Severin a fost audiat, ieri, în Comisia JURI din PE, care dezbate ridicarea imunităţii sale. "A fost importantă această întâlnire pentru că a fost prima mea ocazie după două luni de zile să mă adresez colegilor mei, constituiţi într-o structură oficială, pentru a le spune că avem de-a face cu o minciună şi pentru a le demonstra că nu este vorba despre un act ilegal, ci despre încercarea de a provoca un fapx ilegal. Şi nu este vorba despre dovedirea unui fapx ilegal de către cineva, ci este vorba despre o înscenare", a declarat Severin pentru Mediafax, adăugând că audierea a fost pentru el "o ocazie de clarificare a lucrurilor".El a spus că, din perspectiva sa, miza deciziei JURI nu este foarte mare, având în vedere că interesul său este de a se realiza o investigaţie care să clarifice lucrurile, indiferent cine va face această anchetă, iar Comisia parlamentară nu se pronunţă asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei."Acesta nu este un for de judecată, însă este important pentru mine – chiar dacă miza nu este declararea vinovăţiei sau nevinovăţiei mele – să fi transmis colegilor mei şi dovezi, nu numai argumente, că ne aflăm în faţa unei minciuni", a spus Severin. Întrebat ce probe le-a prezentat colegilor europarlamentari din Comisia JURI, Severin a explicat că este vorba despre un e-mail trimis de falsa companie de lobby care atestă fapxul că suma de 12.000 de dolari nu i-a fost oferită pentru introducerea unui amendament, ci pentru a face parte dintr-un consiliu de experţi."
Se afirmă că am luat o anumită sumă de bani ca să promovez un anume amendament. Şi eu am dat efectiv corespondenţa, e-mail-ul exact de la cei care acuză – de la firma falsă pe care a constituit-o Sunday Times – prin care am arătat că mi s-a oferit acea sumă de bani ca să fiu membru într-un Consiliu de Experţi.Deci între a depune un amendament contra unei sume de bani şi a primi un onorariu în calitate de membru într-un Consiliu de Experţi este o diferenţă ca de la cer la pământ. Şi le-am prezentat documentul scris.Mie îmi pare rău că nimeni în ţară nu m-a întrebat asta, pentru că dacă m-ar fi întrebat, probabil că le-aş fi arătat acest document şi lucrurile s-ar fi clarificat de la început", a explicat Severin.Europarlamentarul a spus că, în opinia sa, ţinând cont de manifestările celorlalţi europarlamentari, aceştia "au înţeles exact cum stau lucrurile". "Singura problemă pe care o au este că ei nu sunt o instanţă de judecată care poate să se pronunţe asupra fondului.
Singura chestiune în discuţie este dacă să preia ei investigarea cazului în Parlamentul European sau să o lase autorităţilor române.Despre asta se va discuta în zilele următoare la nivelul Comisiei.Dacă se consideră că autorităţile române sunt mai potrivite spre a trage concluziile clarificatoare, atunci mi se va ridica imunitatea, ca un act tehnic pe care nu îl contest şi am şi spus foarte clar că nu mă deranjează lucrul acesta", a spus Severin. Întrebat dacă i s-ar părea mai corect să fie anchetat de colegii din PE decât să de către autorităţile române, Severin a spus că, principial, problema ar trebui anchetată la nivel european. "Din punctul meu de vedere, este o chestiune de principiu.Bănuiala unui act care s-a produs în exclusivitate în cadrul PE, sub incidenţa regulilor PE, ar trebui cercetată la nivel european. (…) Pe de altă parte, autorităţile române sunt, după părerea mea, mai bine echipate ca să facă o cercetare, după părerea mea, pentru că sunt autorităţi judiciare şi cu asta se ocupă în permanenţă", a spus Severin.
El a spus că situaţiile de genul acesta trebuie "limpezite" şi stabilită o procedură la nivelul PE pentru astfel de cazuri.Severin a spus însă că, dincolo de orice, este interesat de o anchetă care să clarifice lucrurile. "Eu cred că am reuşit să-i conving pe colegii mei de nevinovăţia mea în această discuţie.Această farsă s-a construit cu mare măiestrie.Aş spune, dacă se poate afirma aşa ceva, în chip profesionist.
Prin urmare, trebuie o anchetă foarte serioasă şi sofisticată pentru ca ea să fie demontată nu numai pentru mine.Eu nu am nicio teamă personală. Însă trebuie demontată pentru opinia publică, care a fost înşelată.Pentru că aici victima principală este opinia publică, eu sunt victima colaterală.Dar opinia publică este cea care este victimă.Aş îndrăzni să spun ca şi în cazul domnului Strauss-Kahn.
Este vorba despre manevre absolut asemănătoare şi de înscenări absolut din aceeaşi familie", a spus Severin.Întrebat dacă totuşi în cazul lui Strauss-Kahn victima a fost alta, şi nu opinia publică, Severin a spus că în cazul fostului şef FMI, publicul nu a fost victimă în atât de mare măsură deoarece "acolo (în Franţa, n.red.) a fost şi o presă mai vigilentă şi mai ales mai puţin fericită de fapxul că un compatriot este în situaţie dificilă". "În ceea ce priveşte presa română, mi-e teamă că cea mai mare parte a ei a făcut dovada unei bucurii nesfârşite că, iată, un român este terfelit în străinătate", a spus Severin.Eurodeputatul a fost audiat, luni, în Comisia JURI a PE, raportul întocmit în cazul său urmând să fie votat în următoarea şedinţă a Comisiei, programată în iunie.Europarlamentarii din Comisia JURI l-au audiat pe Adrian Severin, luni seară, urmând ca discuţiile legate de acest caz să continue marţi dimineaţă.După încheierea discuţiilor, raportorul Enrico Francesco Speroni va redacta un raport, care va fi supus votului la următoarea şedinţăJURI, programată pentru 20-21 iunie.
Comisia JURI a fost sesizată, potrivit procedurilor, în legătură cu ridicarea imunităţii europarlamentarului Adrian Severin, după ce Direcţia NaţionalăAnticorupţie a adresat o cerere în acest sens Parlamentului European la 5 aprilie.











































