Și teroriștii au dreptul la un proces echitabil

CEDO a adoptat o hotărâre prin care a stabilit că judecarea unui proces pe baza unor probe de care inculpatul nu a avut cunoștință este neconformă cu normele care apără drepturile omului.

Aceasta dă o lovitură ministrului Justiției Cătălin Predoiu care, prin modificarea legilor justiției, intenționa să aducă înapoi SRI și metodele sale în administrarea proceselor penale.

• Oligarhul înșelat
• Lumea are primul ei trilionar
• USR nu susține guvernul Tomac
• Kaja Kallas’s false apartheid remarks add fuel to antisemitism fire in Europe-top european Rabbi
• Kaja Kallas generează un nou scandal. Un cunoscut rabin o acuză pe șefa diplomației europene că declarațiile sale false alimentează flăcările antisemitismului

CEDO a condamnat, joi, țara noastră în cauza Muhammad și Muhammad vs România, pentru încălcarea articolului 1 din protocolul nr. 7 din Convenția Drepturilor Omului referitor la garanțiile procedurale în expulzarea străinilor.

Satul român a fost condamnat la 10.000 de euro despăgubiri și 1.365 de euro cheltuieli de judecată.

DE LA AFACEREA DREYFUS LA SISTEMUL MAIOR / COLDEA

În speță a fost vorba despre doi cetățeni pakistanezi aflați la studii în România și expulzați printr-o hotărâre judecătorească pronunțată în baza unor probe furnizate de SRI exclusiv instanței, sub cuvânt că au caracter secret.

Adeel Muhammad și Ramzan Muhammad, doi pakistanezi născuți în 1993 și 1982. Ramazan Muhammad a intrat în România în februarie 2009, cu o viză de student pe termen lung iar soția lui a venit în România în aprilie 2012.

Au fost declarați indezirabili pentru o perioadă de 15 ani și expulzați. În susținerea solicitării, SRI a furnizat documente clasificate.

Foarte probabil, secretizarea acelor probe a fost justificată. A le fi adus la cunoștința persoanelor suspectate de participare la pregătirea unor acțiuni teroriste, ar fi presupus divulgarea unor surse de informații al căror anonimat era esențial pentru identificarea altor amenințări de aceeași natură. Prin urmare, faptul că inculpaților nu li s-au prezentat acele probe a fost justificat. 

Ele nu trebuiau prezentate, însă, nici judecătorilor. Dacă aceștia ar fi judecat pe baza unor dovezi cunoscute de acuzare, dar necunoscute apărării, între participanții la proces nu ar fi existat ceea ce se numește „egalitatea armelor”. 

Neștiind pe ce bază vor fi judecați, acuzații nu aveau cum să se apere. Or, dreptul la apărare este un drept fundamental. Încălcarea lui face ca procesul să fie inechitabil. 

La finele secolului al XIX-lea, Franța a fost șocată în urma dezvăluirii potrivit căreia căpitanul Alfred Dreyfus a fost condamnat la degradare și închisoare pentru o presupusă acțiune de spionaj, pe baza unor așa zise dovezi furnizate de serviciul de contraspionaj al armatei, dar de care au știut numai acuzarea și judecătorii.

În urma scandalului iscat și a protestelor populare, Dreyfus a fost grațiat. Mai importantă decât grațierea a fost, însă, consacrarea principiului că judecătorii nu pot primi informații asupra cazului dedus judecății lor decât în instanță, în mod transparent și în condiții egale cu cei pe care îi judecă. 

Asta în secolul al XIX-lea. Iată însă că în secolul al XXI-lea, în România presupus democratică, membră a Consiliului Europei, a UE și a NATO, oamenii sunt condamnați fără a ști pe ce temei probatoriu. Potrivit mentalităților autoritariste ale celor care au creat la noi un asemenea sistem, totul a mers și mai departe. 

