluție spunând că există un al doilea stat paralel în statul român. Dacă domnul Dragnea și membrii PSD cunosc acest stat, să vină cu probe. ”
Ionel Dinu
Semnal de alarmă
Această cerere a reprezentantului PNL, consideră inițiatorul, servește ca un mesaj pentru clasa politică din România, care ar trebui să înțeleagă că nu e bine să „schimbe regulile jocului în timpul jocului”.
„Am depus cererea, e un semnal de alarmă și pentru celelalte partide politice de acum încolo fiindcă trebuie să ducă la îndeplinire angajamentele din programele de guvernare.”
Ionel Dinu
Rezoluția voată la Băile Herculane, așa cum spunea Liviu Dragnea în urmă cu o săptămână, „cuprinde sprijin pentru cele două obiective exprimate în campanie, România și românii să trăiască mai bine, al doilea, dreptate și stoparea abuzurilor. Nu este o rezoluție împotriva lui Iohannis”.
Despre această moțiune au vorbit și președintele țării, Klaus Iohannis, dar și deputatul Elena Udrea.
















































