Parlamentarii israelieni au acordat joi, 30 iunie, votul pentru desfășurarea alegerilor naționale anticipate, după ce în urmă cu puțin timp a fost adoptat un proiect de lege privind dizolvarea Knessetului.
- Institutul Național al Magistraturii: Tot mai puțini tineri își mai doresc să devină judecători și procurori
- Noua practică bruxelleză: lobby mascat pe lângă oficialii europeni prin intermediul presei
- Polița privată de sănătate sau drumul către occidentalizarea sistemului public de sănătate
- Fostul ministru Darius Vâlcov a fost eliberat condiționat
- „Mircea Lucescu” va zbura spre marile capitale ale lumii
Naftali Bennet, prim-ministrul Israelului și-a anunțat miercuri seară retragerea de pe scena politică în urma eșecului avut în timpul mandatului său, spunând că nu mai vrea să participe la următoarele alegeri. Conform negocierilor purtate, Yair Lapid, actualul ministru de Externe, îi va prelua funcția din momentul dizolvării Parlamentului până la formarea noului guvern.
„Voi rămâne un soldat loial al acestei țări, pe care am servit-o toată viața mea ca soldat, ofițer, ministru și prim-ministru. Statul Israel este dragostea vieții mele. Să-l servesc este destinul meu […] Acum este timpul pentru a face un mic pas înapoi, privind lucrurile din afară.”, a spus Bennet într-un discurs adresat națiunii.
Bennett şi Lapid au format în iunie anul trecut o coaliţie susţinută de 61 de deputaţi, reunind partide de stânga, centru, dreapta, precum şi o formaţiune arabă, pentru a pune capăt celor peste 12 ani consecutivi de conducere a lui Benjamin Netanyahu în fruntea guvernului.
Naftali Bennet a avut unul dintre cele mai mici mandate ca șef al Executivului din istoria Israelului, iar vocile spun că demisia sa ar putea deschide calea pentru reîntoarcerea la putere a fostului premier.
Netanyahu, care încearcă să revină la putere în ciuda procesului său pentru corupţie, a cerut sprijinul parlamentarilor de dreapta din guvernul de coaliţie.
„Noi suntem singura alternativă: un Guvern național puternic, stabil and responsabil. Un Guvern care va întoarce onoarea națională cetățenilor Israelului”, a afirmat Netanyahu.
Noile alegeri se vor desfășura la data de 1 noiembrie. Este a cincea rundă de vot pentru israelieni în mai puțin de 4 ani, iar sondajele arată că partidul Likud, condus de Netanyahu a pierdut șansa de a obține cel mai mare număr de locuri, pentru a putea forma o majoritate parlamentară și implicit un Guvern.














































