Numărul 2 mondial WTA, Simona Halep, s-a calificat fără probleme în turul 3 de la US Open, după ce a trecut în două seturi, scor 6-2, 6-1, de Jana Cepelova (Slovacia, locul 65 WTA).

Actual

Simona Halep, în turul 3 la US Open. Begu şi Dulgheru, eliminate


Românca a fost condusă în debutul ambelor seturi, însă a reușit să revină de fiecare dată și a obținut calificarea în runda următoare, după doar 58 de minute de joc.

În următorul tur, Halep o va întâlni pe jucătoarea croată Mirjana Lucic-Baroni (121 WTA), care a trecut de Shahar Peer (Israel, locul 155 WTA) în trei seturi, 6-7, 6-3, 6-2.

Am început jocul un pic mai încet, dar apoi am lovit mingea mai agresiv şi am reuşit să câştig. Mă simt bine acum şi mă bucur că a fost un meci scurt pentru ca e atât de cald afară”, a spus Simona la finalul meciului cu Cepelova.

Au mai rămas trei românce în competiţie

Bucureşteanca Irina Begu (24 de ani) fost învinsă în turul II de Roberta Vinci. Begu va primi o sumă consistentă (60,420 de dolari) pentru traseul pe care l-a avut la Flushing Meadows. De asemenea, Alexandrei Dulgheru a ratat calificarea în turul al treilea în faţa Mariei Şarapova, căreia însă i-a smuls primul set cu 6-4.  Dulgheru, la fel ca Begu, va primi pentru această performanţă 60.000 de dolari şi 70 de puncte în clasamentul WTA.

În această seară Monica Niculescu joacă împotriva Barborei Strycova, din Cehia, iar Sorana Cîrstea o întâlneşte pe canadianca Eugenie Bouchard. Dacă cele două românce se califică mai departe se vor întâlni în turul 3, în meci direct!

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top