Dacă timp de aproape o lună am urmărit show-ul unei privatizări eșuate, a venit vremea unui show pe piața de capital.

Actual

„Senzaționalul” burselor și spaima investitorilor

Elementele-cheie sunt bifate: milioane de euro, vedete, amenințări cu moartea, dispariția brokerului, politicieni, scrisori adresate presei, interviuri pe webcam, declarații-șoc cu privire la soarta lumii.
Suntem într-o schemă Ponzi globală. Toate statele au datorii mai mari decât activele pe care le dețin”, a declarat Cristian Sima, fostul director al Bursei din Sibiu, pentru Realitatea TV. El însuși se află în această situație, a pierdut la bursă „în jur de 2 milioane de euro şi 2 milioane de dolari”, după cum afirmă. A venit timpul să pozeze, să facă spectacol din fața calculatorului de la locuința închiriată la Reykjavik, după ce a părăsit țara, lăsând cu buza umflată investitori, clienți celebri precum fostul ministru de Finanțe Daniel Dăianu, solistul trupei Vama, Tudor Chirilă, sau creatoarea de modă Irina Schrotter.

„Pe zi ce trece, această situație se apropie din ce în ce mai mult de cazul Oltchim, va deveni un circ”, ne-a spus Dumitru Beze, președintele Asociației Investitorilor pe Piața de Capital (AIPC).

 

Imaginea pieței de capital

Dincolo de spectacolul fascinant al pierderilor la bursă, al „lăcomiei” prin care Sima își caracterizează clienții, al fugii și al relatărilor senzaționale, rămâne o întreagă piață de capital cu o imagine terfelită în fața unor potențiali noi investitori.

„Sima nu mai era broker de vreo doi ani de zile. Toată lumea are de pierdut de pe urma acestei situații, însă tranzacțiile pe care le făcea nu erau pe piața românească, prin BVB, erau niște tranzacții exotice, pe piețe externe, o altă platformă de tranzacționare. Sunt multe companii care fac reclamă agresivă la astfel de tranzacții și pericolul este mult mai mare. Sima tranzacționa printr-o firmă offshore care opera în Insulele Virgine și care nu era o societate de brokeraj. Din păcate, se creează o problemă de imagine din cauza acestei confuzii. În lume sunt mulți alții cu platforme similare celei a lui Sima. Și în America se întâmplă lucrurile astea și suferă piața americană. Românii să lucreze prin brokeri autorizați și înregistrați în România și supravegheați de CNVM, așa se pot proteja. Pe site-ul CNVM sunt foarte multe alerte despre astfel de platforme Forex care nu sunt autorizate”, a declarat Dan Paul, președintele Asociației Brokerilor, pentru Q Magazine.

El este de părere că legislația românească trebuie să interzică astfel de tranzacții. „E ca și cum vă deschideți cont la o bancă care nu e bancă, dar cineva vă spune că e bancă. Dacă ministrul Finanțelor nu a avut cunoștințele necesare, nu mai am ce să comentez”, a adăugat Paul. „Piața românească de capital a pierdut un potențial pentru a atrage potențialii clienți. Din păcate, oameni care nu au tangențe cu bursa și nu înțeleg rolul pieței de capital. E clar că nu vor fi curioși să investească curând. Piața de capital românească a pierdut câțiva clienți, dar nu cred că a pierdut clienți activi”, a spus și Dumitru Beze.

„Toată imaginea pieței de capital este afectată”, crede și Cristian Duțescu, avocat pe piețe de capital. „Legislația Uniunii Europene este transpusă în legislația românească, cred că organul de supraveghere trebuie să-și facă rolul într-un mod mai temeinic decât până acum și clienții să știe că nu neapărat câștigul facil și lăcomia sunt principalele drivere ale creșterii lor patrimoniale, ci, cu înțelepciune, se pot face mai mulți bani decât prin credulitate sau miracole peste noapte. Supravegherea trebuie să fie mai mare și este nevoie de un grad mai ridicat de profesionalism la CNVM”, a explicat Duțescu pentru Q Magazine.

 

Fata Morgana

Mirajul câștigurilor peste noapte și al brokerului atotputernic nu a păcălit pe toată lumea. Oamenii activi pe piața de capital îl cunoșteau foarte bine, ne-a mai spus Beze. Dincolo de mediatizarea puternică, Sima nu a reușit să păcălească pe toată lumea.

„Pentru cei care erau activi pe piața de capital românească nu este o surpriză. Domnul Sima este cunoscut din 2006-2007 pe piața de capital. De pe forumul agf.ro (site-ul Adunării Generale a Forumiștilor unde investitorii la BVB se întâlnesc zilnic pentru a analiza și a comenta știrile și informațiile apărute în piață) a fost exclus din 2008 exact pentru ceea ce face acum. El vorbea de sume uriașe și spunea că ia masa cu Nicole Kidman. Ei știu să deosebească realitatea de minciuni sfruntate. Domnul Sima nu s-a schimbat față de 2008, iar acum intră pe forum sub un alt nickname”, a explicat Beze. El sfătuiește românii să investească pe piața de capital sub protecția fondurilor de garantare și să apeleze la mai mulți brokeri. Cei care vor să investească pe piețele externe ar trebui să știe cine este regulatorul în țara respectivă și să investească în societăți care sunt sub incidența regulatorilor internaționali. „Nu aș vrea să comentez faptele unui fost ministru de Finanțe și ale unui specialist de talia domnului Dăianu”, a adăugat Beze. „Cei care sunt familiarizați cu piața de capital știu că nu poți să-ți dublezi banii într-o lună. Domnul Sima nu este unul dintre primii 50 de brokeri ai țării. Există o statistică pe site-ul bvb, domnul Sima nu este mai sus de primii 40. Sima nu este un broker si nu reprezintă piața de capital din România. Piața de capital din România este o instituție”, a mai spus Beze.

