Şeful SRI Prahova este anchetat după ce ieri a provocat un accident mortal în localitatea Tâncăbeşti, județul Ilfov. Conform, testului de alcoolemie, ofițerul consumase alcool înainte de a urca la volan.
„Aseară a a avut loc un accident rutier soldat cu o victimă, în care a fost implicat un cadru SRI. În speță s-a deschis dosar penal. Poliția şi Parchetul anchetează cazul, nu putem să comentăm sau să furnizăm alte detalii despre acest incident fiind o anchetă în curs”, a declarat purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea.
Update 13:25 Şeful SRI Prahova a demisionat.

Victima a fost lovită în timp ce traversa strada, în jurul orelor 18:00. În urma expertizei se va stabili dacă femeia de 35 de ani se afla sau nu pe trecerea de pietoni.
Angajatul SRI avea alcoolemie de 0,43 ml/l alcool pur în aerul expirat, potrivit Biroului de presă al IPJ Ilfov.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul parchetului militar pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul uciderii din culpă și conducere sub influența băuturilor alcoolice.













































