Catinca Nistor, șefa ICR Londra, va fi audiată în comisiile de specialitate ale Parlamentului, miercuri, 29 martie.
- Polița privată de sănătate sau drumul către occidentalizarea sistemului public de sănătate
- Fostul ministru Darius Vâlcov a fost eliberat condiționat
- „Mircea Lucescu” va zbura spre marile capitale ale lumii
- Sinodul a aprobat retragerea din activitate a mitropolitului Petru al Basarabiei
- Guvernul dă ajutoare de urgență pentru sprijinirea celor afectați de prăbușirea dronei
De la numirea sa ca șef al ICR, la 23 iulie 2022, Catinca Nistor s-a confruntat cu o serie de acuzații: că a îndrăznit să se mute în alt apartament decât cel pus la dispoziție de ICR, că a cântat fals Mociorița la un eveniment al institutului, că nu are studii care s-o recomande pentru promovarea culturii române în străinătate.
Dacă este sau nu un caz izolat Catinca Nistor, nu se știe. Cert este că din momentul în care s-a pus reflectorul pe ea, nu a mai contat, iar dorința de a fi cât mai low profile devenea mai mult un vis.
Din surse parlamentare, Q Magazine a obținut raportul pe care șefa ICR Londra, propusă spre revocare de Liviu Jicman, directorul Institului Cultural Român, l-a trimis spre știință membrilor comisiilor parlamentare, președintelui Klaus Iohannis, ministrului de Externe Bogdan Aurescu.
În cele 95 de pagini sunt rezumate cele 28 de săptămâni de mandat la conducerea ICR Londra.
Potrivit raportului, în acest interval de timp au fost organizate 32 de evenimente, unele dintre ele cu impact major.
„În luna octombrie, inițierea, în premieră, a parteneriatului între ICR Londra si Cambridge Conservation Initiative, prin selectarea în programul ICR Londra a proiectului INTERBEING, proiect ce nu se afla în calendarul anual la preluarea mandatului.
În luna noiembrie, organizarea, în premieră, a unui eveniment ICR Londra la Royal Greenwich Observatory, eveniment pentru care ICR Londra a realizat un parteneriat cu asociația Art in Conversation, fără de care costurile de închiriere a locației, în valoare de 8000 GBP, nu ar fi putut fi acoperite. Acest proiect nu se afla în calendarul anual.
În luna decembrie, reluarea, după o pauză de 8 ani, a proiectelor comune cu Ambasada României în Irlanda, prin evenimentul organizat pentru Ziua Națională a României. Acest proiect nu se afla în calendarul anual.
Începand cu luna martie 2023, reluarea, după o pauză de 4 ani, a parteneriatului cu Societatea Enescu, parteneriat esențial în asigurarea livrării unui produs cultural la cel mai înalt nivel – Seria Enescu, cel mai longeviv proiect al ICR Londra, și unul din primele 5 cele mai de succes în rețeaua internațională de institute culturale din Londra.
În luna aprilie – Participarea României cu un stand la London Book Fair, după o absență de 4 ani În luna septembrie – Prezentarea expoziției Young Blood 2.0 din cadrul Art Safari în premieră pentru publicul britanic. Continuarea negocierilor începute cu British Museum pentru o posibilă expoziție capsulă reprezentând Cultura Cucuteni, eveniment prevăzut pentru a marca Ziua Națională a României 2023. Lansarea, în colaborare cu British Council Romania, a programului Circular Catalysts cu scopul generării noi colaborări între artiști, designeri și meșteșugari din România și Marea Britanie, precum și facilitarea conversațiilor productive asupra practicilor și proceselor de producție sustenabile.
Cea mai recentă realizare, dar și cea mai importantă, depunerea aplicației pentru obținerea statutului de membru onorific al Cromwell Place, un hub cultural ce deține 14 galerii – spații de expunere, care vor permite ICR Londra să organizeze expoziții de înaltă ținută și la un nivel mult mai profesionist decât a permis până acum spațiul misiunii. Aplicația a fost acceptată, iar, din data de 06.03.2023, ICR Londra a devenit membru onorific, alăturându-se unor instituții de renume precum National Portrait Gallery. Este pentru prima oară de la înființarea ICR Londra când acesta fuzionează și este recunoscut la acest nivel de o instituție britanică.”, arată în raport Catinca Nistor.
Dincolo de partea de promovare a culturii române în spațiul britanic, Catinca Nistor alocă în raport spațiu explicitării situației reședinței din Belgrave Square, adică locuința gratuită pusă la dispoziție și în care Nistor ar fi refuzat să stea, alegând să închirieze un apartament.
În raport, Catinca Nistor arată că din sediul ICR Londra au fost scoase opt tone de gunoi.
„După prezentarea stării de fapt a sediului ICR Londra la preluarea mandatului, la nivelul Centralei MAE, instrucțiunile primite au fost identificarea a trei firme distincte care pot realiza o evaluare a clădirii și o estimare de costuri.

Imagine din biroul directorului ICR Londra
În anexă, găsiți un exemplu de estimare, precum și un raport al clădirii, unde este evidențiat cu titlu urgent și culoare roșie faptul că din punct de vedere al reglementărilor britanice, sediul ICR Londra nu este confom din punct de vedere ISU, electricitate, și prezintă urme de azbest, recomandarea fiind ca pâna la soluționarea acestor probleme, clădirea să nu fie folosită ca spațiu de locuit.
De la informarea Centralei MAE cu privire la cele de mai sus și până în momentul prezent nici o altă
procedură nu a fost demarată.
Doresc să adaug și faptul că de la preluarea mandatului până la finalul lunii ianuarie 2023, jumătate din
apartamentul destinat ca locuință pentru directorul ICR a funcționat ca spațiu de birouri pentru secția
consulară.
În consecință, decizia de a nu locui în sediul ICR Londra a fost luată de Centrala MAE înaintea sosirii
mele la misiune, acest lucru poate fi verificat consultând Centrala MAE.
Între 08.11 – 20.11.2022, cu sprijinul comunității, ICR Londra a igienizat spațiile exterioare de depozitare ale sediului din 1 Belgrave Square, eliminând astfel peste 8 tone de reziduuri. Menționez că o astfel de igienizare nu a mai avut loc, conform documentelor găsite la sediu, din anul 2011., Șeful Biroului pentru relația cu Institutul Cultural Român din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, și un consilier din cadrul
Cabinetului Secretarului de stat pentru relația cu Institutul Cultural Român și politici culturale, au
efectuat o deplasare la Londra, unde li s-a prezentat spațiul din 1 Belgrave Square, moment în care au
constatat deteriorarea clădirii și utilizarea spațiului din cadrul apartamentului destinat directorului ICR de
către consulat. Conform procedurilor MAE, s-a întocmit un raport al deplasării ce atestă situația
spațiului.”, explică șefa ICR Londra.















































