Diplomatul Gabriel Gafița invită la o lectură, cu final neașteptat

,,Privind în aceeași direcție împreună“ este o carte, în bună măsură, neobișnuită, pe care ne-o propune, la acest început de an, prozatorul, Gabriel Gafița. Acesta a fost timp de treizeci de ani diplomat, lipsind din peisajul literar românesc, în care se afirmase în anii 70-80. Din 2014, cartea de față este al patrulea volum de proză al lui Gafița, după un scurt roman, ,,Du-te departe de mine”și volumele de povestiri ,,Zahăr și Miere” (2015) și ,,Alternativă la fuga în Egipt” (2018), toate ancorate în realitățile dramatice românești ale anilor noștri.

• Blocul Național Sindical solicită retragerea imediată a proiectului legii salarizării
• Institutul Național al Magistraturii: Tot mai puțini tineri își mai doresc să devină judecători și procurori
• Noua practică bruxelleză: lobby mascat pe lângă oficialii europeni prin intermediul presei
• Polița privată de sănătate sau drumul către occidentalizarea sistemului public de sănătate
• Fostul ministru Darius Vâlcov a fost eliberat condiționat

Romanul este o poveste de dragoste, între doi bărbați, Flori și Corina, situație încă neabordată atât de frontal și neinhibat în literatura română. Florențiu Jugăurs (Flori) este un protagonist matur, format în anii dictaturii, când asumarea deschisă a condiției gay putea antrena grave consecințe juridice. Cu un suflet sensibil și vulnerabil, principala lui temere în acei ani este de a nu ajunge la închisoare, ceea ce pentru el putea echivala cu condamnarea la moarte. În consecință, s-a format în spiritul ascunderii condiției sale naturale, iar, după 1989, al consumării acesteia în intimitate. Noul lui partener, Corin Păvălașc (Corina), este, dimpotrivă, un tânăr format după căderea dictaturii, care crește fără complexe și inhibiții, care vrea să-și clameze condiția gay și care, mai ales, dorește să ducă lupta pentru afirmarea identitară în stradă, într-o confruntare permanentă cu autoritățile, cu societatea și cu prejudecățile persistente.

La început, diferențele între cei doi protagoniști rămân în așteptare. Dar un sentiment are nevoie de evoluție pentru a se împlini și, cu cât trăirile ies din budoar și se manifestă în societate, cu atât diferențele devin mai evidente. Ocupat cum este cu propria sa luptă identitară, Corina nu înțelege rezervele lui Flori și capacitatea sa limitată de a se schimba la maturitate. De aici conflictul între a fi gay în intimitate sau a fi gay în stradă se ascute neîncetat. Un episod reprezentativ în acest sens este călătoria celor doi în Italia, unde Flori ar vrea să se bucure de prezența Corinei în decorul mirific al peninsului și al Mediteranei, iar Corina nu caută să evite situațiile conflictuale în care, cel puțin o dată, trece pe lângă moarte. Provocarea puterii de stat, a organelor de ordine și violentarea inerției de gândire a societății devin de la un punct rațiunea de a exista a personajului Corina. Și, în timp ce acesta îmbrățișează în continuare calea militantismului, inclusiv cu ramificații internaționale, Flori se retrage într-un spațiu ideatic al confortului spiritual și social. Protecția pe care încearcă să i-o ofere Corinei, încasând el însuși lovituri destinate acesteia, n-o impresionează pe Corina, care îi reproșează incapacitatea sa de a lupta. O dată subțiată iubirea de la început, diferențele generaționale încep să reiasă tot mai clar. Lui Flori îi rămâne ca soluție de viață să țină imaginea ideală a Corinei închisă într-o capsulă a imaginației în care poate modela realitatea după propriile dorințe și opțiuni.

Apare în carte o pleiadă de personaje și medii sociale dintre cele mai colorate, de la grupul de prieteni ai lui Flori la echipa de la Muzeul Tradițiilor Românești, de la militantul pentru diversitate Barker Wrongtree la familia de țărani Ciosicu.

Cu acest roman Gabriel Gafița ne oferă o carte densă, construită strâns și care, aproape fără nici o epică, ne propune o lectura pasionantă, cu un final neașteptat. Foto Agerpres