Un funcţionar japonez a fost pedepsit pentru că a plecat cu trei minute mai devreme în pauza de masă. Nu a făcut-o o singură dată, ci de 26 de ori, motiv pentru care superiorii săi au convocat o conferinţă de presă televizată şi au prezentat scuze contribuabililor din banii cărora e plătit.
Citiţi şi: Directiva Copyright, adoptată în Parlamentul European
Angajamentul Japoniei de a-și rezolva problemele legate de echilibrul dintre viața profesională și viața personală a fost pus sub semnul întrebării după ce un funcționar public a fost pedepsit pentru obișnuinţa de a se strecura din birou, cu câteva minute mai devreme pentru a-şi cumpăra masa de prânz, relatează The Guardian.
Angajat al Direcţiei de Apă din oraşul Kobe, funcţionarul în vârstă de 64 de ani, a fost amendat și mustrat după ce s-a descoperit că a părăsit biroul cu trei minute înainte de începerea pauzei de prânz, de 26 de ori, timp de şapte luni.
Conducerea Direcţiei au convocat o conferință de presă televizată, în care au catalogat conduita funcţionarului drept “profund regretabilă” și au prezentat scuze printr-o plecăciune.
Un purtător de cuvânt al Direcţiei a declarat pentru AFP: “Pauza de prânz este de la 12.00 până la ora 13:00. El și-a părăsit biroul înainte de pauză”.
Funcţionarul a încălcat o lege privind serviciul public în care funcţionarilor publici li se cere să se “concentreze asupra locului de muncă”, potrivit Direcţiei.
Presa locală a relatat incidentul la scurt timp după ce parlamentarii au adoptat o lege destinată să abordeze epuizantele ore de lucru peste program.
ORE SUPLIMENTARE LIMITATE
Luna trecută, Camera inferioară a Parlamentului japonez a adoptat un proiect de lege care limitează la 100 orele suplimentare lucrate într-o lună, ca răspuns la creșterea numărului de angajați, victime ale karoshi (decesul din cauza muncii excesive).
Guvernul a fost forțat să ia măsuri în urma unui apel public după moartea lui Matsuri Takahashi, o angajată în vârstă de 24 de ani a gigantului publicitar Dentsu, care s-a sinucis în 2015 după ce a fost forțată să lucreze peste 100 de ore suplimentare pe lună, inclusiv în week-end.
Cazul lui Takahashi a declanșat un val de reacţii la o cultură de întreprindere prin care angajații sunt forţaţi să muncească ore în şir pentru a-și demonstra dedicarea.
În prima sa lucrare albă despre karoshi, din 2016, guvernul japonez a afirmat că unul din cinci angajați este expus riscului de deces din cauza suprasolicitării.
Utilizatorii social-media au sărit în apărarea funcţionarului din Kobe, unul dintre ei scriind pe Twitter că, în medie, și-a părăsit biroul mai devreme o dată pe săptămână.
Alții s-au întrebat dacă regula se aplică şi persoanelor care își părăsesc birourile pentru a fuma sau pentru a merge la toaletă. Un altul a spus: ” Dar toți politicienii care dorm în parlament? Atunci ar trebui să fie concediați”.
Plecările funcţionarului au fost descoperite după ce un coleg senior se uita pe fereastra biroului și l-a văzut la un restaurant din apropiere care vinde mâncare la prânz.
Conducerea Direcţiei a calculat cât timp a stat funcţionarul în afara biroului și i-a plătit salariul pe o jumătate de zi, potrivit Sora News 24.
Angajatul, căruia nu i s-a dat numele, a declarat că a părăsit biroul mai devreme pentru a-şi cumpăra masa de prânz, având nevoie de o “schimbare de ritm”.
Recent, în acelaşi oraş, un alt funcționar a fost sancţionat pentru un delict similar, acesta lipsind de la muncă peste 55 de ore timp de șase luni. El a fost suspendat din funcţie timp de o lună.
Citiţi şi: Ungaria sfidează din nou UE: Cine sprijină migranţii devine infractor















































