Președintele Klaus Iohannis a participat la ședința de bilanț a SRI, în contextul actualei crize, generate de războiul din Ucraina.
Foto Facebook
Actual

SRI s-a evaluat, în contextul războiului de la graniță

Prezent la ședința de evaluare a stadiului măsurilor adoptate de SRI, în contextul războiului de agresiune, lansat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, președintele, Klaus Iohannis, a evidențiat importanța modului în care instituțiile din România, și în particular Serviciul Român de Informații, s-au adaptat la noul context. La eveniment au mai participat membrii Comisiei de control SRI, cei ai Biroului Executiv, precum și cadre de comandă din unitățile Serviciului.

Într-un comunicat de presă, transmis după eveniment, SRI evidențiază importanța rolului pe care l-a avut și continuă să îl aibă, în special, de când Rusia a început agresiunea împotriva Ucrainei.

Președintele Klaus Iohannis, invitat de directorul SRI, Eduard Hellvig, la ședința de evaluare a activității Serviciului Foto Facebook

„România s-a poziționat, încă o dată, ca un pilon de stabilitate în zonă și un partener solid pe Flancul Estic și s-a alăturat demersurilor de impunere de sancțiuni la adresa Rusiei și eforturilor Uniunii Europene de gestionare a efectelor situației de criză. De asemenea, România a luat o serie de măsuri pentru a veni și în ajutorul Republicii Moldova, confruntată cu o serie de provocări majore. În angrenajul instituțional național care gestionează toate aceste evoluții, Serviciul Român de Informații reprezintă o instituție-cheie. SRI contribuie cu informări relevante și oportune în ceea ce privește susținerea intereselor de securitate ale României, precum și în vederea redresării economice, a prevenirii afectării grave a unor sectoare strategice și a valorificării oportunităților de dezvoltare”, se arată în comunicat.

Principalele provocări cu care s-a confruntat SRI

Referitor la analiza stadiului măsurilor adoptate în acest context, directorul SRI a precizat că este vorba deja de un conflict extins.

,,Ca urmare a dezangajării ruse de la principii fundamentale de drept internațional, debalansarea piețelor energetice, atacurile cibernetice sau ofensiva în domeniul dezinformării au produs deja efecte care depășesc granițele Ucrainei. (…) SRI s-a aflat printre vocile care au avertizat în avans, în format aliat, asupra pericolului rus, la fel ca alți parteneri din regiune. La mai bine de un an de la invadarea Ucrainei, luptele, violențele asupra civililor, amenințările difuze și insecuritatea au devenit realități extrem de apropiate granițelor noastre, în timp ce perspectivele de pace sunt încă dificil de întrezărit”, a precizat directorul SRI, în comunicat.

Ce urmează pentru SRI

În acest context, pentru etapa următoare au fost stabilite o serie de priorități instituționale care să conducă la consolidarea protejării și promovării intereselor statului român.

„Ne concentrăm nu doar asupra prezentului, ci și asupra detectării provocărilor care abia se conturează în planul securității și care vor fi perceptibile în anii următori. Unele dintre proiectele care vor debuta în perioada imediat următoare se referă la participarea la implementarea proiectelor de la nivel național din sfera securității cibernetice, adaptarea și dezvoltarea formatelor de cooperare în domeniul antiterorist și a acelora din cadrul Comunității Naționale de Informații”, a precizat Hellvig, în document.

În cadrul evenimentului, a fost evocată și problematica pachetului de legi ale securității naționale, prin raportare inclusiv la tema războiului.

 „Atunci când dezbatem teme precum actualizarea legislației sau acoperirea lacunelor normative, în spațiul public revin, inerent, comparațiile cu perioada de dinainte de 1989. (…) Din calitatea de director al instituției, pot afirma cu deplină siguranță că, deși reticența poate fi de înțeles până la un punct, a rămâne cantonați în aceasta nu face decât să funcționeze împotriva propriilor noastre obiective ca stat. Existența unei legislații clare ne-ar oferi un reper. Și nu doar în sensul în care serviciile de informații primesc instrumente pentru a acționa, ci și în cel în care acestora li se setează limite și li se impun răspunderi”, a conchis șeful SRI.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top