 

Un nou FNI?

Ce se va întâmpla cu banii investitorilor? „Banii sunt deja pierduți. Să se recupereze cum? Îi dăm alți bani domnului Sima să-i joace pe bursă să recupereze? Nu cred că domnul Sima are suficiente active încât să despăgubească toți clienții păgubiți. Dacă sunt conturi discreționare, cine le-a semnat își asumă ce a semnat”, a concluzionat Beze.

Sima a acționat fără ordinul expres al clientului, fără să-i fie permis să facă asta, a declarat Dan Stoicescu, avocatul unor clienți ai lui Sima. El a spus că se strâng documente care să constituie probe în procesul penal împotriva lui Sima. În același timp, Stoicescu semnalează că situația de față ar putea să-i afecteze și pe angajații de la WBS.

„Nu toți clienții au dat mandat discreționar domnului Sima, el nu putea să intre în banii lor fără să i se permită acest lucru. Am dat ultimatum la WBS. Angajații lui de la WBS sunt într-o poziție destul de delicată, având în vedere că ei au preluat și transmis mai departe acțiuni. Domnul Sima ar trebui să se gândească la consecințele acțiunilor sale asupra angajaților. Nu am primit nicio propunere de la Sima pentru rezolvarea situației. Nu știu dacă în cazul în care clienții își primesc banii vor mai dori să promoveze o acțiune penală. Infracțiunea rămâne, responsabilitatea penală subzistă”, a mai spus Stoicescu.

Sima a spus, într-un interviu la Realitatea TV, că, dacă primește de la cineva 1,5 milioane de euro, în doi ani va reface tot ce a pierdut și vor primi și în plus.

„Cel mai mare risc al lui Sima este să fie urmărit penal, apoi trimis în judecată pentru o infracțiune de înșelăciune, faptă prevăzută de Codul Penal cu o pedeapsă destul de mare. Poate să fie condamnat până la 20 de ani. Sper să nu fie cazul, sper să fie o investiție prost realizată. Procedura poate să dureze foarte mult. Cazul FNI s-a finalizat în 2009 – 2010 și nici acum nu a fost pus în executare. În varianta pesimistă, domnul Sima nu va putea să restituie acești bani și, fie printr-un demers civil, fie printr-un demers penal, executarea silită împotriva sa se va termina pentru că nu va mai avea bunuri și oamenii vor rămâne păgubiți. Un asemenea demers poate să dureze veșnic, atâta vreme cât domnul Sima are bunuri, să zicem, de 100.000 de euro și are datorii de 5 milioane de euro, orice leu pe care-l va face după executarea silită va fi executat silit de către creditori”,
a explicat Cristian Duțescu.

 

Contractul care protejează de instanță. Nu și de furia clienților

Sima nu a mai putut fi contactat de la 1 octombrie, iar în piaţa de capital au circulat suspiciuni că el ar fi fugit cu banii clienţilor unei firme de-a lui prin care tranzacţiona pe pieţele externe, WBS Holding, sau că a pierdut banii acestora.

Sima a afirmat într-un interviu pentru Realitatea TV că cea mai mare pierdere a unuia dintre clienţii firmei sale WBS Holding este de 1,4 milioane de euro şi că i-ar putea rambursa banii pierduţi dacă vinde activele pe care le are, însă susţine că vrea să-şi despăgubească toţi clienţii. El a declarat că are un contract care îl acoperă 100% pentru pierderile clienţilor, iar aceştia nu ar avea nicio şansă dacă l-ar acţiona în instanţă. „Aceşti clienţi, analizând la rece situaţia, ce şanse au? Se duc să depună plângere unde?  În British Virgin Islands sau la Londra, că o firmă din British Virgin Islands le-a tranzacţionat pe nişte platforme banii şi i-a pierdut. Cu un contract făcut de nişte avocaţi londonezi, care mă acoperă pe mine 100%. Chiar dacă eu spun că iau riscuri mici, mari sau medii, orice risc mic poate să devină un risc mare”, a spus Sima.

El afirmă că dacă ar fi fost un „capitalist feroce” ar fi putut rămâne în Bucureşti şi le-ar fi putut spune clienţilor că le-a pierdut banii, chiar dacă şi-ar fi riscat viaţa în cazul în care unii clienţi „i-ar fi dat în cap văzând că legal nu au ce să facă”. „Toată lumea ştia de aceste clauze şi erau încântați de avantajele fiscale”, a mai spus el.

El a afirmat, de asemenea, că i-a dat lecții lui Băsescu „despre cum România trebuie să se împrumute masiv”, ca mai apoi să afirme că le-a prezentat celor de la SRI ce crede el despre datoriile suverane. „Am cunoscut multă lume. Am fost și la SRI cu Dăianu, Predoiu, Coldea (prim-adjunctul directorului SRI, n.r.), pentru a expune ce cred eu despre datoriile suverane. Am spus că euro va dispărea, mai devreme sau mai târziu (…). Cred că cei de la SRI nu au priceput, cred că au spus că vorbesc prostii”,
a spus Sima. Acesta a concluzionat că, dacă ar fi vorbit mai puţin şi nu ar fi relatat discuţiile avute cu Hrebenciuc şi cu Predoiu, nu ar mai fi fost căutat de nimeni.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top