Nici măcar cei care judecă nu au acces la probe dacă nu au aprobarea necesară pentru deținerea de informații secrete, eliberată de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS). Cei aflați în această situație ar fi trebuit să condamne numai pe baza concluziilor SRI, comunicate lor tot în secret, fără să fi avut posibilitatea de a cerceta și informațiile deținute de acesta. Cu alte cuvinte, cel care judeca, în fapt, era SRI.

Sistemul a fost pus la punct de George Maior și Florian Coldea, el fiind consfințit prin protocoale încheiate între serviciul secret de contraspionaj condus de aceștia și principalele foruri ale autorității judecătorești.

În executarea lor, judecătorilor li s-a cerut să semneze angajamente prin care garantează că vor păstra secrete informațiile primite în afara procesului judiciar, dar în legătură cu acesta. Adică să se angajeze că vor încălca dreptul fundamental al cetățenilor la un proces corect. CCR a decis că aceste înțelegeri sunt neconstituționale.

Pornind de aici, fără îndoială, principiul că nimeni nu este vinovat și, deci, nu poate fi condamnat până când vinovăția sa nu este dovedită la un nivel care să creeze o convingere dincolo de orice dubiu rezonabil, a fost relativizat.

Astfel, mulți oameni au fost condamnați la ani de închisoare, nu numai pe baza unor probe necunoscute lor, ci chiar și fără probe directe, exclusiv pe baza unor bănuieli sau speculații definite ca „raționamente / deducții logico-juridice”. 

DE LA PROTOCOALELE SRI LA PROIECTELE LUI PREDOIU

În ciuda jurisprudenței amintite a CCR, actualul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, a dat publicității cu doar câteva zile în urmă, un set de propuneri privind amendarea legilor justiției prin care, printre altele, preconizează revitalizarea protocoalelor cu serviciile secrete, revenirea acestora în instrumentarea procesului judiciar și, desigur, reluarea condamnărilor pe bază de dovezi necunoscute condamnaților. 

Argumentele lui Predoiu sunt preluate din arsenalul justițiar populismului practicat de partidele extremei drepte, fasciste, sau ale celei stângi, bolșevice. 

Vezi Doamne, asemenea procedee îmbunătățesc eficiența acțiunii de capturare și neutralizare a infractorilor periculoși. Dacă nu s-ar fi procedat astfel, fie cei doi teroriști pakistanezi nu ar fi fost expulzați, fie SRI și-ar fi pierdut câteva surse de informații deconspirându-le. 

Ceea ce Cătălin Predoiu și alții ca el par a nu înțelege este că până la condamnarea printr-o hotărâre definitivă inculpații sunt prezumați a fi nevinovați. Așadar nimeni nu este terorist înainte de a fi definitiv condamnat.

Pe de altă parte, o condamnare care se pronunță la capătul unui proces în care inculpatul nu a fost în măsură să se apere, întrucât nu a cunoscut probele aduse împotriva sa, nu prezintă nici o garanție de conformitate cu adevărul.

De aceea, o asemenea hotărâre de condamnare este nulă. Cei condamnați prin astfel de hotărâri sunt doar victime ale unui mod de gândire monstruos care își ia suspiciunile drept certitudini și identifică vinovății fără nici un proces adevărat, respectiv fără nici o dezbatere contradictorie între persoane având același nivel de informație asupra cauzei.

Decizia CEDO dă o lovitură unui asemenea mod de gândire. Rămâne întrebarea dacă politicienii români de tipul lui Klaus Iohannis, Ludovic Orban sau Cătălin Predoiu, care nu s-au sfiit să suspende Constituția României și deciziile CCR, se vor împiedica acum de CEDO. 

Dacă nu se va întâmpla așa, vom pleda ca procesul în care vor fi chemați să răspundă pentru o asemenea atitudine, cu valoarea unei lovituri de stat, va fi unul echitabil, în cadrul căruia ei își vor putea exercita pe deplin dreptul la apărare, în condiții nediscriminatorii.