După ce a reuşit ca numirea şefului DGIPI să stea în pixul premierului şi încercarea de a transforma STS în Departament la MAI, cu şef numit tot de premier, a venit rândul Departamentului de Informaţii al Armatei.
Cinci deputaţi PSD, între care actualul ministru al Apărării, Mircea Duşa, au iniţiat un proiect de lege, conform căruia şeful Departamentului de Informaţii al Armatei, dar şi cel al Înzestrării, să fie numiţi de primul-ministru, la propunerea ministrului Apărării Naţionale. În prezent, potrivit legislaţiei în vigoare, şeful acestui departament este numit de ministrul Apărării Naţionale. Iniţiativa a fost adoptată pe articole şi mai are nevoie de votul final.
PNL, PDL şi PP-DD au protestat faţă de acest proiect. “Dincolo de bunele intenţii nu am primit informaţii şi un răspuns privind justeţea reală a celor două modificări importante, apare Departamentul pentru Înzestrare Logistică condus de un civil sau de un militar, este pentru prima dată această dualitate şi a doua modificare, şeful informaţiilor e numit de primul-ministru la propunerea ministrului Apărării. De ce e nevoie de această modificare şi tot ce ţine de informaţii trece la primul-ministru?”, a susţinut liderul deputaţilor PNL George Scutaru, citat de Mediafax. “Proiectul de lege nu are nici o legătură cu ce se întâmplă lângă graniţa României, ci cu concentrarea puterii la un singur om”, a mai spus liderul deputaţilor PNL, arătând că guvernanţii pregătesc un alt proiect de lege prin care STS ar trece la primul-ministru.
Şi deputatul PP-DD Daniel Oajdea a declarat că partidul său nu susţine introducerea unui centralism excesiv: “Ministrul Apărării face parte din Guvern şi nu văd de ce şeful Departamentului de informaţii trebuie numit de primul-ministru. Nu cred că primul-ministru se poate ocupa de toate, am face guvernul atunci doar din premier”. Aceeaşi poziţie a avut şi liderul deputaţilor PDL, Gheorghe Tinel. “Domnul prim-ministru nu este mulţumit cu serviciul de informaţii al Ministerului de Interne şi vrea să le aibă pe toate. De ce trecem serviciile militare la primul-ministru? Cine vrea să controleze tot? PDL nu susţine acest proiect de lege”, a adăugat Gheorghe Tinel.














































